ComenteazăConsiderat cea mai importantă figură a disidenței anti-comuniste din România, Paul Goma s-a născut în în 1935, Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de învățători români. După cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.
Disident din clasa a X-a
Și-a început lupta cu regimul comunist încă din liceu. În 1952, pe vremea când era elev în clasa a X-a la unul dintre cele mai importante licee din SIbiu, „Gheorghe Lazăr”, Goma a fost reținut opt zile la Securitate și exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane arestate și anchetate sub acuzația de anticomunism. A reușit totuși să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953.
În 1954 a dat la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. L-a ales pe ultimul. Devenit membru al Uniunii Tineretului Muncitor (UTM), după înfrângerea revoluției maghiare din 1956, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM.
A fost arestat și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”.[, iar În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Apoi, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1963.
Romanul care i-a atras probleme
Romanul său devenit ulterior celebru „Ostinato”, a fost amplu cenzurat în România, dar publicat integral în Germania Federală, la editura Suhrkamp. Imediat a fost propus pentru excludere din PCR, în care se înscrisese în august 1968.
În martie 1977, a publicat în revista „România literară” un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referea la urmăriele cutremurului din 4 martie 1977.
În ianuarie 1977, Goma a trimis o scrisoare de solidarizare cu Charta 77 a cehoslovacilor, apoi o scrisoare deschisă lui Nicole Ceaușescu și, pe 8 februarie, o scrisoare deschisă adresată Conferinței de la Belgrad, semnată de peste 420 de persoane. Pentru aceste trei scrisori în care se cerea guvernului României respectarea drepturilor omului și care au fost difuzate de Radio Europa Liberă și de presa occidentală a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate dar eliberat la intervenții din Occident.
Mereu în exil
La 20 noiembrie 1977 lui Paul Goma, soției și copilului, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați din România. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a lui Nicolae Ceaușescu. A sprijinit înființarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unei tentative de asasinat – unui atac cu colet-capcană – pusă la cale de regimul de la București. (sursa: wikipedia).
După Revoluția din 1989, Goma a fost autorul unei cărți de pe urma a fost considerat ca negaționist al Holocaustului. Nu s-a întors niciodată în România.
Volume publicate: Camera de alături (1968), Ostinato (1971), Ușa noastră cea de toate zilele (1972), Gherla (1976), În cerc (1977), Garda inversă (1979), Culorile curcubeului 77 (1979), Patimile după Pitești (1981), Chassé-croisé (1983), Soldatul câinelui (1991), Bonifacia (1986), Din Calidor (1987), Roman intim (1989), Arta refugii (1990), Astra (1992), Sabina (1991), Adameva (1995), Amnezia la români (1995), Scrisori întredeschise – singur împotriva lor (1995), Justa (1995), Jurnale (1997-2004), Jurnal de apocrif (1999), Garda inversă (1997), Altina – grădina scufundată (1998), Alte jurnale (1998), Jurnalul unui jurnal (1998), Scrisuri (1972-1998), Infarct (2001), Basarabia (2002), Săptămâna roșie, 28 iunie – 3 iulie 1940 sau Basarabia și evreii, ed. I-VIII (2003-2010).