Cine a fost Vlad Ţepeş, domnitor al Ţării Româneşti

Cine a întemeiat Țara Românească

Țara Românească a fost înființată ca principat la începutul secolului al XIV-lea de către Basarab I, în urma unei revolte declanșată împotriva regelui Carol I al Ungariei. Cu toate acestea, prima atestare documentară a acestui teritoriu aflat la sud de Carpați și la vest de râul Olt apare într-un hrisov emis în 1246 de Béla al IV-lea al Ungariei, care i-a fost adresat voievodului Seneslau.

Țara Românească a obținut independența după Bătălia de la Posada, care a avut loc în jurul datei de 10 noiembrie 1330. În 1417, a fost obligată să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman sub dominația căruia a rămas pentru mai bine de patru veacuri, până în secolul al XIX-lea.

În 1859, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, Valahia s-a unit cu Moldova, formând Principatele Unite Române. Șapte ani mai târziu, aceste principate au adoptat numele de România, iar în 1881 au devenit oficial Regatul României, potrivit Wikipedia.

După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și ca urmare a rezoluției de la 1 decembrie 1918, Bucovina, Transilvania, alături de anumite regiuni din Banat, Crișana și Maramureș, s-au alăturat Regatului României, formând statul român modern.

Recomandări

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

Când a fost fondată Țara Românească

Cunoscută în istorie sub diverse denumiri precum Țara Rumânească, Valahia, Ungro-Vlahia, Wallachia sau Valacchia, Țara Românească a fost un stat feudal românesc. Această denumire se referă strict la regiunea geografică ce corespunde în mare parte sudului României de astăzi, reprezentând teritoriul fostului principat cu același nume.

În urma domniei lui Basarab I, unii au început să numească această regiune Basarabia sau Țara Basarabească, denumire pe care moldovenii au preluat-o pentru zona din apropierea Dunării și a Mării Negre. Cu toate acestea, există numeroase legende și studii istorice care sugerează faptul că adevăratul fondator al Țării Românești ar fi fost un personaj misterios semi-legendar, cunoscut sub numele de Negru Vodă. Acesta ar fi provenit din Țara Făgărașului, deși existența sa nu este confirmată pe deplin. Se presupune că i s-a atribuit supranumele de Negru Vodă pentru simplul fapt că numele său real nu este cunoscut cu certitudine.

Unele documente ce datează din acea epocă menționează un feudal puternic din Transilvania, care între anii 1290 și 1310, a trecut Carpații și s-a stabilit la Câmpulung, în Valahia. Negru Vodă ar fi reușit să unească cnezatele și voievodatele sud-carpatine, iar după ce a alungat tătarii din zonă, a fost ales domn. El a înfruntat și a învins feudalii locali de la sud de Carpați, transformându-i în vasalii săi. Conform cronicii lui Nicolo Luccari, citată de Adevărul.ro, „Negru Vodă, de națiune ungară, tatăl lui Vlaicu, cucerise în 1310 acea parte din Valahia”.

Recomandări

Trecerea la ora de iarnă. Când a apărut conceptul și cum a evoluat de-a lungul timpului. Dr. Richard Constantinescu: „Un experiment social cu implicații adânci” | Interviu

Cine a fost Vlad Țepeș

Vlad Țepeș s-a născut în anul 1431 la Sighișoara, în Voievodatul Transilvania, ca al doilea dintre cei patru fii ai lui Vlad al II-lea Dracul și ai unei nobile din familia Cneazului de Moldavia, care era numită de unii Anastasia, iar de alții Vasilisa Maria Cheajna Mușat. Tatăl său, Vlad Dracul, a fost cavaler al Ordinului Dragonului, o confrerie creștină din Estul Europei care era menită să protejeze creștinătatea împotriva invaziei Imperiului Otoman.

Simbolul acestei societăți militaro-religioase era un dragon, iar datorită acestui simbol, tatăl său a primit supranumele de „Dracul”. De aici provine și supranumele de „Drăculea” al lui Vlad Țepeș, care înseamnă „fiul lui Dracul”. Vlad s-a mutat la Târgoviște, în 1436, când tatăl său a preluat conducerea voievodatului Țara Românească.

