Cine e iranianca Masih Alinejad: trei încercări de asasinat și „mai urmărită de oameni pe internet decât toți liderii Iranului”

Jurnalistă, activistă pentru drepturile femeilor și scriitoare, Masih Alinejad, în vârstă de 46 de ani, locuiește de 13 ani în New York, SUA. Una dintre liderele protestelor din Iran, femeia a obținut numeroase premii, a fost nominalizată pentru Premiul Nobel pentru Pace, s-a întâlnit cu lideri ai lumii occidentale, a ținut prelegeri la universități prestigioase și a adunat, pe rețelele de socializare, peste 10 milioane de urmăritori. 

Recent, Masih a fost urmărită de patru indivizi, care plănuiau s-o răpească și s-o ducă înapoi în Iran, unde ar fi înfruntat furia autorităților, scrie Novaya Gazeta. Din fericire, indivizii au fost arestați înainte de a reuși. 

Strategia serviciilor secrete de la Teheran

Masih își amintește că, înainte de această tentativă, alți agenți iranieni încercaseră să o atragă într-o țară terță, din nou, fără succes. Din păcate, acest truc a funcționat cu jurnalistul iranian Ruhollah Zam, stabilit în Franța. El a fost atras în Irak sub pretextul că i se vor oferi informații exclusive, de unde a fost dus cu forța în Iran și executat. 

Recomandări

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

De asemenea, în vara lui 2021, Khalid Mekhdiyev, născut în Azerbaidjan, a fost găsit și arestat lângă casa jurnalistei din SUA, având asupra sa o pușcă AK-47. El încercase de mai multe ori să pătrundă în locuință, au declarat agenții FBI, potrivit sursei citate. 

„Cuvintele «în siguranță» sunt un lux prea mare”

În prezent, activista iraniană este păzită în permanență de agenți FBI, o femeie și un bărbat, fără ca aceștia să fie observați. Sunt discreți, nu ies în evidență în mulțime, dar observă tot ce se petrece în jurul ei și sunt gata să intervină pentru a o apăra. 

„Cuvintele «în siguranță» sunt un lux prea mare pentru cei care îndrăznesc să vorbească împotriva ideologiei islamice”, mărturisește Masih. Ea amintește de ziua în care scriitorul Salman Rushdie a fost atacat pe o scenă în New York. „Sunt foarte recunoscătoare forțelor de ordine care mă protejează. Îmi pun însă o întrebare: de ce? Suntem în America, aici e libertate de exprimare, de ce să fiu protejată de FBI?”.

Recomandări

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

E furioasă, de fapt. Pentru că, subliniază activista, „nicăieri în lume nu ești în siguranță atât timp cât statele islamice, talibanii și dictatorii sunt la putere”.

Revoluția începe de acasă 

Când o privești, primul lucru pe care-l observi la ea este părul. Bogată, cârlionțată, podoaba ei capilară pare o entitate complet separată, notează Novaya Gazeta. 

Tocmai părul i-a dat curaj jurnalistei iraniene să pornească o revoluție personală, care s-a transformat ulterior în mișcarea „My Stealthy Freedom”. S-a răspândit pe străzile din Teheran și a reușit să cuprindă, în cele din urmă, întreaga țară. 

Totul a început în copilărie. Masih Alinejad s-a născut în Qomi Kola, un mic sat din provincia Mazandaran din Iran. Avea 3 ani când a triumfat Revoluția Islamică.

Cu toate acestea, așezările mai mici au ținut la valorile islamice chiar și în timpul domniei șahului. Teheranul a fost Parisul Orientului, dar provincia Mazandaran a fost întotdeauna separată de restul țării, inclusiv geografic – de lanțul muntos Alborz.

Recomandări

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

Acasă, Masih a început prima ei mică revoluție: când era singură, își dădea jos hijabul. Când se uita în oglindă, știa că exact așa vrea să trăiască, să iasă afară, să studieze – îmbrăcată în haine obișnuite. Și, într-o zi, în timp ce se afla pe stradă, și-a dat jos veșmântul musulman. 

Codul vestimentar din Iran spune că fetele trebuie să-și acopere părul de la vârsta de 7 ani, când încep să meargă la școală. De asemenea, ele trebuie să poarte și haina lungă, numită chador, care acoperă întregul trup. „Obișnuiam să o dau jos spre casă, de la școală. Într-o zi, tatăl meu m-a văzut pe stradă fără haină și m-a scuipat. A făcut-o în prezența prietenilor mei, iar acest lucru m-a șocat”, povestește jurnalista. Însă, în acel moment, și-a dat seama că are, în ciuda consecințelor, ocazia și puterea de a-i spune nu tatălui ei. 

„Eu te iubesc, dar tu nu mă iubești pe mine, iubești doar legea Iranului”, i-a spus. N-a mai purtat niciodată acea haină, de atunci. 

Dacă vrem să lansăm o revoluție împotriva dictaturii, noi, femeile din Orientul Mijlociu, trebuie să o lansăm mai întâi în familia noastră, în bucătăria noastră, în comunitatea noastră. Fie să-i facem pe bărbați aliații noștri, fie să-i îndepărtăm  

Diplomele femeilor, în sertar

Femeilor iraniene nu le este interzis să obțină o educație superioară. Cu toate astea, dacă soții lor își vor dori ca ele să stea acasă, să iasă doar la piață și să nu-și dea niciodată jos hijabul, atunci diplomele lor vor sta, inutile, într-un sertar. 

Masih și-a folosit, în schimb, diploma. De fapt, slujba ei a fost cea care avea să devină mai târziu motivul emigrării sale. A lucrat ca ziaristă la o agenție iraniană de știri și a publicat articole în multe alte publicații. Până când a venit la putere Mahmoud Ahmadinejad, cel de-al șaselea președinte al Iranului (2005-2013). 

În 2007, după mai multe dezvăluiri despre corupția din stat, i s-a interzis complet să mai practice jurnalismul. Așa că a plecat. Inițial în Marea Britanie, apoi în SUA, la Voice of America – serviciul internațional de radiodifuziune al guvernului american. 

„Au făcut totul pentru a mă face să tac. A trebuit să iau o decizie: să rămân în Iran și să mă autocenzurez sau să plec și să fiu tare. Am decis să plec”, adaugă activista. 

Cea mai puternică armă: social media 

În ciuda încercărilor repetate ale guvernului iranian de a o reduce la tăcere pe tânăra Masih Alinejad, vocea ei a devenit și mai puternică. S-a folosit de puterea rețelelor de socializare, unde are mai bine de 10 milioane de adepți.

„Am mai mulți adepți pe rețelele sociale decât ayatollahii, liderii Iranului”, observă. 

Femeile îmi trimit videoclipuri în care își dau jos hijabul. Mamele celor uciși la proteste îmi trimit videoclipuri. Guvernul te poate exila, cenzura, ucide, dar nu poate ucide ideea. Nu pot rupe legătura dintre mine și poporul meu

Pentru a opri fenomenul, autoritățile iraniene au creat o nouă lege cu dedicație: oricine îi trimite videoclipuri activistei, care e acum în SUA, riscă 10 ani de închisoare. Dar asta nu i-a speriat pe mulți iranieni, deopotrivă femei și bărbați. 

Acum trei ani, am ținut o conferință la Stanford și le-am spus studenților: următoarea revoluție va fi condusă de femei. Nimeni nu m-a luat în serios. Dar asta se întâmplă acum. Femeile s-au săturat de dictatura religioasă

Mișcarea Stealthy Freedom și Miercurea Albă 

La câțiva ani după ce a părăsit Iranul, în 2014, Masih a postat o fotografie cu ea însăși, cu părul în vânt, și le-a cerut femeilor iraniene care o urmăreau să trimită fotografii similare. Surprinzător, a primit sute. Ulterior, a fondat un grup pe Facebook numit „My Stealthy Freedom”, care are, în prezent, peste un milion de membri. 

A urmat apoi mișcarea „White Wednesdays”, Miercurea Albă, în care a invitat femeile să iasă în stradă, miercuri, purtând eșarfe albe, ca protest împotriva hijabului. Fără sloganuri, pancarte, demonstrații – pur și simplu cu un fular alb ca simbol. 

I-au arestat fratele 

Fratele lui Masih, Alireza, a petrecut doi ani în închisoare. Înainte, autoritățile au arestat alte 29 de femei din satul ei natal, pe care le-au obligat să-i transmită activistei un mesaj video: dacă nu încetează să mai fie vocală, ele vor suporta consecințele. Cea mai tânără dintre aceste femei avea 19 ani. 

Masih n-a rămas indiferentă, ba chiar s-a gândit să se oprească. S-a răzgândit după ce a primit un alt mesaj, venit chiar din partea mamei adolescentei de 19 ani: „Libertatea nu este gratuită, trebuie să plătim un preț. Acum, tu ești vocea noastră”. 

Și alți membri ai familiei activistei au fost interogați și chiar trimiși după gratii. Niciunul nu i-a cerut femeii să păstreze tăcerea, dimpotrivă, să fie și mai vocală la adresa autorităților și să spună lumii ce se întâmplă în Iran. 

„Când l-au băgat pe fratele meu la închisoare, am fost complet distrusă. M-am gândit că-l trădez. Dar ce se va întâmpla dacă încetezi să mai fii vocea celor torturați? 1.500 de oameni au fost uciși, iar mamele lor vin la mine și-mi spun să fiu eu vocea lor”. 

„Mi-am pierdut deja fiul pentru libertate (n.r. – a fost ucis în timpul protestelor). Iranul este deja ca o închisoare pentru mine. Nu mai contează dacă sunt înăuntrul sau în afara ei. Dar nu pot să tac”, a fost un alt mesaj care a mobilizat-o. Căci niciodată nu știi, de fapt, cine pe cine încurajează.

Urmărește-ne pe Google News