Suspectul se numește Cesar Sayoc și este un republican în vârstă de 56 de ani, din Florida, acesta fiind reţinut în zona Plantation, în statul Florida, afirmă surse din cadrul Departamentului american al Justiţiei citate de ABC News. Acesta are antecedente penale, dar nu se afla în atenția Serviciilor Secrete din SUA, potrivit CNN.

Bărbatul este cetățean american, născut în districtul Brooklyn din New York, înregistrat ca alegător republican, și a mai fost arestat de multe ori pentru violenţă în familie, furt şi alte infracţiuni. În unul din cazuri, instanţa a consemnat că el a ameninţat cu folosirea unei bombe.

Autorităţile i-au confiscat o furgonetă care avea pe geamuri mai multe imagini cu Trump, inclusiv un desen în care preşedintele apare stând în picioare pe un tanc, o inscripţie obscenă împotriva televiziunii CNN – destinatara unuia din coletele explozive – şi o fotografie a lui Hillary Clinton cu o ţintă suprapusă pe faţă, scrie Agerpres.

Suspectul are şi un profil în reţeaua Facebook, pe numele Cesar Altieri Randazzo, unde apar fotografii şi înregistrări video cu el la diverse manifestaţii în favoarea preşedintelui Trump. În reţeaua LinkedIn, Sayoc se prezintă ca promotor, agent artistic şi proprietar de spectacole de divertisment în direct şi student la medicină veterinară.

În total, acum, au fost trimise 12 colete care conţineau bombe artizanale, în ultimele zile, în Statele Unite. Printre persoanele vizate s-au numărat miliardarul George Soros, foştii preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton şi fostul secretar de Stat Hillary Clinton, actorul Robert de Niro, coletul fiind expediat pe adresa restaurantului său din New York, dar a fost vizat și sediul CNN.

Astăzi, Robert de Niro a avut o reacție, transmisă prin intermediul unui comunicat, după găsirea coletului suspect în restaurantul său: „Buletinul de vot e mai puternic decât bombele”.

Cele mai recente colete au fost găsite astăzi, un pachet fiind adresat senatorului Cory Booker, în Florida, iar un al doilea fostului șef de informații James Clapper, care a fost descoperit în New York.

Iată și reacția Casei Albe, după descoperirea bombelor la casele familiilor Clinton și Obama: „Aceste acte sunt demne de dispreţ”.


Citește și… EXCLUSIV | Lorena, fiica regretatului Ilie Balaci, acuzații dure într-un interviu compleșitor: „Ministrul Sănătății s-a făcut că muncește”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News