În 1964, Gabi Luncă și Ion Onoriu s-au căsătorit. Soțul artistei a fost un renumit acordeonist, interpret de muzică populară și lăutărească, șef de ansamblu român și lider religios. Acesta, înainte să o cunoască pe Gabi Luncă, a mai fost căsătorit o dată. De-a lungul anilor, cei doi au au făcut echipă și în viața personală, și în cea profesională.
Artista l-a cunoscut în tinerețe pe Ion Onoriu şi au început să cânte împreună. Nu aveau telefon, iar oamenii care voiau să-i cheme la nunţi se duceau la bursa lăutarilor de la Podul Izvor sau în faţa Teatrului Tănase. „Acolo se adunau şi cei ce veneau de la ţară să-şi angajeze muzicanţi, la nuntă. În ziua nunţii li se spunea oamenilor că am avut acccident şi eram la spital. Şi uite aşa, săracii oameni rămâneau cu buza umflată şi atunci erau nevoiţi să îi accepte pe cei mai mici”, declara artista în urmă cu multă vreme.
Gabi Luncă nu a îmbrăcat rochia albă de mireasă
Gabi Luncă a povestit că a cântat la numeroase nunţi, însă ea n-a avut parte de nuntă şi să îmbrace rochia de mireasă. Cu Onoriu a stat, mai întâi, 2 ani cu chirie. Şi-a găsit o casă şi i-a spus lui Onoriu: „Uite care e treaba, pentru că tu ai o casă la ţară în care stau copiii tăi cu mama lor, eu am să-mi cumpăr această casă pe numele meu şi tu să-ţi cumperi o maşină. A fost foarte încântat de hotărârea mea. Încă mă întrebam dacă Onoriu se va întoarce la fosta soţie, iar în aceste condiţii am vrut să am un loc sigur în care să locuiesc.
Am cumpărat casa cu o chitanţă de mână, făcută în prezenţa martorilor. Aşa am ajuns proprietară, dar fără buletin de Bucureşti. Pe vremea aceea era foarte dificil să obţii buletin de Bucureşti. De acum am intrat şi noi în rândul lumii?! Aveam casă, aveam maşină, chiar şi şofer, dar ca să pot să am şi eu drept de şedere în Bucureşti, trebuia să fiu căsătorită. Eu eram cu Onoriu, dar fără acte. Ca să obţii buletin de oraş la acea vreme, trebuia să te căsătoreşti cu cineva din localitate”.
S-a căsătorit pe interes pentru „buletinul de București”
Artista spunea că la circa de poliţie de care aparţineau pe atunci era un miliţian care profita de faptul că ei nu aveau buletin de Bucureşti. „Oricând mergea la vreo nuntă sau aniversare ne cerea să fim prezenţi şi să cântăm fără să ne plătească. Mai mult de atât, tot ce vedea la noi în casă şi îi plăcea lua fără să mai întrebe. Într-o seară pe la 1 ne-a chemat să cântăm la nunta unui neam de-al său. «Dacă nu veniţi, doamna Gabi, să cântaţi la această nuntă, te-ai lins pe bot cu stabilirea definitivă în Bucureşti». M-am necăjit, am plâns şi atunci am luat hotărârea de a ne cununa fiecare cu cineva din Bucureşti. Bineînţeles că şi asta s-a făcut pe bani, cu bună înţelegere”, povestea Gabi Luncă.
Dramele lui Gabi Luncă
Gabi Luncă a trecut prin multe încercări de-a lungul anilor. În tinerețe, artista își dorea mult să aibă un copil. Când în sfârșit a rămas însărcinată, de bucurie a băut puțin gin, nu mult, fără să știe că nu are voie. I s-a făcut rău și a simțit că pierde copilul, așa că i-a promis lui Dumnezeu că se va pocăi dacă o ajută: „Dacă nu mă voi pocăi, să-mi iei copilul!”. Aceasta a născut o fetiţă, dar promisiunea nu a respectat-o, iar la ceva timp micuței i s-a făcut rău.
„Eu nu-i spusesem lui Onoriu de promisiunea pe care o făcusem când era să pierd sarcina. Oricine se uita la ea, o vedea ca pe oricare copil normal, dar de câte ori mă duceam eu să o iau în braţe se petrecea ceva inexplicabil. Cum apăream eu la pătuţul ei, fetiţa mea se schimba la faţă şi din albă devenea pământie şi începea să devină agitată. Am înţeles că nu se manifesta aşa numai în prezenţa mea”, a povestit Gabi Luncă cu ani în urmă. Fetița a murit chiar în ziua botezului.
Cine a fost Gabi Luncă
Gabi Luncă s-a născut la data de 16 octombrie 1938, în comuna Vărbilău, județul Prahova.
În anul 1951 începe să cânte alături de tatăl său, Dumitru Luncă, violonist în cadrul Orchestrei Armatei din Ploiești. După anul 1953, Luncă devine solista orchestrei de muzică populară a Clubului Muncitoresc din Băicoi. Ea a devenit cunoscută încă de la 17 ani, când era angajată la Orchestra Flacăra Prahovei din Ploiești.