Surprinzător însă, Parchetul a anunțat astăzi că deocamdată a primit doar parţial informaţiile solicitate. In dosarul privind decesul subinspectorului de poliție Bogdan Cosmin Gigină, în care a fost începută urmărirea penală pentru ucidere din culpa, au fost efectuate, până în  prezent, cercetarea la fața locului, autopsia medico-legală și au fost ridicate imaginile înregistrate de camerele de supraveghere în vederea reconstituirii traseului coloanei oficiale din care făcea parte polițistul decedat.   De asemenea, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor cauzei, au fost solicitate Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției Române și Poliției Capitalei actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte polițistul Bogdan Gigina.  „Până în prezent ne-au fost furnizate parțial informațiile solicitate”, se precizează într-un comunicat de presă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News