Recursul în casație, o cale extraordinară de atac, formulat de fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, a fost admis de un complet de trei magistrați de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, prin această decizie a fost anulată hotărârea Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care Mario Iorgulescu a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni de închisoare.

Instanţa supremă a mai decis ca procesul să se rejudece în faza de apel.

Considerată un judecător anti-reformist

Conform unor surse judiciare, citate de Agerpres, doi dintre judecătorii din complet – Adriana Ispas şi Lia Savonea – au votat pentru rejudecarea dosarului, în timp ce Dan Andrei Ene a opinat că recursul în casaţie ar trebui respins.

Lia Savonea a fost preşedinte al CSM şi este considerată un judecător anti-reformist. De-a lungul timpului, a luat mai multe decizii controversate, printre care şi declararea rechizitoriului din dosarul „Revoluţiei” în care este judecat Ion Iliescu drept neconform.

Reamintim că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis, joi, recursul în casaţie formulat de Mario Iorgulescu, condamnat la 13 ani de închisoare după ce a provocat un accident rutier în urma căruia un tânăr de 24 de ani şi-a pierdut viaţa, iar dosarul va fi trimis pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News