Daniela Carmen Dan a fost prefect al județului Teleorman, în 2014. A fost referent la Banca Agricolă, Agenţia Videle și teller front office, la Raiffeisen. În 2010 intră la Consiliul Judeţean Teleorman – Serviciul Juridic şi Contencios – consilier juridic, și apoi la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Județului Teleorman , ca Director Executiv. A terminat Liceul de filologie-istorie – ZOIA KOSMODEMIANSKAIA, Bucureşti – absolventă 1989, Facultatea de drept la Universitatea Ecologică Bucureşti și Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza – iulie 2000.
Despre alegerea Danielei Carmen Dan, fost prefect de Teleorman, la Ministerul de Interne, Dragnea a afirmat că a vrut să propună ”pe cineva în care are mare încredere”.
”Este o femeie cinstită, are experiență în administrație. Cred că la Ministerul de Interne se poate conduce și cu suflet și cu fermitate. Din păcate, în MAI au fost foarte multe frământări, foarte multe probleme. Trebuie readusă normalitatea, și nu cu patimă ci cu fermitate”, a afirmat Liviu Dragnea.
Carmen Dan a fost audiată la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul „Microfonul”. Carmen Dan anunța, după ce, la sfârșitul lunii noiembrie, că a găsit în apartamentul închiriat în care locuieşte un dispozitiv de înregistrare şi că a făcut plângere pentru violare de domiciliu.
Fostul premier Mihai Tudose i-a cerut demisia lui Carmen Dan, după scandalul polițistului pedofil. Premierul Mihai Tudose a declarat că ”dacă ministrul Carmen Dan va fi lăsată, își va da demisia”. ”Eu o voi accepta”, a spus șeful Executivului, care a acuzat-o pe Carmen Dan că l-a mințit atunci când i-a spus că cel propus pentru a prelua funcția de șef al Poliției Române își dorește acest post, deși nu era adevărat.
Carmen Dan a anunțat că nu demisionează. Conducerea PSD s-a reunit, la începutul anului, iar pe 15 ianuarie i-a retras sprijinul politic lui Mihai Tudose.
Sursa foto: Inquam Photos