Pană se află la al doilea mandat în Legislativ. De profesie este inginer electrotehnist, și a lucrat în învăţământ de 34 de ani şi a mai fost ministru în Guvernul Ponta. S-a născut pe data de 16 mai 1957, în comuna Matei, judeţul Bistriţa-Năsăud, este văduvă şi are un băiat.

A absolvit în 1981 Facultatea de Electrotehnică, specializarea inginer electrotehnist, la Universitatea Politehnică Bucureşti iar în 2008, Doina Pană a absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” Arad, urmând ulterior cursurile de master în “Administraţie publică în contextul legislaţiei actuale”.

Și-a început activitatea profesională la Fabrica de Hârtie “Bistriţa” din Prundu Bârgăului și a lucrat în învăţământ. În 2004, social-democrata a deţinut funcţia de inspector resurse umane la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, iar în 2009 a fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. De asemenea, din iunie 2004 până în februarie 2009, Pană a fost consilier judeţean la Bistriţa-Năsăud, funcţie la care a revenit din iunie 2012.

Doina Pană este deputat la al doilea mandat şi vicepreşedinte al formaţiunii dar şi preşedintele organizaţiei judeţene de femei din cadrul PSD Bistriţa-Năsăud şi vicepreşedinte la nivel naţional al OFSD.

Culisele achitării lui Călin Popescu Tăriceanu și a lui Petru Berteanu în dosarul mitei de la Fujitsu-Siemens. Ce au declarat martorii VIP la proces
Recomandări
Culisele achitării lui Călin Popescu Tăriceanu și a lui Petru Berteanu în dosarul mitei de la Fujitsu-Siemens. Ce au declarat martorii VIP la proces

Doina Pană a fost, în perioada 4 martie – 13 decembrie 2014, ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură în Guvernul Ponta. Din 21 decembrie 2012 şi până în martie 2014, ea a fost ministru delegat pentru Dialog social. La data de 26 februarie 2014, în urma demisiei miniştrilor PNL din Guvernul Ponta II, Doina Pană a preluat, la propunerea premierului, interimatul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Potrivit declarației de avere, Doina Pană are un teren intravilan cu o suprafaţă de 1.500 mp, un apartament în Bistriţa şi unul în Cluj-Napoca, precum şi o casă de vacanţă în Bistriţa Bârgăului, un depozit bancar de peste 37.000 de lei deschis în acest an.

În 2014, premierul Victor Ponta împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea și ministrul Apelor Doina Pană au mers să vadă pagubele produse de inundații în localitatea Beiu, Teleorman. Într-o filmare difuzată de un post de televiziune, Ponta ar fi întrebat-o pe Doina Pană: „Ce faci, , Doina, aici? Aveai chef de niște inundații?” Aceasta, la rândul ei, răspunde: Păi nu aveam chef, dar…”. După ce înregistrarea a fost difuzată în toată presa, cei doi au infirmat că dialogul a fost cel prezentat de mass-media.

De ce emoția va decide cine va fi președintele României
Recomandări
De ce emoția va decide cine va fi președintele României

Doina Pană a demisionat din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor pe 3 ianuarie 2018.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Stațiunea din România pe care străinii încep să o adore. „Ne-a uimit cu calitatea foarte înaltă a serviciilor”
Știrileprotv.ro
Stațiunea din România pe care străinii încep să o adore. „Ne-a uimit cu calitatea foarte înaltă a serviciilor”
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Animalul rar, surprins alături de puiul lui în pădurile României. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e al treilea cel mai mare prădător din Europa după urs și lup
FANATIK.RO
Animalul rar, surprins alături de puiul lui în pădurile României. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e al treilea cel mai mare prădător din Europa după urs și lup
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
GSP.RO
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
Domeniul uriaș cu care România poate deveni o forță economică în regiune. “Poate să devină cea mai importantă țară din sud-estul Europei”
FANATIK.RO
Domeniul uriaș cu care România poate deveni o forță economică în regiune. “Poate să devină cea mai importantă țară din sud-estul Europei”
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Unica.ro
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
SCHIMBARE MAJORĂ la PENSII din 2025. UE e de acord
Financiarul.ro
SCHIMBARE MAJORĂ la PENSII din 2025. UE e de acord
Aurora boreală a colorat din nou cerul României. S-a văzut în aproape toată ţara, inclusiv în Bucureşti
Observatornews.ro
Aurora boreală a colorat din nou cerul României. S-a văzut în aproape toată ţara, inclusiv în Bucureşti
Horoscop 11 octombrie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă prudență și să-și calculeze mai bine deciziile
HOROSCOP
Horoscop 11 octombrie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă prudență și să-și calculeze mai bine deciziile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI