Cine a fost Basarab I, domnitor al Ţării Româneşti

Cine a fondat Țara Românească

Țara Românească, cunoscută de-a lungul istoriei și sub numele de Ţara Rumânească, Valahia, Ungro-Vlahia, Wallachia, Valacchia, a fost un stat feudal românesc. Denumirea se referă exclusiv la această zonă geografică, ce corespunde în linii mari fostului principat cu acelaşi nume şi care constituie sudul României moderne. După numele primului domnitor, Basarab I, unii o numeau Basarabia sau Țara Basarabească, nume conservat de moldoveni pentru regiunea malurilor Dunării și Mării Negre.

Există, însă, o serie de legende, dar și studii istorice potrivit cărora, de fapt, adevăratul întemeietor al Țării Românești ar fi fost un personaj misterios, semi-legendar, venit se pare din Țara Făgărașului, a cărui existență nu este certă. Numele acestuia era Negru Vodă, un supranume conferit din cauza faptului că numele real nu este cunoscut cu certitudine, apare și în unele documente ale vremii, care vorbesc despre un feudal destul de puternic din Transilvania, care a trecut Carpații între 1290 și 1310, la Câmpulung, în Valahia.

Enigmaticul Negru Vodă a reușit să unească toate cnezatele și voievodatele sud-carpatine și, drept urmare, a fost ales domnitor după ce a izbutit să-i alunge pe tătari din regiune. Acesta s-a luptat cu feudalii de la sud de Carpați și i-a învins, reușind să-i transforme în vasalii săi. „Negru Vodă, de națiune ungară, tatăl lui Vlaicu, cucerise în 1310, aceea parte din Valahia”, scria cronicarul Nicolo Luccari, citat de Adevărul.ro.

Recomandări

Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”

Când a fost întemeiată Țara Românească

Țara Românească a fost întemeiată ca principat la început de secol al XIV-lea de către Basarab I, în urma unei rebeliuni împotriva regelui Carol I al Ungariei. Totuși, prima mențiune documentară despre acest teritoriu situat la sud de Carpați, la vest de râul Olt, datează dintr-un hrisov dat voievodului Seneslau în anul 1246 de către Béla al IV-lea al Ungariei.

Țara Românească și-a început existența ca stat independent după Bătălia de la Posada, în jurul datei de 10 noiembrie 1330. În 1417, a fost nevoită să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman, care s-a întins pe durata a mai bine de patru veacuri, până în secolul al XIX-lea. În 1859, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Valahia s-a unit cu Moldova pentru a forma Principatele Unite Române.

Acestea au adoptat numele de România șapte ani mai târziu și au devenit oficial Regatul României în 1881, potrivit Wikipedia. Ulterior, în urma dizolvării Imperiului Austro-Ungar și a rezoluției reprezentanților aleși ai românilor de la 1 decembrie 1918, Bucovina, Transilvania și părți din Banat, Crișana și Maramureș au fost alocate Regatului României, formând astfel statul român modern.

Recomandări

Elena Lasconi îi cere președintelui Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni pe 21 decembrie: „Dacă are un pic de onoare, îşi depune demisia”

Cine a fost Basarab I

Denumit în documentele medievale și Ivanco Basarab, Bassaraba și Bazarad, Basarab I a fost voievodul și, mai târziu, primul domnitor al Țării Românești. Multe detalii din viața voievodului sunt incerte. De aceea, se presupune că el ar fi ajuns la putere undeva între anii 1304 și 1324 prin detronarea ori succedându-i pașnic legendarului întemeietor al Țării Românești, Radu Negru Vodă, care era conform unor surse istorice chiar tatăl lui.

Conform altor surse, Basarab I ar fi ajuns pe tron în 1310, luându-i locul lui Thocomerius care, dacă este să ne luăm după un document al regelui Carol Robert dAnjou al Ungariei, din 1332, ar fi fost tatăl lui Basarab I. A domnit până în 1352 sau 1353, momentul exact al sfârșitului domniei sale fiind incert. Un document maghiar atestă faptul că Basarab I domnea cu siguranţă încă din anul 1317, atunci când a fost implicat într-un conflict local izbucnit între nobilii din zona cetăţii Mehadia, aflăm de pe Enciclopedia României.

În perioada domniei, Basarab a consolidat autonomia teritoriului pe care îl conducea, eliberându-se de sub influența regelui Ungariei. Pe peretele bisericii domneşti din Curtea de Argeş stă astăzi scris: „În anul 6860 (1352) la Câmpulung a murit marele Basarab voievod”. Istoria consemnează că tot acolo a fost şi îngropat, informație care se regăseşte într-un document ce datează din 1714 și care există la mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung.

Recomandări

Primul partid care anunță că îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din 2025: „Tot suportul necesar, fără a-i cere nimic în schimb”

Cum a fost supranumit Basarab I

Basarab I este considerat întemeietorul primei dinastii a țării, dinastia Basarabilor, care a condus regiunea timp de mai multe generații. Deși este plasată într-o perioadă cu puține surse documentare directe, domnia lui Basarab I este legată în mod incontestabil de unificarea unor teritorii de la sud de munții Carpați, dar și de stabilirea unei formațiuni statale care avea să devină viitoarea Țară Românească.

Voievodul Țării Românești a fost supranumit „Întemeietorul” datorită realizării sale majore de a crea acest stat autonom. Wikipedia ne explică faptul că el a unit sub conducerea sa mai multe cnezate și voievodate locale din sudul Carpaților și a consolidat această unitate, reușind să rupă legăturile de vasalitate față de Regatul Ungariei.

Acțiunile sale de consolidare politică și militară au pus bazele unui stat care a dăinuit secole întregi, făcându-l astfel unul dintre cei mai importanți lideri medievali ai românilor. Potrivit pomelnicelor de la bisericile din Câmpulung şi Râmnicu Vâlcea, Basarab a fost căsătorit cu doamna Margareta sau Marghita, conform altor surse.

Cei doi au avut împreună doi copii, și anume viitorul domn Nicolae Alexandru (1352-1364) şi Teodora, care avea să se căsătorească cu ţarul Ivan Alexandru al Bulgariei (1330-1371). Din relația ultimilor doi se va naşte ţarul Straţimir al Bulgariei. Fiind respinsă de acesta, Teodora avea să se călugărească sub numele de Theofana, mai notează Wikipedia.

Ce origini avea Basarab I

Originea exactă a familiei lui Basarab I reprezintă un subiect de dezbatere istorică din cauza faptului că există foarte puține surse istorice. Cu toate acestea, Basarab I ar fi fost, cel mai probabil, o combinație de elemente etnice, și anume român și cuman. Cele mai acceptate teorii sugerează că acesta ar fi provenit dintr-o familie cumană sau valahă, care avea puternice influențe locale și alianțe tribale. Numele „Basarab” ar avea rădăcini cumane, ceea ce indică posibile legături cu acest popor originar din Asia, din grupul turcilor-kîpceak, care a jucat un rol semnificativ în regiune în secolele anterioare.

Totuși, istoricii români subliniază și componenta valahă, cea a lui Basarab, datorită rolului său de conducător al unei populații preponderent românești. Poziția socială a tatălui acestuia, Thocomerius, nu poate fi determinată. O ipoteză savantă afirmă că el descindea din Seneslau, un domn vlah de la mijlocul secolului al XIII-lea.

Numele Basarab este de origine turcică. Prima parte este participiul prezent pentru verbul bas- („a presa”, „a conduce”, „a guverna”), iar a doua parte corespunde titlului onorific turc aba, care înseamnă „tată” și poate fi recunoscut în nume cumane, precum Terteroba, Arslanapa și Ursoba. Așadar, numele voievodului implică faptul că acesta era de origine cumană sau pecenegă, dar această ipoteză nu a fost niciodată dovedită. Cel puțin patru documente regale ce datează din secolul al XIV-lea se referă la Basarab I ca la un vlah, în timp ce Carol I al Ungariei se referea la el în 1332 ca la „Vlahul nostru neloial”.

Bătălia de la Posada

În cele peste patru decenii de domnie, Basarab I a purtat mai multe lupte, iar cea mai importantă dintre acestea a fost cea de la Posada, care a avut loc în toamna anului 1330. Aceasta a rămas în istorie sub numele de „Bătălia de la Posada” și a fost un conflict militar între Regatul Ungariei şi Ţara Românească, care avea să marcheze emanciparea Principatului de sub tutela coroanei maghiare.

După o dispută privind teritoriile Olteniei, regele Ungariei, Carol Robert dAnjou, a organizat o expediție militară împotriva lui Basarab I. Armata maghiară, considerată superioară, a pătruns în țară pe la Severin, iar Basarab I, care era un adept al politicii de pace, a trimis mai multe solii cu propuneri avantajoase. Aceste solii erau de fapt spioni ai voievodului român, care au studiat oastea inamică și s-au întors cu informaţii strategice de valoare, care l-au ajutat pe Basarab să stabilească strategia câștigătoare.

Regele Carol nu a ținut cont de propunerile solilor și și-a continuat ofensiva. În această situație, a unui act clar de agresiune și cotropire, Basarab I a pregătit bătălia în cele mai mici detalii, ținând cont și de informațiile vitale oferite de spionii săi. Tactica de luptă folosită de el a cuprins patru aspecte esențiale, și anume retragerea din fața dușmanuluim, pustiirea, hărțuiala și alegerea locului favorabil de luptă, explică Revistaromâniamare.ro.

Oastea maghiară a străbătut Oltenia îndreptîndu-se către Argeș, însă neștiind drumul, pentru a ajunge în Transilvania, Carol Robert s-a hotărât să treacă munții. Armata condusă de el a fost surprinsă, însă, de oastea lui Basarab I într-o ambuscadă în defileul de la Posada, un loc stâncos și greu accesibil. Oștenii români, cunoscând foarte bine zona, au zdrobit trupele maghiare și l-au forțat pe regele maghiar să fugă.

Localizarea bătăliei nu a fost stabilită până astăzi cu certitudine, istoricii optând pentru locuri precum: Valea Oltului, în Ţara Loviştei la Titeşti, în zona Mehadiei (în Banatul de Severin), pe culoarul Rucăr-Bran sau Valea Prahovei, notează enciclopediaromaniei.ro. 

Cuvântul „posadă” desemna un loc greu accesibil şi apărat de elemente naturale sau artificiale. Transformarea lui în toponim s-a produs la începutul secolului al XV-lea, în documente maghiare legate de bătălia din 1395 între Vlad Uzurpatorul şi Sigismund de Luxemburg. Astfel, două dintre acestea (datate 1408 şi 1438) vorbesc despre „munţii zişi ai Posadei”, deşi într-o relatare a lui Sigismund (1397) se spunea doar că bătălia se purtase „pe când urcam culmile munţilor, zise în vorbirea obişnuită [locală] posada, prin nişte strâmtori şi poteci înguste, strânse între tufişuri mari”.

Denumirea de „Bătălia de la Posada” a fost introdusă şi încetăţenită în istoriografia românească de către Nicolae Iorga, la începutul secolului XX. Istoricul considera că bătălia din 1395 şi cea din 1330 s-ar fi desfăşurat în aceleaşi locuri, anume „în cazanul de la Posada, pe drumul Câmpulungului”.

Victoria de la Posada a marcat sfârșitul vasalității lui Basarab I față de Ungaria și consolidarea independenței Țării Românești.

Vezi şi cine a fost Iancu de Hunedoara!

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro