Agentul șef adjunct de Poliție Iulian Dumitraș face parte din Brigada de Operațiuni Speciale. Tânărul de 33 de ani este un practicant de karate, având centura neagră, scrie bzi.ro.

Din spusele martorilor, polițistul a fost implicat într-o răfuială într-un club din Iași, în care a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică împreună cu iubita sa. Iulian Dumitraș a plecat cu un taxi la Spitalul „Sf. Spiridon”, însă a fost urmărit de indivizii cu care a intrat în conflict în local.

Polițistul aflat în timpul liber a fost rănit în zona capului și a umărului cu un cuțit. Tânărul este internat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Medicii spun că el se află acum în afara oricărui pericol.

„În urma unei agresiuni, un pacient de 33 de ani a ajuns la spital. A fost diagnosticat cu două plăgi, una la nivelul umărului stâng, cealaltă la nivelul scalpului și fractură de piramidă nazală. A fost evaluat, tratat, s-au făcut consulturi de chirurgie și a fost trimis către Spitalul de Neurochirurgie pentru consult de specialitate . Evolutia sperăm să fie una favorabilă, iar pronosticul este unul bun”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medicul coordonator al Unitatii de Primire Urgente.

Incidentul este anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

sursă foto: bzi.ro


Citește și Experții au folosit hărțile Armatei RSR din `56 pentru a spune clar că insula Belina și Brațul Pavel reprezintă o proprietatea publică în raport cu legile actuale


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News