Grațiela Gavrilescu 51 de ani, este la al patrulea mandat de deputat. A mai fost ministru al Mediului Apelor şi Pădurilor şi viceprimar al muncipiului Ploieşti, începându-şi activitatea profesională ca inginer chimist-tehnolog.
Ea s-a născut la data de 24 iunie 1966, în Bucureşti, şi este căsătorită. Gavrilescu a absolvit în 1989 Facultatea de Tehnologie Petrochimică – Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti.
În perioada 1990 – 1994 a fost inginer chimist-tehnolog prelucrarea cauciucului la SC ARPACOR SA Bucov, apoi timp de doi ani a fost responsabil toxicologie şi protecţia mediului la aceeaşi firmă, iar din 1996 până în 2004 a fost director general al societăţii. Între 2003 şi 2004 a fost preşedinte PUR Ploieşti, din 2004 este membru al PNL Prahova, iar din martie 2011 vicepreşedinte al Organizaţiei de Femei a PNL.
În intervalul 2004-2007 a fost viceprimar al municipiului Ploieşti. Ulterior, a trecut la PLR, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Ea a fost deputat în legislatura 2008-2012. În 2012, a fost aleasă pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor, unde a activat în Comisia pentru sănătate şi familie.
În politică, a deținut mai multe funcții: În 2003 ea a fost preşedinte al PUR Ploieşti, iar din 2004 şi până în 2013 a fost membru al PNL Prahova. Ea a plecat din PNL şi a fost printre cei care i s-au alăturat lui Călin Popescu Tăriceanu la fondarea Partidului Liberal Reformator, conducând apoi filiala Prahova a formaţiunii. În prezent, ea este vicepreşedinte ALDE, preşedinte ALDE Prahova, deputat şi membru în Comisia pentru sănătate şi familie. Primul mandat de deputat l-a obţinut în 2004, când a candidat pe listele PNL Prahova.
În 2014, Grațiela Leocadia Gavrilescu, pe atunci membră a PLR, condus de Călin Popescu Tăriceanu, a fost desemnată pentru funcția de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor. Grațiela Gavrilescu a fost propusă din nou ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, în locul lui Daniel Constantin, după ce ALDE a decis să-i retragă acestuia sprijinul politic.
După ce a părăsit funcţia de ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu a abordat public subiectul poluării cauzate în Ploieşti de către rafinăriile amplasate în acest oraş.
În luna octombrie 2016, Gavrilescu dădea publicităţii o solicitare adresată ministrului de la acea vreme, Cristiana Paşca Palmer, prin care îi cerea acesteia să dispună o ”întâlnire de lucru”, la Ploieşti, a factorilor decidenţi din cadrul MMAP în scopul evaluării şi soluţionării problemelor de calitate a aerului semnalate de locuitorii municipiului Ploieşti şi din împrejurimi.
Ce avere are Grațiela Gavrilescu
Conform ultimei declaratii de avere, Gratiela Gavrilescu a încasat 64.812 de lei, de la Parlament, indemnizația de deputat, in timp ce sotul ei a luat 49.188 lei de la Romgaz, unde este inginer.
Graţiela Gavrilescu deţine, împreună cu soţul său, un teren intravilan în Ploieşti, cu o suprafaţă de 400 mp. De asemenea, Mihai Gavrilescu mai are un teren forestier (5.000 mp) şi unul agricol (2.000 mp) în Carlige, Vrancea. Soţul Graţielei Gavrilescu mai deţine un teren agricol şi în Girov, Neamţ, de 3.500 mp.
În 2016, aceasta a achiziționat, împreună cu soțul, o casă de locuit, care are o suprafață de 174 mp.
Cei doi mai au un apartament şi o casă în Ploieşti, trei autoturisme (Kia Ceed, Kia Opirus şi Dacia Logan), precum şi bijuterii în valoare de 5.000 euro. De asemenea, Graţiela Gavrilescu a vândut, în 2016, o casă cu 15.000 euro, și o casă, cu teren, către o persoană juridică, pe suma de 75.000 de euro. În 2017, a vândut un apartament, în Ploiești, pe care a primit 61.000 de euro.
Potrivit declaraţiei de avere, deputatul deţine acţiuni la SC APRPACOR SA, cu o valoare totală la zi de 27.060 de lei. Totodată, ea are un cont curent, în euro, în valoare de 18.500 de euro, deschis în 2017.
Aceasta a acordat și un împrumut, de 9.000 de euro, către o persoană fizică, Ciornea Anca.
Sursa foto: Inquam Photos