andersIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Gabriel Vlase a demisionat din Parlament.

Cel nominalizat și votat ca director al Serviciului de Informații Externe a plecat din toate funcțiile politice și a depus, joi, jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni. Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu nu au participat la ceremonie, cei doi discutând în Parlament. Președintele Klaus Iohannis i-a transmis un mesaj scurt, în timp ce primea de la noul director SIE jurământul de credință semnat, iar ceremonia de la Palatul Cotroceni a fost una scurtă și lipsită de discursuri.

Gabriel Vlase vine din judeţul Bacău. Înainte, el a controlat o parte din judeţ prin funcţia de consilier local şi apoi subprefect. Este vicepreşedinte PSD, deputat de Bacău aflat la al patrulea mandat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Cariera sa politică a escaladat rapid, având în vedere că este unul dintre oamenii de încredere ai lui Viorel Hrebenciuc. De altfel, numele său a apărut în dosarul retrocedărilor, în care Hrebenciuc a fost condamnat.

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Ca mulţi alţi parlamentari PSD, Gabriel Vlase este doctor în ştiinţe miilitare şi are un curs postuniversitar în dimplomaţie. El a studiat o perioadă şi în America, unde a făcut o specializare în „Analiza şi rezolvarea conflictelor armate. De altfel, numele lui a tot fost vehiculat pentru Ministerul Apărării.

Conform CV-ului său, este doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii (ANI).

În 2015, numele lui Vlase apărea în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău, în care fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, în luna mai a acestui an, la doi ani de închisoare cu executare.

Gabriel Vlase, în Parlament


În prezent, Gabriel Vlase conduce comisia specială care ar trebui să elaboreze legile siguranţei naţionale, este membru în comisia de apărare

Cum este şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, acesta a condus numeroase şedinţe de plen. Una dintre cele mai cunoscute este cea în care au fost dezbătute legile justiţiei, în decembrie, iar Gabriel Vlase a fost auzit, spunând la microfon, chiar la pupitru, în plenul Camerei Deputaţilor : „După ce m…e mi-ai dat, suge-o !„.

Deputatul PSD Gabriel Vlase a fost nominalizat la șefia SIE de către președintele Iohannis.

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii
Recomandări
Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

Șeful statului a trimis o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcția de director al Serviciului de Informații Externe a domnului Petru-Gabriel Vlase. Silviu Predoiu a asigurat conducerea Serviciului începând cu 26 septembrie 2016, după ce Mihai-Răzvan Ungureanu și-a dat demisia din funcție.

Iohannis a explicat ulterior că a ajuns la nominalizarea deputatului PSD Gabriel Vlase pentru funcţia de director al SIE după o analiză atentă şi ţinând cont de experienţa şi pregătirea acestuia. Preşedintele a precizat că a fost propunerea sa şi că Vlase a acceptat nominalizarea: ”A fost fix propunerea mea. Nu am avut niciun fel de discuţie cu PSD pe această temă”.

Nominalizarea unui şef al Serviciului de Informaţii Externe din partea PSD a venit în contextul discuţiilor din partid referitoare la o eventuală suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI