ComenteazăCuprins:
Cine a fost Alexandru cel Bun
Perioada sa de domnie, una dintre cele mai îndelungate din istorie, este considerată una dintre cele mai prospere din istoria medievală a Moldovei și a fost marcată de o serie de realizări importante, inclusiv menținerea stabilității țării într-o perioadă de mari frământări politice și militare în Europa de Est. De asemenea, politicile sale interne și externe, ctitoriile religioase și sprijinul acordat bisericii au contribuit la consolidarea statului moldovean ca o putere regională și la crearea unei moșteniri durabile.
Alexandru cel Bun s-a născut în anul 1375. El a fost fiul cel mare al voievodului moldovean Roman I din familia Mușatinilor, una dintre cele mai importante familii boierești din Moldova, din a doua căsătorie cu Anastasia Koriatovici, din dinastia Gedyminilor, verișoară a regelui Poloniei, Vladislav al II-lea Jagello, aflăm de pe EnciclopediaRomâniei.ro. Din prima căsnicie a tatălui său, Alexandru a mai avut trei frați, pe Ștefan I, Mihai și Iuga.
Alexandru a fost domnitorul Moldovei timp de 32 de ani (1400-1432), aceasta fiind una dintre cele mai lungi domnii din istorie. Câtă vreme a domnit peste Moldova a fost numit Alexandru Vodă Cel Bătrân. În „Letopisețul” scris de Grigore Ureche în primul sfert al secolului al XVII-lea, Alexandru este menționat ca „Alexandru Vodă cel Bătrân și Bun”. Potrivit acestei opere, Alexandru a fost primul din neamul Bogdăneştilor care a purtat nume de botez grecesc.
Alexandru cel bun, patru căsătorii și cinci copii
Dacă este să ne luăm după cronicile din acele vremuri, Alexandru cel Bun a fost căsătorit de patru ori. Cu prima soție, Margareta Losontz, fiica palatinului polonez Stephan, s-a însurat înainte de a urca pe tron. În cinstea ei, a construit biserica de la Baia, aproape de Fălticeni. Margareta a încetat din viață la scurt timp după căsătorie şi a fost înmormântată în biserica ridicată de soţul său.
După moartea ei, voievodul Moldovei s-a căsătorit cu Neacșa, căreia i se mai spunea și Ana. Aceasta, despre care se spunea că ar fi fost fiica lui Mircea cel Bătrân, a avut aceeași soartă, murind imediat după căsătorie, în 1418.
Un an mai târziu, avea să-i devină a treia soție prințesa Ringala, sora ducelui Vytaudas și cumnata lui Vladislav al II-lea Jagello. Se presupune că Ringala ar fi fost chiar rudă cu Alexandru, mai exact verișoară de gradul al treilea, potrivit Historia.ro. Conform unor vechi cronici, după o căsnicie de zece ani cu Ringala, Alexandru cel Bun a divorțat de aceasta din cauza originilor ei catolice și a refuzului domnitorului a se converti la catolicism. În urma divorţului, Alexandru s-a angajat să plătească o pensie viageră anuală de 600 de galbeni și i-a oferit fostei soții târgul Siret cu Volovăţul şi satele adiacente.
În acelaşi an, Alexandru s-a căsătorit cu Marina, care provenea dintr-o familie de boieri din Moldova și era ortodoxă. Această căsnicie a durat până la 1 ianuarie 1432, zi în care Alexandru cel Bun a trecut la cele veșnice la Mănăstirea Bistrița, unde îşi petrecea Sărbătorile de iarnă, în urma unui atac de cord. El a fost înmormântat aici alături de fosta soție Ana. După moartea sa, fiii lui, Iliaș și Ștefan, au intrat într-un conflict deschis pentru tronul Moldovei, însă cel care l-a succedat ca domn în Principatul Moldovei a fost fiul său Iliaș I( din căsnicia cu Ana Neacșa). Alexandru a mai avut și alți copii, și anume pe Petru al III-lea, Petru Aaron și Bogdan al II-lea.
Cea mai lungă domnie, după Petru I Mușat
În ceea ce privește data exactă la care și-a început domnia Alexandru cel Bun, aceasta nu este cunoscută. Unii istorici sunt de părere că acesta a urcat pe tron la data de 23 aprilie 1399, însă, cu toate acestea, primul document care atestă începutul domniei lui datează din ziua de 29 iunie 1400. Cert este faptul că a urcat pe tron după o perioadă de mari frământări interne și de lupte pentru putere, când erau mulți cei care își doreau să conducă Moldova. În cele din urmă, cel care s-a urcat pe tron a fost Alexandru, ajutat fiind de către regele Poloniei, Vladislav al II-lea Jagello, în schimbul promisiunii de loialitate și de sprijin militar.
Există și o altă variantă potrivit căreia Alexandru a fost instalat pe tron în 1400 cu sprijin militar venit din partea lui Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești, care l-a ajutat să-l îndepărteze de pe tronul Moldovei pe fratele său vitreg Iuga Ologul. La început, Alexandru a domnit împreună cu fratele său Bogdan, mai exact până în 1407, atunci când a devenit singurul conducător. În documentele oficiale care au fost emise în acea vreme, Alexandru cel Bun se autointitula „Io Alexandru Voievod, autocrat al întregii Moldovlahii și al părților de lângă mare”, relatează Orthodoxwiki.org. În același timp, Dimitrie Cantemir scria despre el că a fost „cel dintâi care a făcut cunoscut străinilor numele până atunci puțin știut al moldovenilor”. Alexandru a avut cea mai lungă domnie până la acea vreme, după Petru I Mușat, domnitor al Moldovei între 1375 şi 1391.
Alexandru cel bun, primele lupte cu otomanii
Lunga domnie a lui Alexandru cel bun a fost o perioadă de pace, în primul rând datorită politicii sale abile de a menține un echilibru între Ungaria și Polonia, care erau puterile dominante ale vremii în regiune. Voievodul român a recunoscut suzeranitatea lui Vladislav al II-lea Jagello cu care a semnat mai multe tratate de pace între 1402 și 1415, promițând că îl va ajuta împotriva oricărui inamic.
Alexandru a stabilit o linie de comunicație din sudul Poloniei prin Moldova până la estuarul Dunării și a obținut sprijinul Poloniei față de încercările Ungariei de a controla importanta rută comercială care lega care se întindea din sudul Poloniei, trecând prin Moldova, și până la gurile Dunării, la cetățile Chilia și Cetatea Albă. Tratatul de pace dintre Polonia și Ungaria semnat în 1412, la Lublau, a reprezentat o amenințare pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a teritoriului românesc în sfere de influență. Deoarece Alexandru și-a respectat obligațiile asumate prin acceptarea suzeranității regelui polonez și ca urmare a conflictului ulterior dintre Polonia și Ungaria, acest acord nu a fost niciodată pus în aplicare.
Ca vasal al lui Vladislav al II-lea, a oferit sprijin militar în două mari bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni în 1410, și anume Grünwald și Marienburg, ambele câștigate de polonezi. Primele confruntări dintre oastea moldavă și cea otomană au avut loc în 1420, atunci când turcii au asediat Chilia şi Cetatea Albă, însă oștenii lui Alexandru cel Bun a reuşit să le apere cu forțe proprii. Nu în ultimul rând, în timpul domniei sale, Moldova a avut cel mai mare teritoriu de până atunci: de la Milcov la Hotin și de la Ceremuș la Nistru.
De ce i se spunea „cel Bun”
Istoricii îl consideră pe Alexandru cel Bun drept unul dintre cei mai importanți domnitori din istoria românilor, dar și primul mare voievod al Moldovei. Pe plan extern, politica sa moderată și alianțele cu vecinii puternici l-au ajutat să evite confruntările militare directe, menținând în acest fel Moldova într-o stare de pace relativă, lucru rar întâlnit în acea perioadă de frământări. În epoca medievală, un domnitor bun așa cum era Alexandru era considerat nu doar un lider capabil să își protejeze țara, ci și un om just, care se îngrijea de bunăstarea supușilor săi.
El a reușit să mențină un echilibru între cerințele interne și cele externe, între interesele boierilor și cele ale țăranilor, evitând conflictele interne de mari proporții și asigurând o guvernare echitabilă. Tocmai această abilitate de a conduce principatul prin diplomație și justiție și nu prin forță i-a adus respectul și aprecierea poporului și elitelor. Potrivit Adevărul.ro, supranumele de „cel Bun” nu figurează nicăieri în timpul celor peste treizeci de ani de domnie, ci i-a fost atribuit după moarte. Această titulatură are legătură cu faptul că în îndelungata sa domnie a ştiut să stea departe de conflicte, să gestioneze atât problemele interne ale țării, cât și provocările externe, motiv pentru care calităţile sale indiscutabile de mare diplomat au fost recunoscute de toată lumea.
Ctitoriile lui Alexandru cel Bun
De-a lungul domniei sale, Alexandru cel Bun a susținut biserica ortodoxă și a ctitorit mai multe biserici și mănăstiri. Cea mai însemnată ctitorie a sa lăcașuri de cult este Mănăstirea Bistrița din județul Neamț, pe care a declarat-o necropolă voievodală. Prima atestare documentară a acestui sfânt lăcaș datează din 1407, atunci când voievodul român a emis un act de danie prin care a înzestrat mănăstirea cu câteva sate şi moşii. Alexandru cel Bun este și unul dintre ctitorii Mănăstirii Moldovița, iar prima așezare monahală de aici a fost întemeiată, conform tradiției, încă din timpul primilor voievozi din dinastia Mușatinior, mai precizează Orthodoxwiki.org.
De asemenea, la Mănăstirea Neamț, ctitorie a voievodului Petru Mușat, care este cel mai vechi și cel mai mare așezământ monahal din Moldova, Alexandru cel Bun a ridicat turnul-clopotniță. În vremea domniei a mai făcut danii și altor lăcașe de cult precum Sfântul Nicolae din Poiana Siretului, denumită mai târziu Pobrata (azi Probota), biserica Sfânta Vineri din Roman, Humor, întemeiată de un dregător al lui Alexandru, și Horodnic. În anul 1429, mănăstirea Zografos de la Muntele Athos, a primit și ea importante venituri. În același timp, Alexandru a fost cel care a consolidat statutul autonom al Mitropoliei Moldovei și a stins conflictul cu Patriarhia de la Constantinopol, care izbucnise pe vremea lui Roman I din cauza refuzului scaunului ecumenic de a-l recunoaşte pe ca episcop pe Iosif, o rudă a lui Petru Muşat.
Foto: Shutterstock.com
Vezi şi cine a fost Ştefan cel Mare!