„Din păcate, aparţinătorii nu au putut oferi absolut niciun indiciu care ar fi ajutat în această căutare, presupunând doar că cei căutaţi ar fi parcurs anumite rute care i-ar fi dus în zona Vârfului Pop Ivan, aceasta fiind una dintre cele mai dificile şi totodată periculoase zone”, a transmis Salvamont Maramureș.

Pentru depistarea celor cinci persoane, salvamontiştii maramureşeni au folosit drone şi un program special.

„Căutările s-au făcut utilizând dronele din dotare. S-au marcat zonele căutate, s-au făcut fotografii studiate cu ajutorul programului SARUAV”, a preciat Salvamont Maramureș.

După mai bine de 6 ore de căutări, acestea au fost întrerupte, salvatorii aflati în teren primind rezultatul negativ de la centrul de analiză al datelor.

Salvamontiștii au primit sâmbătă dimineață informații potrivit cărora sus în munte, într-o zonă cu acces dificil, se află corpul unei persoane decedate.

S-a dispus deplasarea în teren a doua echipaje de salvatori care să verifice această informație.

Operatiune de căutare este făcută de SPJ Salvamont Maramureș, structura de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș împreună cu Poliția de Frontieră Poienile de sub Munte, structura din cadrul ITPF Sighetu Marmației în Muntii Maramureșului.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce l-a "certat" Georgeta Orlovschi, mama lui Sebastian Stan, pe actor chiar pe covorul roșu, la Premiile Oscar 2025 „I-am spus că nu pot”
Unica.ro
De ce l-a "certat" Georgeta Orlovschi, mama lui Sebastian Stan, pe actor chiar pe covorul roșu, la Premiile Oscar 2025 „I-am spus că nu pot”
Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
Viva.ro
Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Suma cheltuită de un român în călătoria de 12 zile până în Norvegia: „Am văzut cele mai frumoase locuri de pe planetă”
Adevarul.ro
Suma cheltuită de un român în călătoria de 12 zile până în Norvegia: „Am văzut cele mai frumoase locuri de pe planetă”
Premiile Oscar 2025: Cele mai HOT cupluri de vedete! Vezi galeria foto AICI
Elle.ro
Premiile Oscar 2025: Cele mai HOT cupluri de vedete! Vezi galeria foto AICI
Ies la iveală detalii tulburătoare despre moartea lui Gene Hackman și a soției sale. Au fost găsiți în camere separate, iar ușa de la intrare era deschisă. Ce au mai descoperit autoritățile în vila celor doi

Femeie de 50 de ani, condusă pe ultimul drum în sicriu transparent, cu convoi de Rolls Royce și sute de oameni. Înmormântare grandioasă în Londra
Observatornews.ro
Femeie de 50 de ani, condusă pe ultimul drum în sicriu transparent, cu convoi de Rolls Royce și sute de oameni. Înmormântare grandioasă în Londra
Horoscop 3 martie 2025. Capricornii vor trebui să găsească o soluție de compromis între ritmul lor și ritmul celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 3 martie 2025. Capricornii vor trebui să găsească o soluție de compromis între ritmul lor și ritmul celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI