Avionul s-a prăbușit, dar n-a luat foc. Reprezentanții de la ISU Dobrogea care au ajuns la fața locului au reușit să-l scoată dintre fiarele contorsionate pe pilotul Gheorghe Dumitru, care a suferit fracturi grave la nivelul bazinului și al membrelor. Gheorghe Dumitru a mai trecut printr-un accident similar, cu ani în urmă.
Pilotul Radu Serghei și-a pierdut viața, în ciuda faptului că paramedicii ajunși la locul accidentului au făcut eforturi să-l salveze.
Colegii de la Aeroportul Tuzla s-au declarat răvășiți de pierderea pilotului Radu Serghei și și-au arătat sprijinul pentru Gheorghe Dumitru, cel care face parte din acea echipa de piloți de peste 20 de ani și are peste 8.000 de ore de zbor.
Mesajul colegilor
„Întreaga echipă a aeroportului Tuzla regretă profund pierderea pilotului Radu Serghei în accidentul care a avut loc data de 21 februarie 2019. Transmitem condoleanțele noastre familiei și prietenilor și le suntem alături în această grea încercare.
În aceste momente, ne concentrăm toată atenția și speranța către colegul și prietenul nostru, Gheorghe Dumitru – un pilot experimentat, cu peste 8000 ore de zbor. Unul dintre cei mai iubiți piloți ai echipei de la Tuzla, el face parte din familia RAS Tuzla de 20 de ani.
Sperăm la o recuperare cât mai rapidă și apreciem efortul deosebit al medicilor de la Spitalul de Urgență Constanța pentru îngrijiirea acordată acestuia.
Mulțumim echipelor ISU Smurd, serviciului de Pompieri și Salvare, UM 2014, ca și echipelor proprii de intervenție specială care au acționat în timpi incredibil de scurți, cu promptitudine și profesionalism, și care au demonstrat că antrenamentele derulate în ultimii ani împreună cu serviciul de intervenție propriu al aeroportului Tuzla au dat roade.
Evenimentul din 21 februarie este unul singular prin amploare și gravitate în cadrul activității companiei. RAS Tuzla a înregistrat 58.644 ore de zbor în perioada 2008-2018, iar școala de zbor a înregistrat 16915 ore în ultimii ani și nu a înregistrat niciun accident cu victime până acum. Menționăm că siguranța este prioritatea numărul unu a companiei, al cărei motto este «safety first»”, transmite Aeroportul Tuzla într-un comunicat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro