În iulie 2018, Alexandru Petrescu a fost numit director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

În anul 2015, a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.N.C.F.R. Călători S.A. și în anul 2014, director general şi membru al Consiliului de Administraţie al C.N. Poşta Română S.A., potrivit site-ului www.posta-romana.ro.

În anul 2000, Alexandru Petrescu a ocupat funcția de Business Development Executive la KfK Ltd, Kent Marea Britanie, în 2002 – Director Business Development la Chequepoint Ltd, London UK. Servicii Financiare şi Produse Prepaid. În 2006 a fost director pentru Europa – Business Development la Advanced Payment Solutions Ltd, London UK & Europe. Prepaid, Postpaid and Transactional Products, iar în anul 2011,  anul 2011, Alexandru Petrescu a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Raphaels Bank, Londra, Marea Britanie.

Din 2012, a ocupat funcția de director executiv la Direcţia Strategie şi Dezvoltare a C.N. Poşta Română S.A., dar și funcția de preşedinte al Comisiei pentru Pregătirea şi Monitorizarea Procesului de Privatizare C.N. Poşta Română S.A. Din 2014, ministrul propus al Economiei este membru A.R.B.A. (Asociaţia Română de Bună Administrare).

Este membru fondator al Consiliului de Administraţie al „Poşta Română Broker de Asigurare”.

Alexandru Petrescu a activat și ca vicepreşedinte PSD diaspora, potrivit site-ului www.alexpetrescu.com.

Social-democraţii s-au reunit, luni, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, şi au votat prima remaniere a Guvernului Dăncilă. 7 miniştri pleacă din Guvern, în urma deciziei partidului, cel mai important fiind Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale, unul dintre „puciştii” care i s-au opus liderului Liviu Dragnea, şi care pierde şi funcţia de vicepremier. O altă mişcare interesantă este mutarea ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, de la Ministerul Muncii la Ministerul Transporturilor. Trei foşti miniştri din Guvernul Grindeanu, primul Guvern PSD după alegerile parlamentare din 2016, revin în Executiv: Ilan Laufer, Beniamin Leş şi Alexandru Petrescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News