Anterior, el a supraviețuit otrăvirii cu o neurotoxină, fiind transportat în stare critică în Germania unde s-a tratat. A revenit la începutul lui 2021 în Rusia, în ciuda riscurilor, și s-a aflat de atunci în spatele gratiilor. Chiar dacă nu a reușit să-l contracandideze pe președinte la urne, a fost considerat în ultimii ani de viață cea mai mare amenințare pentru Vladimir Putin.

Navalnîi și-a anunțat în 2017 intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2018. A fost, însă, obligat să-și anuleze planurile după ce a fost găsit vinovat de deturnare de fonduri publice, într-un dosar considerat politic, iar sentința dată de o instanță rusă i-a interzis orice candidatură. El neagă acuzațiile și declară că problemele sale juridice sunt represalii ale Kremlinului pentru critica sa acerbă la adresa președintelui.

Cum a ajuns Navalnîi principalul opozant al lui Putin

Alexei Navalnîi, născut pe 4 iunie 1976 la Butin, în regiunea Moscovei, a absolvit Dreptul la Universitatea din Moscova în 1998, iar în 2010 a devenit membru al Yale World Fellow, studiind un semestru în Statele Unite.

Ascensiunea sa în politica rusă a început în 2008, când a început să scrie pe blog despre presupuse fapte de malpraxis și cazuri de corupție în interiorul unor companii mari, controlate de stat. Una dintre tacticile sale a fost să devină acționar minoritar în marile companii petroliere, bănci și ministere și să pună întrebări despre lipsurile din finanțele statului.

Mesajele sale au fost distribuite repede în mediul online prin intermediul rețelelor de socializare, ajungând în primul rând la tineri. În campania dusă împotriva corupției, Navalnîi a criticat corporațiile direct legate de partidul de guvernământ, Rusia Unită.

Înainte de alegerile parlamentare din 2011, la care nu a candidat, i-a îndemnat pe cititorii blogului său să voteze pentru orice partid, cu excepția Rusiei Unite, pe care l-a numit „partidul de infractori și hoți”.

Rusia Unită a câștigat alegerile, însă cu o majoritate redusă, iar victoria sa a fost afectată de acuzațiile pe scară largă de fraudare a scrutinului, ceea ce a dus la proteste masive în Moscova și alte orașe importante din Rusia.

Navalnîi a fost arestat și închis timp de 15 zile după primul protest, care a avut loc pe 5 decembrie, dar a fost eliberat la timp pentru a participa la cel mai mare protest post-electoral care a fost ținut la Moscova pe 24 decembrie 2011. La manifestație au participat în jur de 120.000 de persoane.

Problemele juridice ale lui Alexei Navalnîi

Câteva luni mai târziu, Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale, iar Comitetul de Investigații al Rusiei a deschis dosare penale privind activitățile lui Navalnîi  și au pus sub semnul întrebării chiar și felul în care și-a obținut acreditările ca avocat.

În iulie 2013 a fost închis pentru o scurtă perioadă de timp, fiind acuzat de deturnare de fonduri în orașul Kirov, iar apoi a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Sentința a fost văzută de toată lumea drept una politică.

Dar, în mod neașteptat, a fost eliberat din închisoare la timp pentru a participa la campania electorală pentru alegerile locale și a candidat pentru funcția de primar al Moscovei. A obținut 27% din voturi, fiind în spatele lui Serghei Sobianin, candidatul susținut de Putin. Acest scor a fost considerat un adevărat succes în condițiile în care nu a avut acces la televiziunea de stat, bazându-se doar pe internet și pe discursurile ținute în stradă.

Condamnarea sa a fost în cele din urmă anulată de Curtea Supremă a Rusiei ca urmare a unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că nu i s-a oferit dreptul la un proces echitabil. Cazul a fost rejudecat și, în 2017, a fost din nou condamnat. El a spus, însă, în repetate rânduri că rejudecarea cazului său a fost o încercare de a-l împiedica să candideze pentru funcția de președinte în 2018.

Când Navalnîi a fost închis în 2013, el i-a spus judecătorului că va lupta împreună cu colegii săi „să distrugă statul feudal construit în Rusia, să distrugă sistemul de guvernare și sistemul președintelui Putin care suge sângele Rusiei”.

Otrăvit și încarcerat

Navalnîi, ale cărui organizații au fost interzise ca „extremiste” în Rusia, a fost aproape de moarte în august 2020, când a fost otrăvit cu Novichok în Siberia. Însă echipa sa l-a dus cu avionul la Berlin unde a fost salvat de medici. În ciuda riscului, el a revenit la Moscova pe 17 ianuarie 2021 și reținut imediat de autorități.

Susținătorii săi au organizat proteste de amploare în toată Rusia, care au fost reprimate violent de către autorității, mii de persoane fiind arestate.

Deși lui și echipei sale anticorupție li s-a interzis să participe în alegerile parlamentare, totuși au reușit să enerveze Kremlinul cu o aplicație de „votare inteligentă” care încuraja alegătorii să susțină candidații care aveau șansa de a învinge partidul Rusia Unită a lui Putin.

Investigațiile anticorupție

Mesajul consecvent al lui Navalnîi a fost că partidul lui Putin este plin de „escroci și hoți”. El l-a acuzat pe președintele rus că „suge sângele Rusiei” printr-un „stat feudal” care concentrează puterea în Kremlin. Acel sistem de patronaj, susținea el, este similar cu Rusia țaristă.

Fundația Anticorupție pe care a fondat-o și condus-o a făcut investigația detaliate despre corupția oficială.

După arestarea lui Navalnîi în ianuarie 2021, echipa sa a publicat videoclipul „Palatul lui Putin” pe YouTube, care documenta un uriaș palat luxos la Marea Neagră, presupus primit cadou de președintele Putin de la asociați bogați. Videoclipul a înregistrat peste 100 de milioane de vizualizări.

Kremlinul a respins ancheta ca fiind o „pseudo-investigație”, iar Putin a numit-o „plictisitoare”, negând acuzațiile. Ulterior, omul de afaceri miliardar Arkady Rotenberg, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Putin, a spus că este propriul său palat.

Condamnări politice

Alexei Navalnîi a fost condamnat prima dată la închisoare în februarie 2021. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut să fie eliberat imediat din cauza riscului pentru viața sa, dar Rusia a respins solicitarea.

El a intrat în greva foamei, protestând că autoritățile de la colonia penală din Vladimir, la 100 km est de Moscova, refuzau să-i ofere un tratament adecvat pentru problemele la picioare și spate.

În mod controversat, Amnesty International i-a revocat statutul de „prizonier de conștiință” în februarie 2021, înainte de a recunoaște că a fost supus unei „campanii orchestrate” pentru a-l „delista” și apoi și-a anulat decizia.

Motivul invocat era anumite comentariile xenofobe pe care le făcuse Navalnîi cu ani în urmă, și pe care nu le dezavuase. În videoclipuri care datează din 2007, el pare să compare conflictul etnic cu cariile dentare și a asemănat imigranții cu gândacii. El a mai spus că peninsula Crimeea „aparține de facto Rusiei”, în ciuda condamnării internaționale a anexării de către Rusia a teritoriului ucrainean în 2014.

În timp ce era condamnat la închisoare, dosarele penale au început să se înmulțească. În iunie 2022, aliații săi au tras un semnal de alarmă după ce au descoperit că nu se mai afla în închisoarea în care își ispășea pedeapsa.

Autoritățile penitenciare federale au recunoscut ulterior că a fost mutat într-o colonie penală cu o reputație dură, închisoarea IK-6, la peste 250 de kilometri est de Moscova, unde spune că a fost plasat în mod repetat în izolare.

Ultima sa sentință, pronunțată de judecători în august 2023 și care i-a prelungit pedeapsa de închisoare la 19 ani, i-a adus o nouă strămutare într-o colonie penală de maximă securitate rezervată de obicei celor mai periculoși criminali ai Rusiei.

Tratamentul său dur reflecta faptul că Vladimir Putin și regimul său se tem de influența pe care o obținuse Navalnîi, au declarat pentru BBC profesoara Nina Hrușciova, strănepoata fostului lider sovietic Nikita Hrușciov și experți în afaceri internaționale.

„Putin nici măcar nu-i menționează numele, nimeni din Kremlin nu-i poate menționa numele”, a spus ea, făcând o comparație cu personajul fictiv din Harry Potter, Voldemort, care este denumit și „Cel care nu trebuie să fie numit”.

„Navalnîi este o amenințare la adresa puterii personale a lui Putin, a reputației personale a lui Putin. Și Putin nu își tratează cu adevărat dușmanii cu ușurință, iar Navalnîi, din păcate, a luat acest bilet – așa cum se spune în rusă – acest bilet ca fiind dușmanul personal al lui Putin”, mai spunea profesoara.

De ce era Navalnîi în pușcărie?

Pe 2 februarie 2021, un tribunal din Moscova a decis condamnarea lui Navalnîi pentru încălcarea termenilor unei pedepse cu suspendare primită în 2014 pentru fraudă.

Cazul împotriva lui s-a bazat pe eșecul său de a se prezenta în mod regulat la poliție în 2020. Echipa sa juridică a spus că este absurd, deoarece autoritățile știau foarte bine că primește tratament de urgență la Berlin pentru după ce a fost otrăvit cu Novichok. El a reamintit instanței că era în comă când a încălcat termenii suspendării.

Navalnîi a subliniat că, între ianuarie și august 2020, înainte de otrăvire, se prezenta la poliție de două ori pe lună, respectând termenii suspendării. El a respins acuzația de fraudă ca fiind fabricată pentru a-l reduce la tăcere.

Cazul se referă la presupusa delapidare de la o filială rusă a firmei franceze de cosmetice Yves Rocher și de la o firmă de cherestea, Kirovles. Fratele său Oleg a fost închis pentru trei ani și jumătate, iar Alexei a primit aceeași pedeapsă, dar cu suspendare.

Condamnare pentru fraudă din 2014 a fost condamnată în 2016 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a constatat că drepturile lui Navalnîi au fost încălcate și a obligat Rusia să îi plătească lui și lui Oleg despăgubiri. Dar, Curtea Supremă a Rusiei a menținut condamnarea.

În martie 2022, pedeapsa sa a fost majorată cu nouă ani după ce a fost găsit vinovat pentru noi acuzații de delapidare și sfidare a instanței.

În august 2023 a primit o nouă condamnare de 19 ani, după ce a fost acuzat că a înființat și finanțat organizații și activități extremiste. Înainte de proces, el a spus că va fi supus unei sentințe în stil „stalinist”, menită să-i sperie pe alți oponenți ai lui Putin, dar i-a îndemnat pe ruși să reziste „răufăcătorilor și hoților din Kremlin”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News