Usman Khan, autorul atacului de pe London Bridge (WEST MIDLANDS POLICE)
Bărbatul care a comis, vineri, atacul din centrul Londrei, ucigând doi oameni și rănind alți trei, fusese condamnat pentru infracțiuni legate de terorism și era eliberat condiționat, scrie BBC.
Poliția Metropolitană a transmis că atacatorul care a fost împușcat mortal de forțele de ordine este Usman Khan, un tânăr de 28 de ani care fusese condamnat în 2012 pentru infracțiuni cu caracter terorist, potrivit BBC.
El a fost eliberat condiționat din închisoare în luna decembrie a anului trecut și purta o brățară electronică de supraveghere în momentul comiterii atacului.
Usman Khan a fost arestat în 2010 și condamnat la 8 ani de închisoare după ce a fost prins că plănuia să arunce în aer Bursa din Londra și că înființase o tabără de antrenament terorist.
La el acasă, polițiștii au descoperit atunci o hârtie pe care erau scrise de mână alte posibile ținte, printre care Ambasada SUA, domiciliul lui Boris Johnson, pe atunci primar al Londrei, înaltul prelat al Catedralei Sf. Paul și doi rabini.
În prezent, poliția londoneză efectuează percheziții la o adresă din Staffordshire, unde Khan locuia.
Autoritățile britanice au transmis că atacul de vineri ar fi început la Hall Fishmongers, o clădire de pe London Bridge, unde a avut loc o conferință a Universității Cambridge despre reabilitarea deținuților.
Suspectul a participat la eveniment, unde au fost prezente zeci de persoane, inclusiv studenți și foști prizonieri.
Inițial, Khan a atacat oamenii din interiorul clădirii, aflați la conferință, înainte de a continua pe podul din Londra.