Viitorul domnitor Vlad este cunoscut în istorie sub numele de „Țepeș”, care provine de la metoda sa favorită de pedepsire a fărădelegilor, și anume tragerea în țeapă. Această metodă era extrem de crudă, dar pentru voievodul român era eficientă pentru menținerea ordinii și pentru instaurarea fricii în rândul dușmanilor și a trădătorilor. Totodată, acest supranume l-a transformat ulterior într-o figură legendară, mai ales în Occident, acolo unde a devenit baza legendei lui Dracula, relatează enciclopedia online Britannica.

Recomandări

Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”

Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă

În anul 1442, tatăl lui Vlad Țepeș, Vlad Dracul, a fost nevoit să negocieze o alianță temporară cu otomanii pentru a-și consolida poziția pe tronul Țării Românești și, în acest fel, să-și protejeze teritoriul în fața amenințărilor externe, în special din partea nobililor maghiari. În cadrul acestei alianțe, el a fost obligat să îi ofere sultanului otoman Murad al II-lea (Koca Murad) o garanție prin care, într-o inversare a poziției pe care o avusese anterior, Vlad Dracul urma să sprijine politicile otomane și că nu se va răzvrăti împotriva Înaltei Porți.

În acest context, succesorul voievodului Alexandru Aldea pe tronul Țării Românești a fost obligat să-i trimită la curtea sultanului pe fiii săi Vlad, viitorul „Țepeș”, și Radu cel Frumos, care erau în vârstă de 14-15 ani, respectiv 5 sau 6 ani, potrivit Historia.ro. Acest episod care avea să influențeze profund atât carierele politice alecelor doi, cât și relațiile ulterioare pe care aceștia le-au avut cu Imperiul Otoman.

În schimbul loialității sale, Înalta Poartă îi garanta lui Vlad Dracul sprijin militar și diplomatic. Cei doi au fost eliberaţi în anul 1447, după asasinarea tatălui lor şi a fratelui lor mai mare, Mircea, de către nobilii munteni, cu un an înainte. Arheologii turci care au restaurat castelul Tokat din orașul cu același nume din nordul Turciei au descoperit două temnițe subterane și mai multe tuneluri secrete și au ajuns la concluzia că acesta este locul unde Vlad Țepeș a fost ținut prizonier împreună cu Radu cel Frumos.

Câte soții și câți copii a avut Vlad Țepeș

Vlad Țepeș a fost căsătorit de trei ori. Prima sa soție ar fi fost o nobilă din Transilvania, Cneajna Bathoryo, apoi a fost Jusztina, o nobilă din familia de Szilágyi, înrudită cu Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, iar cea de-a treia nevastă i-a fost Ilona Nelipic, o verișoară de-ale lui Matei Corvin. Din aceste căsnicii au rezultat cinci copii, patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea cel Rău din a doua și Zaleska din cea de-a treia. Cel mai cunoscut dintre aceștia a fost Mihnea cel Rău, care a domnit la rândul său în Țara Românească, potrivit Wikipedia. Potrivit specialiștilor moderni, Vlad Țepeș ar fi fost căsătorit doar de două ori, mai întâi cu o fiică nelegitimă a lui Iancu de Hunedoara, iar apoi cu Jusztina Szilágyi.

Prima domnie a lui Vlad Țepeș

Vlad Țepeș a fost voievod în Țara Românească ceva mai mult de șase ani, pe durata a trei perioade, și anume în 1448, între 1456 și 1462 și, respectiv, în 1476. Prima sa domnie a fost una foarte scurtă și neînsemnată, el fiind înlăturat rapid de pe tron de adversarii săi politici. În octombrie 1448, Vlad a traversat Dunărea la Giurgiu cu sprijin otoman, în special al akinjilor, și a preluat tronul Țării Românești, profitând de absența domnitorului de drept, Vladislav al II-lea, care participa la campania lui Iancu de Hunedoara în Kosovo. În luna noiembrie, după ce a fost înfrânt în acea bătălie, Vladislav al II-lea s-a întors în țară cu trupe muntene și moldovene și l-a înlăturat pe Vlad de la putere, care apucase să fie domnitor al Valahiei doar o lună, aflăm de pe Historia.ro.

Exilat în Moldova

După înlăturarea sa de pe tron de către Vladislav al II-lea, Vlad Țepeș s-a refugiat în Moldova, între octombrie 1449 și octombrie 1451. Aici, el a fost martor la intrigile și luptele pentru putere care au avut loc la curtea rudelor lui. În toată această perioadă, Vlad a înțeles în profunzime dinamica politică a regiunii, observând modul în care interesele Poloniei, Ungariei și ale Imperiului Otoman influențau regiunea carpatică.

De asemenea, este foarte posibil ca el să fi asistat sau chiar să fi participat efectiv la bătălia de la Crasna din anul 1450, în care oastea formată din oșteni moldoveni a înfruntat armata polonă invadatoare. După ce domnul moldovean Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, a fost asasinat, Vlad Țepeș și vărul său, viitorul voievod Ștefan cel Mare, s-au refugiat în Transilvania, la curtea lui Iancu de Hunedoara. Aici, tânărul Vlad a cunoscut numeroși comandanți experimentați de la care a învățat arta războiului, a tacticii militare și a conducerii. De altfel, campaniile militare le-a efectuat pe post de comandant în Moldova și în Ungaria, în anii de exil.

În 1452, domnitorul Vladislav a dat ordin ca Vlad să fie asasinat, însă acesta a reușit să scape cu viață. În paralel, Iancu de Hunedoara a ordonat orașului Brașov să-i ofere lui Vlad orice fel de sprijin, în cazul în care acesta ar fi încercat să-și recupereze tronul. La începutul anului 1453, în împrejurări rămase și astăzi neclare, Vlad a fost expulzat în Moldova și a dispărut din documente pentru aproape doi ani.

În 1455, Iancu de Hunedoara l-a primit înapoi și i-a încredințat un post de comandă în armata sa, mai precizează sursa citată anterior.

A doua domnie a lui Vlad Ţepeş

În 1456, în timp ce Iancu de Hunedoara se pregătea să apere Belgradul împotriva armatei otomane condusă de sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul, Vlad Țepeș era responsabil de trupele care păzeau pasurile montane dintre Țara Românească și Transilvania, în zona locuită de sași.

În acel an, el a intrat cu armata în Ţara Românească, l-a înfrânt şi ucis pe Vladislav al II-lea. După marea victorie creștină, la sfârșitul lunii iulie-începutul lui august, Vlad a trecut din nou Carpații și și-a recâștigat tronul, însă nu există detalii istorice detaliate referitoare la desfășurarea acestora evenimente. Una dintre primele măsuri în calitatea de voievod al Țării Românești a fost executarea în public a lui Vladislav.

Cea de-a doua domnie a fost și cea mai importantă. Asta pentru că, în această perioadă, Vlad Țepeș a consolidat puterea centrală și a încercat să elibereze Țara Românească de influența otomană. Celebrele sale măsuri de justiție și de brutalitate au făcut ca domnia sa să fie una a terorii, dar și a stabilității relative.

Vlad Ţepeş a părăsit pentru a doua oară tronul Ţării Româneşti, în 1462, în urma luptelor cu turcii şi după ce Radu cel Frumos a ajuns în Țara Românească şi a reuşit să atragă boierii de partea lui. Vlad Țepeș s-a refugiat în Transilvania şi a cerut ajutorul aliatului său, Matei Corvin, însă acesta a decis să-l încarcereze la Vișegrad, pentru o perioadă de 12 ani. Vlad a fost eliberat în anul 1475, la cererea lui Ștefan cel Mare.

A treia domnie, curmată brusc

Sprijinit de trupe maghiare, Vlad Ţepeş şi-a recuperat tronul de domnitor al Țării Românești pentru a treia oară în anul 1476. El s-a bucurat, însă, foarte puțin de a treia perioadă de domnie. Aceasta s-a încheiat brusc ca urmare a asasinării sale, la sfârșitul lunii decembrie. Trupul lui Vlad Țepeș a fost decapitat, iar capul i-a fost trimis sultanului, care l-a așezat într-o țeapă pe post de mărturie a victoriei repurtate împotriva voievodului.

Vlad Ţepeş a fost asasinat în timpul unei bătălii cu turcii. Se bănuieşte că el ar fi fost ucis de apropiaţi de-ai săi, dar nici varianta că ar fi fost omorât de turci nu este exclusă.

Se presupune că Vlad Țepeș ar fi fost înmormântat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureștiului. Totuși, o serie de examinări au scos la iveală faptul că mormântul de la Snagov conține doar câteva oase de cal datate din perioada neolitică, nicidecum rămășițele lui Țepeș Vodă. Conform istoricului Constantin Rezachevici, citat de Wikipedia, adevăratul loc de odihnă al domnitorului ar fi la Mănăstirea Comana, o ctitorie a acestuia.

Cele mai importante bătălii ale lui Vlad Ţepeş cu otomanii

Imperiul Otoman se afla în plină expansiune teritorială în secolul al XV-lea, amenințând atât Europa de Sud-Est, cât și statele creștine din regiune. Aflată la granița Imperiului Otoman, Țara Românească era supusă presiunii de a plăti tribut și de a accepta suzeranitatea sultanului. Vlad Țepeș a moștenit o țară vulnerabilă, fiind nevoit să se confrunte cu această amenințare pe mai multe fronturi. După eliberarea sa din captivitatea otomană, Vlad a dezvoltat o politică agresivă împotriva Imperiului Otoman, iar în 1459 a refuzat să mai plătească tribut turcilor, iar aceaastă răzvrătire a dus la numeroase bătălii împotriva forțelor otomane. Iată-le pe cele mai cunoscute dintre ele:

Campania de la sud de Dunăre (1461–1462)

Una dintre cele mai importante campanii ale lui Vlad Țepeș împotriva otomanilor a fost declanșată în 1461, când sultanul Mehmed al II-lea (sau Mahomed), cuceritorul Constantinopolului, cel de-al şaptelea sultan al Imperiului Otoman, a cerut Țării Românești să plătească un tribut mai mare (10.000 de galbeni pe an). Vlad a refuzat și a organizat o campanie militară împotriva otomanilor, lansând un atac-surpriză asupra garnizoanelor otomane de la sud de Dunăre în iarna 1461-1462, potrivit Wikipedia. O regiune întinsă de la Oblucița la Novoe Selo și de la vărsarea Dunării în Marea Neagră până la Rahova a fost devastată, în timp ce cetatea Nicopole a fost ocupată, iar peste 23.000 de turci au fost uciși.

Bătălia de la Târgoviște – „Atacul de noapte” (1462)

Denumită și „Atacul de noapte”, aceasta cea mai importantă confruntare între Vlad Țepeș și Mehmed al II-lea. După ce a decis să pedepsească Țara Românească pentru refuzul de a plăti tribut și pentru campania din 1461-1462, sultanul a trimis o armată masivă, estimată la 150.000 de soldați pentru a-l pedepsi pe voievodul rebel Vlad Țepeș și pentru a cuceri Țara Românească. Conștient că nu putea înfrunta direct o asemenea oaste, voievodul român a lipsit armata invadatoare de surse de aprovizionare, retrăgând populaţia şi hărţuind permanent trupele răzleţite, pe drumul dintre Turnu şi Târgovişte.

De asemenea, a apelat la tactici de gherilă, iar una dintre cele mai faimoase acțiuni din această campanie a fost atacul de noapte asupra taberei otomane din apropiere de Târgoviște. În noaptea de 16 spre 17 iunie 1462, cu o armată de circa 10.000 de oșteni îmbrăcați în straie turcești, Vlad a condus un atac-surpriză nocturn asupra taberei în încercarea de a-l captura sau de a-l asasina pe Mehmed al II-lea, tocmai cum sultanul folosise el însuși atacul de noapte împotriva Constantinopolului.

Deși sultanul a scăpat cu viață, părăsind pe ascuns tabăra în chip rușinos, atacul armatei lui Vlad a pus pe fugă forțele invadatoare, relatează Enciclopediaromână.ro. Pagubele în rândul turcilor au fost însemnate, iar cele în oștirea lui Vlad, minime. După atacul de noapte, Mehmed al II-lea a dat ordin de retragere, temându-se de o continuare a acestor tactici devastatoare.

În apropierea Târgoviștei, pe armata otomană o aștepta o imagine de coșmar, cu o imensă pădure de țepi în care fuseseră trași mii de turci. Mehmed a lăsat o parte din trupe alături de Radu cel Frumos, favoritul său, fratele „turcit” al lui Vlad, pe care l-a numit domnitor, după care a trecut Dunărea înapoi în Balcani. Trădat de mai mulți boieri și hărțuit de trupele otomane ale fratelui său mai mic, Vlad Țepeș s-a refugiat în Transilvania, unde a fost capturat din ordinul lui Matei Corvin.

Vezi şi cine a fost Basarab I!

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro