1 comentariuCuprins:
Perioada petrecută pe tron a fost marcată de numeroase victorii de răsunet obținute pe câmpurile de luptă, unde oștirile conduse de el au rezistat cu îndârjire în fața atacurilor necontenite ale otomanilor. Pe lângă realizările sale militare, Ștefan cel Mare a lăsat și o moștenire culturală și religioasă de necontestat, multe dintre lăcașele sfinte construite de el făcând astăzi parte din patrimoniul UNESCO.
Cine a fost Ștefan cel Mare
Ștefan al III-lea, cunoscut în istoria românească sub numele de Ștefan cel Mare sau, după canonizare, Ștefan cel Sfânt, avea să fie domnitor al Moldovei timp ce peste patru decenii și jumătate. Acesta s-a născut în 1438 sau 1439 (data nașterii nu este cunoscută cu certitudine), în localitatea Borzești, astăzi în judeţul Bacău.
El a fost fiul nelegitim al domnitorului Bogdan al II-lea și al Oltei. La rândul său, tatăl lui Ștefan era fiul nelegitim al lui Alexandru cel Bun, în timp ce mama lui provenea dintr-o familie de boieri de lângă Bacău, de pe valea Trotușului. Cei doi s-au cunsocut în perioada în care Bogdan se afla în exil la curtea lui Vlad Dracul. Familia a mai avut încă trei băieți – Ioachim, Ion și Crâstea – și două fete – Maria și Sora. A făcut parte din familia Muşatinilor, una dintre cele mai importante dinastii domnitoare ale Moldovei, aflăm de pe enciclopedia Wikipedia. A fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504, fiind cea mai lungă domnie din epoca medievală în Țările Române.
Cum a fost copilăria lui Ștefan cel Mare
Despre copilăria lui Ștefan cel Mare nu există date, însă se crede că acesta și-a petrecut-o cel mai probabil la reședința familiei. Cronicile vremii scriu că a Ștefan a avut o copilărie traumatizantă, iar primii ani din viaţă i-a trăit într-o perioadă marcată de instabilitate politică, specifică perioadei medievale, cu numeroase războaie civile pentru tronul Moldovei, dar și de asasinate şi crime îngrozitoare.
De altfel, Ștefan a fost martor la asasinarea tatălui său şi, potrivit unei vechi legende, a asistat și la uciderea celui mai bun prieten al său de atunci. Se spune că fiul domnitorului Bogdan al II-lea ar fi primit o educaţie severă și a fost învăţat de la vârste fragede să mânuiască armele. În Borzeşti a stat până în 1449, atunci când se pare că a fost luat de tatăl său, ca unic moştenitor, alături de care a cunoscut cu adevărat ce înseamnă viaţa în plin război civil, cu lupte contra ungurilor şi a diferiţilor pretendenţi la tron.
A primit educație monastică
Se crede că Ștefan cel Mare a fost încredințat unui călugăr pentru educația sa timpurie. Există, de altfel, o legendă potrivit căreia el ar fi fost trimis, pentru a învăța la călugării de pe Muntele Athos, la mănăstirea Zograf, unde a rămas timp de doi ani. Acolo ar fi deprins scrisul și cititul, a învățat limba greacă și învățăturile creștine, ceea ce istoricii spun că ar explica evlavia voievodului din anii săi de domnie.
O altă legendă susține că Ștefan cel Mare ar fi fost educat chiar de Daniil Sihastrul. După perioada petrecută la mănăstire, Ștefan s-ar fi întors la tatăl său, unde a continuat instruirea militară, potrivit Adevărul.ro. El este menționat ca un copil într-un document de cancelarie din anul 1450, un act prin care tatăl său, Bogdan al II-lea, promitea supunere și sprijin militar lui Iancu de Hunedoara, guvernator și regent al Ungariei. În același document, Ștefan îi jura la rândul său credință acestuia. Ștefan este, de asemenea, menționat de Bogdan al II-lea și în 1451, numindu-l „fiul meu iubit”.
Asasinarea tatălui, trauma copilăriei
Cel mai traumtizant moment din copilăria lui Ştefan cel Mare a fost cel în care tatăl său a fost asasinat. În noaptea de 14 spre 15 octombrie 1451, Bogdan al II-lea se afla împreună cu fiul său la un ospăţ dat de boierul Sima Hrană în satul Reuseni, în apropiere de Cetatea de Scaun a Sucevei. La un moment dat, după ce l-a trimis pe Ștefan la culcare, Măria Sa Bogdan Vodă a fost pândit, atacat și ucis de către fratele său vitreg Petru, alt fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, care era însoțit de mercenari unguri înarmați.
Cronicarul polonez Jan Długosz relata scena sângeroasă astfel: „Un oarecare Petru, care pretindea că are drept la domnia Moldovei și se înțelesese cu Alexandru ca să împărțească toate deopotrivă, alegând prilejul când Bogdan, chemat la țară, la un unchi de frate al aceluiași Petru, … într-o noapte urâtă, venind cu o sută de maghiari, înșelă străjile lui Bogdan și, capturându-l, îi tăie capul”, relatează ArhiepiscopiaSucevei.ro.
După uciderea lui Bogdan, familia acestuia, inclusiv tânărul Ștefan, aveau să plece în exil, în Transilvania, la Iancu de Hunedoara, iar mai apoi în Ţara Românească, la Vlad Ţepeş, cu ajutorul căruia mai târziu avea să ia înapoi tronul tatălui său.
Cum a devenit domnitor al Moldovei
Ștefan cel Mare a câștigat tronul cu sabia, asemenea tatălui său. Exilat în Ţara Românească, el a primit ajutor militar de la Vlad Ţepeş constând în circa o mie de munteni şi, în fruntea unei oștiri de vreo 6.000 de soldați, a intrat în Moldova, înaintând spre Suceava, de-a lungul văii Siretului. Surprins de această acțiune, Petru Aron a strâns în grabă o armată cu care l-a atacat pe Ștefan la Doljești, la 12 aprilie. El a fost, însă, învins și a părăsit câmpul de luptă, încercând o nouă rezistență la Orbic, două zile mai târziu, în Joia Mare a anului 1457. Însă, Petru Aron a fost din nou înfânt și silit să ia calea exilului, în Polonia.
După câștigarea acestor bătălii și alungarea ucigașului tatălui său, Ștefan a organizat o mare ceremonie publică de încoronare într-un loc numit „Direptate”, situat nu departe de Cetatea de scaun a Sucevei, la care au luat parte boierii moldoveni împreună cu mitropolitul și cu o suită de călugări. Acesta a fost, practic, momentul istoric în care Ștefan cel Mare avea să fie recunoscut în mod oficial drept domnitor al Moldovei. Domnia sa a durat 47 de ani, până în 1504, fiind una dintre cele mai lungi din istoria Moldovei și una dintre cele mai îndelungate din istorie, fiind depășită doar de cea a Regelui Carol I.
Câte bătălii a purtat Ştefan cel Mare
În timpul celor 47 de ani de domnie, Ștefan cel Mare a purtat 36 de bătălii, dintre care a câștigat 34, chiar dacă de cele mai multe ori oștile sale erau net depășite numeric de cele inamice. În acest fel, el a menținut independența Moldovei, o performanță deosebită având în vedere tulburările politice din acea perioadă. Printre cele mai importante bătălii se numără cea de la Vaslui, din 1475. Cunoscută și sub numele de bătălia de la Podul Înalt, aceasta este considerată una dintre cele mai mari victorii ale lui Ștefan deoarece, cu doar 40.000 de oșteni, a reușit să învingă armata otomană constituită din 120.000 de soldați turci și 17.000 munteni.
O altă luptă celebră este cea de la Războieni (Valea Albă) din anul următor. Ca urmare a înfrângerii de la Podul Înalt, însuşi sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a condus armata otomană formată din 200.000 de soldaţi otomani şi 20.000 de tătari. Oastea moldoveană, care număra doar 12.000 de oșteni, a fost înfrântă la data de 26 iulie 1476. O altă înfrângere a fost primul asediu al Cetății Chilia (1462). Revenind, o altă victorie importantă, de data aceasta repurtată împotriva regelui Poloniei, Ioan Albert, care încercase să invadeze Moldova, a fost cea obținută în bătălia de la Codrii Cosminului (1497), mai precizează Wikipedia.
Fizionomia și personalitatea voievodului
În ciuda faptului că nu există descrieri detaliate și precise referitoare la fizionomia lui Ștefan cel Mare, cronicarul Grigore Ureche îl menționează pe fostul domnitor al Moldovei ca fiind un om „nu mare de stat, mânios și de grabă vărsătoriu de sânge nevinovat”. Pe baza portretelor din tablourile votive care există în bisericile pe care le-a ctitorit voievodul și a izvoarelor scrise păstrate peste ani, Ștefan cel Mare era un bărbat de statură mică spre medie, cu o înălțime de aproximativ 1,60 metri.
Totodată, portretele care s-au păstrat din perioada în care s-a aflat pe tronul Moldovei îl prezintă pe acesta având o barbă scurtă, părul lung și chipul sever, un om hotărât și neînfricat în fața provocărilor. În pofida staturii mici, Ștefan era un om cu o personalitate puternică și cu o prezență autoritară, însă istoricii susțin că, pe măsură ce a înaintat în vârstă, el a reușit să-și tempereze instabilitatea emoțională și accesele de furie și de mândrie.
Căsătoriile lui Ștefan cel Mare
Ștefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori, legând astfel alianțe politice importante. Prima sa soție a fost Evdochia Olelkovici (1463-1467), fiica marelui cneaz de Kiev. Din această căsătorie au rezultat doi băieți și o fată. Băieții, Bogdan-Vlad și Petru, au murit amândoi de tineri, în anul 1479, la câteva luni distanță unul de celălalt, fiind îngropați împreună în același mormânt. Fata, Elena, s-a măritat cu fiul țarului Ivan al III-lea al Rusiei.
La cinci ani după moartea primei soții, Ștefan s-a căsătorit cu Maria de Mangop, în 1472, o prințesă bizantină, cu care nu a avut copii. Căsătoria a fost una de conveniență și de interes politic și a durat cinci ani, adică atâta timp cât a existat acest interes.
Ultima sa soție a fost Maria Voichița, fiica lui Radu cel Frumos, domnitorul Țării Românești, cu care a avut un fiu, Bogdan al III-lea, succesorul său la tron, și o fată, Maria. După mortea lui Ștefan, la 2 iulie 1504, văduva sa a mai trăit încă șapte ani, iar în 1511 a fost înmormântată la Mănăstirea Putna.
De-a lungul vieții, Ștefan cel Mare a avut și mai multe concubine cu care ar fi avut, se pare, opt copii nelegitimi. Cea mai cunoscută dintre ele a fost Maria Rareș din Hârlău, mama viitorului domn Petru Rareș, notează site-ul Ștefancelmare.ro. Un alt posibil fiu nelegitim, a cărui mamă nu este cunoscută, a fost viitorul domn Ștefan Lăcustă.
Ştefan cel Mare a fost canonizat în 1992
Ștefan cel Mare este recunoscut și pentru că a construit sau a restaurat în jur de 40 de mănăstiri și biserici, atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. Printre cele mai importante lăcașe sfinte se numără Mănăstirea Putna (1466), unde este și înmormântat, Mănăstirea Voroneț (1488), cunoscută pentru fresca „Judecata de Apoi” și pentru culoarea unică albastru de Voroneț și pentru că face parte din patrimoniul UNESCO.
Biserica Sfântul Nicolae din Dorohoi, Mănăstirea Neamț, Mănăstirea Sucevița sunt alte exemple de ctitorii importante ale domnitorului Moldovei. Fiindcă a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii ortodoxe, Ștefan cel Mare a fost canonizat la 20 iunie 1992, cu numele de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, scrie Historia.ro.
De atunci este serbat Sfântul Ştefan cel Mare. La canonizarea domnitorului au fost luate în calcul scrierile medievale. Spre exemplu, Papa Sixtus al IV-lea l-a numit „Atletul lui Hristos” pentru rolul său în apărarea creștinismului.
Află şi cine a fost Mihai Viteazul!