Matei U., fiul celor doi magistrați din Craiova, în vârstă de 16 ani, a fost implicat într-un grav accident de circulație, el făcându-se vinovat de moartea unei tinere de 18 ani, și de rănirea altor două persoane. Adolescentul s-a urcat, luni noaptea, la volanul unui autoturism VW Golf, deținut de judecătorul Dumitru Uncheașu, fără a avea permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice. El a plecat la plimbare prin oraș, însoțit de trei prieteni.
În noaptea de luni spre marți, Matei a profitat de absența părinților lui, Cecilia Uncheașu, judecător în cadrul Tribunalului Dolj, și Dumitru Uncheașu, magistrat la Judecătoria Craiova, și a luat cheile mașinii personale a tatălui său, un Volkswagen Golf, și a plecat să dea o tură prin oraș.
În vârstă de 16 ani, tânărul nu deține permis de conducere și, cu toate acestea, prietenii lui, Denisa Andreea Olaru (18 ani), Mădălin Gabriel C. (17 ani) și Irinel Marian P. (15 ani) s-au încumetat să se urce în mașină.
În timp ce se deplasa pe strada Viitorului, de la ieșire din Craiova, tânărul a pierdut controlul volanului și mașina s-a răsturant în afara părții carosabile.
“În jurul orei 3.00, un tânăr de 16 ani a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și s-a răsturnat. În urma accidentului, a rezultat decesul unei fete de 18 ani, rănirea ușoară a șoferului și a celorlalți doi pasageri. În urma testării, a rezultat o alcoolemie de 0,49 mg/l în aerul expirat”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.
Polițiștii craioveni i-au întocmit tânărului fiu de judecători dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Un alt caz celebru de fiu de magistrat craiovean este cel al lui Iustin Covei, fiul judecătorului Marin Covei. Tânărul s-a ales cu primul dosar penal în 2003, la vârsta de 16 ani, când a fost prins conducând un autoturism fără permis de conducere.
În 2004, Iustin Covei a făcut scandal într-un bar din Craiova, împreună cu niște prieteni, înarmaţi cu bâte şi cuţite. În același an, Covei a dat un pumn unui polițist și a fost reținut, însă la scurt timp a fost eliberat de Judecătoria Craiova.
La câteva luni, Iustin Covei a condus din nou o mașină fără permis intrând în plin în trei persoane.
În următorii ani a fost acuzat de diverse infracțiuni, culminând cu cele informatice, din 2009, an în care a fost și arestat. Șase ani mai târziu, în 2015, a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare, fiind eliberat după doi ani și jumătate, în noiembrie 2017, în baza Legii recursului compensatoriu.