Acesta a fost reținut de polițiști și dus la audieri, după ce a fost depistat în zona Unirii din municipiul Buzău.

„Astăzi, 25 iulie, în mai puțin de 24 de ore de la sesizarea faptei, polițiștii l-au depistat pe bărbatul bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost preluat și condus la sediul poliției, pentru audieri”, a transmis IPJ Buzău.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că suspectul are 35 de ani şi a fost eliberat recent din penitenciar.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și se fac în continuare cercetări.

Un bărbat cu mai multe plăgi înjunghiate a fost găsit, miercuri seară, în cel mai mare parc din municipiul Buzău.

Victima a fost transportată la Spitalul de Urgență Buzău și a intrat de urgență în operație, având o plagă toracică gravă, care a necesitat intervenție imediată.

A doua zi, bărbatul, care mai prezenta și alte urme de înjunghiere în zonele toracelui și a abdomenului, a fost transferat la Spitalul Floreasca din București.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News