Dezvăluirile se bazează pe o amplă anchetă publicată de Proekt Media, publicație de asemenea independentă din Rusia, care a aflat că numele de fată al Tsivilevei este Putina, și nu Loginova, așa cum se afirmă în informațiile publice despre ea din Rusia (a primit numele Loginova după ce s-a căsătorit cu psihiatrul Lev Loginov). Anna s-a născut la Ivanovo, iar tatăl ei este vărul președintelui Rusiei.

Soția guvernatorului regiunii Kemerovo, Serghei Țivilev, Anna a primit de la soțul ei acțiunile acestuia la una dintre cele mai mari companii de cărbune din Rusia, Kolmar, în momentul în care a fost numit guvernator. Între timp, pe 14 mai 2024, Țivilev a fost numit ministrul energiei al Federației Ruse.

Sursa citată scrie că nu se știe ce îl motivează pe Vladimir Putin, dar se observă că toate rudele lui sunt oameni foarte înstăriți, care primesc proprietăți de stat de mare valoare. Și printre aceste rude se numără și Țivileva, care conduce Kolmar. Nici fratele Annei nu a fost uitat și a primit postul de vicepreședinte al Gazprom.

Conform biografiei publicate pe pagina în limba rusă a Wikipedia, Țivileva s-a născut pe 9 mai 1972, în orașul Ivanovo, într-o familie de chirurgi. Tatăl, Evgeni Mihailovici Putin (1933-2024), a fost medic urolog.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Ea a absolvit Academia Medicală de Stat Ivanovo cu o diplomă în psihiatrie și din 1996 a lucrat ca medic psihiatru la spitalul de psihiatrie Bogorodskoie.

După ce Vladimir Putin a venit la putere, s-a mutat la Moscova și a început să furnizeze echipamente medicale, lucrând ca manager la Medtekhsnab, firmă deținută de stat, iar apoi în compania privată Digimed.

A absolvit ulterior Universitatea de Prietenie a Popoarelor din Rusia, cu o diplomă în organizarea sănătății și sănătate publică și Universitatea de Stat de Management, cu o diplomă în management organizațional.

Între 2016-2018 a fost director general și președinte al Consiliului de Administrație al companiei elvețiene Kolmar Sales and Logistics. Din martie 2018, este președintele consiliului de administrație al companiei de cărbune Kolmar Group.

La 3 aprilie 2023, președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret privind crearea unui Fond de stat pentru sprijinirea participanților la operațiunea militară specială din Ucraina, „Apărătorii patriei”. Prin același document, Anna Țivileva a fost numită președinte al fondului.

Pentru sprijinirea acțiunilor militare ale Rusiei din Ucraina, se află sub sancțiuni internaționale din partea tuturor țărilor din Uniunea Europenă, Marii Britanii, Ucrainei și Elveției.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

Romulus70   •   19.06.2024, 01:19

Auziți și voi,"nepoata secreta" .Alooo d-l C .Staniloiu ori e secreta ori e publica!? Pai daca e secreta,de unde ii stiti numele,că e ministru adj.al Apararii, că e psihiatru si ca mai deține și o mină. Pai daca dvs. stiti toate astea înseamnă că Putin a pus-o pe toate panourile publice din Rusia spunând ; Aceasta e Anna Tivileva nepoata mea secreta, pe care am pus-o Min. Adj. Al Apararii , e pshiatra și i-am dat și o mina la"ecuatorul" Rusiei ca sa nu se plictisească.....aveți grijă că totul e secret, sa nu mai spuneți la nimeni...pssst!rămâne doar intre noi.. Pai la redacția dvs. nu se practică tot acest "sport" ,ca peste tot?... , unui"nepotul fotbalistului cutare" alta e" nepoata tenismenei cutare....și ăștia " cutare" e cam toată redacția Libertatea...sportul e sport , nu,ce naiba...asta e lumea în care trăim!Avem noi poporul de rând vreo putere?...Cat despre Preafericitului ***

Acest comentariu a fost moderat pentru: încalcă regulile site-ului.

Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   18.06.2024, 20:22

Vedeți, dragi români, ce bine ne-ar fi în federația rusă? În UE sunteți oprimați, muriți de frig și de foame, dar dacă ne-ar anexa Rusia, fiecare ați avea mină în Siberia! Cei înrudiți cu Liderul Suprem ca proprietari, restul ca săpători, dar nu contează, tot ați fi acolo!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI