Cuprins:
Profeții dinaintea lui Mahomed
Credințele avraamice, și anume iudaismul, creștinismul și islamul, pun toate un accent pe figuri-cheie, între aceștia la loc de cinste fiind profeții. În Coran 4:164 se spune: وَرُسُلًۭا قَدْ قَصَصْنَـٰهُمْ عَلَيْكَ مِن قَبْلُ وَرُسُلًۭا لَّمْ نَقْصُصْهُمْ عَلَيْكَ ۚ وَكَلَّمَ ٱللَّهُ مُوسَىٰ تَكْلِيمًۭا („Despre unii mesageri v-am spus povestit deja; despre alții, nu; și lui Moise i-a vorbit Allah direct” ).
Conform credinței, profetul este un predicator religios, trimisul lui Allah pe Pământ pentru a ghida omenirea spre adevăr și dreptate. În tradiția islamică se consideră că Allah a trimis mai mulți profeți pentru a-i îndemna pe oameni să îl recunoască drept singurul Dumnezeu și să adopte o viață dreaptă. Considerați mesageri ai aceleași religii de bază, acești profeți au fost menționați și în Coran.
Profetul Mahomed este considerat „pecetea profeților”, ultimul mesager trimis de Allah, cel care a desăvârșit mesajul monoteist. Până la Mahomed au existat șase profeți: Adam, Ibrahim (Abraham în iudaism și creștinism), Isma’il (Ismael în iudaism și creștinism), Musa (Moise în iudaism și creștinism), Dawud (David în iudaism și creștinism) și Isa – „fiul Mariei” (Iisus în creștinism), potrivit BBC.
Cine a fost Mahomed
Așa cum am menționat deja, Mahomed (Muhammad) este ultimul profet în Islam, figura centrală în formarea și răspândirea acestei religii. Penumele său complet Muhammad ibn Abdullah ibn Abd al-Muttalib ibn Hashim, acesta consider de toți musulmanii drept mesagerul final al lui Allah, iar conform credinței islamice, după el nu vor mai veni alți profeți. Coranul – cartea sacră a tuturor musulmanilor – este alcătuit din revelațiile lui Dumnezeu către Mahomed, oferite prin Îngerul Jibril (Gabriel).
Mahomed s-a născut în anul 570 d.Hr. în clanul hasemit al arabilor Quraish, cel mai puternic trib din Mecca (astăzi în Arabia Saudită). Numele său provine din rădăcina semitică triconsonantică „ḥ-m-d”, care stă la baza multor verbe în limba arabă, și se traduce prin „a lăuda” sau „a fi demn de laudă”, o trăsătură reflectată în caracterul său și în percepția musulmanilor asupra lui. „Pacea și binecuvântarea lui Allah asupra sa, după cum spun musulmanii atunci când se referă la numele profetului lor.
Mahomed a rămas orfan la 6 ani
Cu puțin timp înainte de nașterea sa, tatăl lui Mahomed a murit, iar pe când viitorul profet avea doar 6 ani și-a pierdut și mama, rămânând orfan. El a fost „adoptat” și crescut de familia unchiului său Abu Talib, care avea să-i devină tutore doi ani mai târziu.
La 12 ani, Mahomed ajungea în Siria, unde Bahira, un călugăr creștin, a observat un semn distinctiv pe umărul acestuia, pe care l-a interpretat drept un semn al viitoarei sale vocații de profet. În adolescență, el a lucrat o perioadă pentru unchiul său ca negustor într-o caravană de cămile, ceea ce i-a permis să călătorească mult și să cunoască locuri și oameni noi.
În timp, el și-a câștigat o reputație de om calm, onest și sincer, care și-a respectat întotdeauna promisiunile, dobândind porecla „al-Amin”, adică „credincios” sau „demn de încredere”. Până în anul 630 el a unificat cea mai mare parte a Arabiei sub o singură religie. Începând cu 2015, în lume există peste 1,8 miliarde de musulmani care spun: „Nu există alt Dumnezeu decât Allah, iar Muhammad este profetul său”.
Mahomed a avut zece soții
La vârsta de 20 de ani, Mohamed a început să lucreze pentru o femeie negustor foarte bogată pe nume Khadijah, o văduvă care era cu 15 ani mai mare decât el. Curând, aceasta a devenit atrasă de tânărul Mahomed, iar când acesta a împlinit 25 de ani ei s-au căsătorit. Aceasta a avut o influență semnificativă asupra vieții lui Mohamed pe care l-a susținut permanent în încercările sale religioase.
Cei doi au avut șase copii, însă nu toți au trăit până la vârsta adultă. Fatimah, una dintre fetele cuplului, avea să se mărite cu vărul lui Mahomed, Ali ibn Abi Talib, pe care musulmanii șiiți îl consideră succesorul lui Mahomed. Căsnicia lor a fost una atât de fericită și de frumoasă încât, deși de-a lungul vieții a mai avut alte nouă soții după decesul acesteia, Mohamed nu și-a mai luat o altă soție câtă vreme Khadijah a fost în viață, notează Biography.com.
Cum a devenit profet
Mahomed era o persoană foarte religioasă. La vârsta de 40 de ani a început să aibă viziuni și să audă voci. Pentru a găsi răspuns la aceste revelații, el făcea ocazional călătorii de devoțiune la locurile sacre de pe Muntele Jabal al-Nour de lângă Mecca unde medita ore întregi.
În timpul unuia dintre aceste pelerinaje din anul 610, în timp ce medita, la un moment dat i s-a arătat Arhanghelul Gavriil (Jibra’il în arabă) care i-a transmis cuvântul Domnului: „Recitește în numele Domnului tău care creează, creează omul dintr-un cheag! Recitește pentru că Domnul tău este cel mai generos…”. Aceste cuvinte aveau să devină versetele de deschidere ale Sūrah 96 (n.n. – capitolul 96) din Coran.
A fost prima dintre multele revelații, care au devenit baza Coranului și fundamentul Islamului și care au indicat existența unui singur Dumnezeu, contrazicând credințele politeiste din Peninsula Arabă preislamică. Unii istorici islamici cred că Mohamed a fost inițial deranjat de aceste revelații și că nu le-a dezvăluit public câțiva ani. Cu toate acestea, tradiția șiită afirmă că el a primit cu bucurie mesajul de la Arhanghelul Gavriil și a fost inspirat să împărtășească experiența sa cu alți potențiali credincioși.
A devenit o amenințare pentru Mecca
Inițial, Mahomed a fost copleșit de semnificația a ceea ce i se dezvăluise. Tradiția islamică spune că primele persoane care l-au susținut și au crezut au fost soția sa, Khadija, și prietenul său apropiat Abu Bakr, care era considerat succesorul lui Mahomed de către musulmanii sunniți.
Mahomed a început să predice în Mecca, chemând oamenii la monoteism și la renunțarea la idolatria practicată de triburile arabe. El a început să atragă un număr mic de adepți la început, fără să întâmpine vreo opoziție. Asta pentru că majoritatea oamenilor din Mecca fie îl ignorau, fie îl luau în derâdere, considerându-l doar un alt profet.
Cu toate acestea, când mesajul său puternic monoteist a condamnat închinarea la idoli și politeismul, mulți dintre liderii triburilor din Mecca au început să vadă în Mahomed o amenințare. Dincolo de faptul că era împotriva vechilor credințe, condamnarea închinării la idoli a avut consecințe economice pentru comercianții care deserveau miile de pelerini care veneau la Mecca în fiecare an.
Negustorii din Mecca se temeau că, deși îl credeau protejat de zeii păgâni, comerțul va avea de suferit. Acest lucru era valabil mai ales pentru membrii tribului lui Mahomed, Quraysh, care erau gardienii Ka’aba.
Emigrarea în Medina (Hijra)
Simțindu-l ca o reală amenințare, negustorii și liderii din Mecca i-au oferit lui Mahomed diverse stimulente pentru a renunța la predicile sale, dar acesta a refuzat. Din acel moment, profetul a fost ostracizat în Mecca. Pentru o vreme, influența și statutul soției sale și al unchiului său l-au protejat de persecuții, însă după ce aceștia au murit, situația lui a devenit una gravă.
Rezistența față de Mahomed și adepții acestuia a crescut tot mai mult și, în cele din urmă, aceștia au fost forțați în anul 622 să plece din Mecca și s-au stabilit în Medina, un oraș situat la aproximativ 420 km nord. Această mutare este cunoscută sub numele de hijra (zborul) și marchează anul 1 al calendarului islamic sau hijri, aflăm de pe site-ul Metmuseum.org. Aici, Mahomed a avut un rol esențial în a pune capăt unui război civil între mai multe triburi din oraș care făcea ravagii. El a continuat să primească revelații divine și a construit o comunitate musulmană în continuă expansiune în jurul noii credințe.
Cucerirea orașului Mecca
Confruntările militare au fost inevitabile, iar Mahomed a condus mai multe campanii militare între anii 624 și 628, musulmanii fiind implicați într-o serie de bătălii, inclusiv cele de la Badr și Uhud, pentru a-și apăra comunitatea și pentru a răspândi Islamul. În ultima confruntare majoră, cunoscută sub numele de „Bătălia tranșeelor”, Mahomed și adepții săi au reușit să învingă o coaliție de triburi care încercau să asedieze Medina, folosind o strategie de apărare inovatoare ce consta în săparea unui șanț.
Drept urmare, a fost semnat un tratat, care a fost încălcat de aliații din Mecca un an mai târziu. Până atunci, Mahomed dispunea de o mulțime de forțe, iar balanța puterii se mutase de la liderii din Mecca la el. În anul 630, armata musulmană a mărșăluit în Mecca, cucerind orașul cu pierderi minime, iar Mahomed i-a amnistiat pe mulți dintre liderii care i se opuseseră, iar pe alții i-a grațiat. Cea mai mare parte a populației din Mecca s-a convertit la Islam, iar Mohammed și adepții săi au început să distrugă toate statuile zeilor păgâni din Ka’aba și din jurul acesteia.
Călătoria de noapte și înălțarea Profetului
Relatările despre mi’raj (înălțarea) lui Mahomed au captivat imaginația scriitorilor și pictorilor timp de mai multe secole. Într-o noapte, în timp ce profetul dormea, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat din nou și l-a condus într-o călătorie. Călare pe Buraq (un armăsar ceresc din mitologia islamică), Muhammad a călătorit de la Ka’aba din Mecca la „cea mai îndepărtată moschee”, despre care musulmanii cred că este Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim.
Mahomed s-a rugat aici alături de alți profeți, precum Moise, Avraam și Iisus, și s-a înălțat la Ceruri, unde a fost condus de Gavriil prin Paradis și Iad, iar în cele din urmă s-a întâlnit față în față cu Dumnezeu. Apoi, Mahomed s-a întors pe Pământ pentru a continua să răspândească mesajul Islamului. Conform credinței islamice, el a fost singura persoană care a văzut Raiul și Iadul cât era în viață.
Sfârșitul Profetului Mahomed
După ce conflictul cu Mecca a fost în cele din urmă rezolvat, Profetul Mahomed a făcut primul său pelerinaj islamic adevărat în acest oraș, iar în martie 632, a ținut ultima sa predică pe Muntele Arafat. La întoarcerea în Medina, la casa soției sale, Mahomed s-a îmbolnăvit, iar starea lui de sănătate s-a agravat.
A murit pe 8 iunie 632, la vârsta de 62 de ani, și a fost înmormântat la al-Masjid an-Nabawi (Moscheea Profetului), una dintre primele moschei construite de Mahomed în Medina. Înainte să moară, el nu și-a desemnat un succesor. O facțiune, șiiții, credea că numai persoanele cu descendență directă față de Profet pot ghida comunitatea musulmană în mod corect.
De asemenea, ei credeau că ‘Ali, cea mai apropiată rudă de sânge a lui Mahomed, ar trebui să fie următorul lor conducător (calif). Cealaltă facțiune, sunniții, credea că succesorul Profetului ar trebui să fie determinat prin consens și a ales succesiv trei dintre cei mai de încredere tovarăși ai săi, Abu Bakr, ‘Umar și ‘Uthman, ca lideri ai comunității musulmane; ‘Ali le-a succedat ca al patrulea calif.
În prezent, comunitatea islamică este divizată în ramuri șiite și sunnite. Șiiții îl consideră pe ‘Ali drept primul lider spiritual, iar sunniții îi venerează pe toți cei patru califi. Sunniții sunt majoritari și ocupă cea mai mare parte a lumii musulmane, în timp ce populația șiită este concentrată în Iran și Irak, cu un număr considerabil în Bahrain, Liban, Kuweit, Turcia, Pakistan și Afganistan, se mai menționează pe Metmuseum.org.
Foto: Shutterstock.com