Augustin Jianu este, conform CV-ului, director general al Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică și anterior, a lucrat în Ministerul pentru Societatea Informațională.
Augustin Jianu a absolvit Facultatea de Antreprenoriat Ingineria și Managementul Afacerilor.
Structura noului Guvern Grindeanu a fost anunțată. Liderii PSD s-au reunit de la ora 14:00 pentru a aproba componența. În paralel, a avut loc și ședința ALDE. După cele două ședințe, liderii celor două partide au ieșit, pe rând, pentru a anunța structura noului Guvern.
Miercuri, 4 ianuarie, între orele 8,00 și 14,00, miniştrii propuşi vor fi audiaţi în comisiile parlamentare. La ora 15.00 va fi convocat plenul reunit al Parlamentului pentru prezentarea programului de guvernare şi votul de învestitură al Guvernului. Iar în cursul serii, la ora 19.00, noul Guvernul votat de Parlament va merge la Palatul Cotroceni, pentru a depune jurământul de credință. Premierul desemnat, Sorin Grindeanu a anunțat deja că la ora 21.00 vrea să organizeze prima ședință de Guvern, la Palatul Victoria.
Sursa foto: jurnalul.ro