Cercetat în dosarul șpăgilor de la Vama Nădlac, Dorel Căprar este deputat de Arad la al doilea mandat, iar de câteva zile este membru al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), după ce a fost exclus din PSD în luna mai.

”Consider că este imoral să sancţionezi foşti angajaţi ai structurilor naţionale de securitate, din simplul motiv că nu există o viziune clară asupra supravieţuirii bugetare a pensiilor magistraţilor şi foştilor oficiali ai structurilor din cadrul siguranţei naţionale. Nu se joacă acest lucru la păcănele. Nu ne putem juca cu drepturile constituţionale câştigate de aceşti oameni din considerente electorale sau politicianiste”, a declarat Căprar, potrivit Agerpres.

Șofer la RENEL, studii la SRI

Dorel Căprar a fost până în septembrie 2019 a fost președintele Comisiei de apărare din Camera Deputaților. La începutul anilor 90 a lucrat la RENEL ca șofer, gestionar, apoi tehnician. La 26 de ani și-a luat licența în științe juridice la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad.

În 2013, la scurt timp după ce a fost ales deputat PSD, s-a înscris la cursurile Universității Naționale de Apărare ”Carol I” din cadul SRI.

Pasionat de judo

Dorel Căprar este membru fondator al Casei Româno- Chineze Filiala Arad și al Asociației Cultural Sportive Aldeșteana, vicepreședinte al Federației Române de Judo, membru fondator și vicepreședinte al Clubului Sportiv Seishi Budo Arad și membru al Școlii de Arte Marțiale Laizen Ki Ryu.

”În copilărie şi adolescenţă, am practicat judo, ca sport de performanţă. Am fost multiplu campion judeţean, vice-campion naţional (1988) şi am urcat pe podium la multe competiţii din ţară şi străinătate, avându-l mereu ca model pe regretatul Mihai Botez. Sport al caracterelor puternice şi nobile, judo m-a învăţat să lupt pentru a învinge, în condiţiile respectului absolut pentru adversar. Am învăţat de la oameni extraordinari ce înseamnă disciplina şi voinţa de a învinge. Am învăţat cum o înfrângere de moment este prilejul unei noi ridicări”, spunea Căprar.

Urmărește-ne pe Google News