A fost stareţul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, apoi al Mănăstirii Prislop, dar pentru că la el veneau să ceară sfaturi duhovniceşti mii de oameni, Securitatea l-a considerat un pericol pentru siguranţa statului. Arsenie Boca a cunoscut ororile sistemului comunist când a fost închis la Braşov, apoi dus la canal, apoi la Jilava, Bucureşti, Oradea şi Timişoara.
«Condamnat» să picteze pereţii bisericilor
După ce a ieşit din închisoare i s-a interzis să mai oficieze slujba de Liturghie şi a fost lăsat să picteze biserici şi icoane. Din 1969 şi-a făcut atelier la Mănăstirea de la Sinaia, apoi a plecat la Drăgănescu, lângă Bucureşti. Pe 28 noiembrie 1989, la 79 de ani, Arsenie Boca se stingea din viaţă în chilia sa de la Sinaia şi avea să fie înmormântat la Prislop, pe 4 decembrie 1989, acolo unde-şi alesese singur locul pentru mormânt. Despre minunile sau vorbele de duh ale părintelui au vorbit sute de oameni care l-au cunoscut şi care îl vizitau fie la Sâmbăta de Sus, fie la Prislop, fie la Drăgănescu, duhovnicul fiind supranumit şi Sfântul Ardealului.
Românii se roagă zilnic la mormântul lui
Atât grota şi izvorul de la Sâmbăta de Sus, cât şi mormântul părintelui de la Prislop, dar şi biserica Drăgănescu, pictată de el, au devenit locuri de reculegere unde zeci de mii de români vin zilnic să se roage. De asemenea, în zilele de 29 septembrie, când părintele s-a născut şi 28 noiembrie, când s-a stins, până la 100.000 de credincioşi merg la Prislop, dealurile din apropierea mănăstirii devenind neîncăpătoare pentru mulţimea de români veniţi în pelerinaj. Arsenie Boca a fost un duhovnic aparte, a studiat teologia la Sibiu, dar a asistat şi la cursuri de medicină şi de arte frumoase. A călătorit la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele româneşti şi greceşti ale Filocaliei şi a avut parte acolo de experienţe duhovniceşti. A scris o carte de învăţături, “Cărarea împărăţiei”, dar cei care l-au cunoscut au povestit despre minunile lui în zeci de volume, devenind o sursă inepuizabilă de hrană spirituală pentru tot mai mulţi români.

Carte despre Părintele Arsenie


Ziarul Libertatea de azi îţi aduce o carte-document, ce conţine mărturiile unor oameni care l-au cunoscut pe părintele Arsenie Boca, i-au ascultat cuvintele şi i-au simţit ajutorul neîntârziat. Vorbesc despre Sfântul Ardealului contemporani de-ai săi din anii de şcoală (de la liceul din Brad, de pildă, unde l-a avut coleg de bancă pe viitorul preot Petru Boldor), de studenţie (cum ar fi colegul său de bancă din timpul studiilor de la Facultatea de Teologie din Sibiu, pr. Teodor Bodogae), precum şi din vremea prigoanei comuniste, până la mutarea sa la cele veşnice. Cartea poate fi achiziţionată la preţul de 9,99 de lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News