Axel este acuzat că le-a ucis pe Alice Dasilva Aguiar, în vârstă de 9 ani, pe Bebe King, de 6 ani, și pe Elsie Dot Stancombe, în vârstă de 7 ani, cu un cuțit de bucătărie, relatează The Guardian.

Atacul a avut loc luni, într-o sală de dans din Southport, Merseyside. Alți opt copii au suferit răni prin înjunghiere. Cinci dintre ei sunt în stare critică. În timpul atacaului au fost răniși grav și doi adulți.

Numele a fost făcut public în urma deciziei judecătorului Andrew Menary de la instanța din Liverpool, care a susținut că tulburările din anumite părți ale Regatului Unit după atac au fost unul dintre motivele pentru care este în interesul public ca numele său să fie cunoscut.

El a precizat că menținerea anonimatului riscă „să le permită celorlalți care au făcut rău să continue să răspândească fakenews”.

Axel a fost trimis într-un centru de detenție pentru minori. Inculpatul urmează să împlinească 18 ani miercuri.

Pe parcursul audierii de 55 de minute, Axel și-a acoperit fața cu hanoracul. A refuzat să vorbească, inclusiv să-și confirme numele și, uneori, se legăna înainte și înapoi și dintr-o parte în alta.

El se va prezenta în continuare la tribunalul din Liverpool, pe 25 octombrie, iar un proces provizoriu, care durează șase săptămâni, este programat să înceapă pe 20 ianuarie.

În timpul audierii, Menary i-a spus inculpatului: „Sunteți arestat la un loc de detenție pentru tineri până la finalizarea acestor proceduri. Acest lucru se va schimba, în scurt timp, atunci când veți atinge vârsta majoratului.”

Trei copii au murit, iar alți opt au fost răniți, dintre care șase sunt în stare critică, după ce au fost înjunghiați luni în Southport, în nord-vestul Angliei, la un eveniment de dans cu tematica Taylor Swift. Poliţia britanică a anunţat că un tânăr în vârstă de 17 ani a fost arestat în legătură cu atacul.

FOTO: The Telegraph/ X

 
 

Urmărește-ne pe Google News