Jurnalistul independent, se arată în material, petrece deja cea de-a zecea săptămână în custodia autorităților poloneze, în timp ce procurorii investighează ceea ce presupun că ar fi un caz de spionaj legat de invadarea Ucrainei de către Rusia. 

Cazul, comentează publicația, „ridică semnale de alarmă cu privire la libertatea presei în Europa pe timp de război”. 

„A desfășurat operațiuni în interesul Rusiei”

Săptămâna viitoare se așteaptă ca procurorii să ceară din partea unui judecător o prelungire cu încă trei luni a detenției lui Pablo Gonzalez, care a lucrat ca jurnalist independent pentru televiziunea spaniolă La Sexta, agenția de știri de stat EFE și Vocea Americii, finanțată de guvernul Statelor Unite. 

Cererea procurorilor trebuie depusă înainte de 15 mai, cu două săptămâni înainte de expirarea actualului ordin de detenție de trei luni. Conform legislației poloneze, Gonzalez poate fi ținut în arest până este judecat – un proces care, potrivit acuzaților, ar putea dura mai mult de un an. 

Ofițerii polonezi susțin că Gonzalez este un agent al GRU, agenția rusă de informații militare. 

„A desfășurat operațiuni în interesul Rusiei, profitând de statutul său de jurnalist, care i-a permis să călătorească liber în întreaga lume și în Europa, inclusiv în zonele de conflict.”, a declarat un purtător de cuvânt al ministrului care coordonează serviciile speciale poloneze. 

„Există dovezi ample, care acum sunt supuse unei analize detaliate”, a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că jurnalistul spaniol riscă 10 ani de închisoare pentru că a  participat la „activități ale serviciilor de informații străine împotriva Republicii Polone”. 

Jurnalistul a relatat despre criza refugiaților

Prietenii și familia lui Gonzalez susțin că acuzațiile sunt absurde și cer ca acesta să fie eliberat imediat. „Nu am nicio îndoială că nu este spion”, a declarat Juan Teixeira, un jurnalist spaniol care a călătorit cu el în multe țări de-a lungul a 12 ani. 

Gonzalez, care s-a născut în Rusia și are dublă cetățenie rusă și spaniolă, a fost reținut după ce agenți ai serviciului de informații interne al Poloniei (ABW) au bătut la ușa hotelului său din orașul de graniță Przemysl, la scurt timp după miezul nopții, pe 27 februarie. 

El a relatat informații referitoare la criza refugiaților și plănuia să relateze, de asemenea, dinspre partea ucraineană a graniței. 

Avocatul polonez al lui Gonzalez, Bartosz Rogala, a declarat că acesta este bine și că a fost vizitat de consulul spaniol. 

Soția sa, Oihana Goiriena, s-a plâns că scrisorile și coletele de familie au fost întârziate sau nu au fost predate. „Inclusiv desenele de la copiii lui”, a spus ea pentru The Guardian. 

Goiriena a mai spus că soțul ei a făcut vizite regulate în Rusia, pentru a-și vedea tatăl. 

Două pașapoarte pe două nume diferite

Cele două pașapoarte ale lui Gonzalez îi dau nume diferite. Pașaportul său rusesc poartă numele de familie al tatălui său – Rubtsov și Pavlov – versiunea rusească a lui Pablo. Pașaportul spaniol poartă numele de familie al mamei sale, Gonzalez. Susținătorii săi se tem că acest lucru este văzut drept o dovadă conform căreia ziaristul folosea identități alternative (alias). 

Membrii grupurilor parlamentare din Unidas Podemos, cu pancarte cu imaginea jurnalistului Pablo Gonzales Foto: Profimedia

Această confuzie apare deoarece părinții săi au divorțat, iar mama lui s-a mutat în Spania în perioada copilăriei lui Gonzalez, înregistrându-l sub numele ei de familie. Bunicul matern al lui Gonzalez a fost unul dintre miile de copii spanioli evacuați în Rusia în timpul Războiului Civil spaniol din 1936. 

Etichetat drept „pro-rus”

Gonzalez vorbește rusă, a studiat limbile slave la universitate și este specializat în spațiul post-sovietic, relatând mai ales pentru publicațiile spaniole și petrecând adesea jumătate de an sau chiar mai mult departe de casa lui din Țara Bascilor, unde locuiesc soția și cei trei copii ai săi. 

În anul 2016, numele său a apărut pe o listă întocmită de cercetători a 49 de jurnaliști, activiști și politicieni spanioli ale căror comentarii pe Twitter au fost considerate „pro-ruse”. 

„În calitate de jurnalist care lucrează în Ucraina… asta îmi provoacă îngrijorare”, a declarat Gonzalez la acea vreme. 

Sfătuit să părăsească Ucraina înainte de izbucnirea războiului

El a început să aibă probleme la începutul lunii februarie, când autoritățile ucrainene l-au interogat în timp ce aștepta o legătură live cu La Sexta. 

I s-a spus atunci să se prezinte la serviciul de informații ucrainean din Kiev, unde a fost sfătuit să părăsească țara, fără să fie expulzat oficial. 

Gonzalez a cerut la acea dată consiliere din partea consulatului spaniol, apoi a plecat în Polonia. Câteva zile mai târziu, agenți ai Centrului de Informații Naționale al Spaniei (CIN) au vizitat casa familiei din apropierea orașului Guernica și i-au interogat soția. 

„Nu au avut o atitudine agresivă și nu au intrat în casă”, a declarat ea. „Au sugerat că ar putea fi pro-rus. De fapt, nu știu ce înseamnă asta – la urma urmei, un cetățean rus poate fi atât pro-rus, cât și anti-Putin”,  a mai spus femeia. 

Reporteri fără Frontiere, cu ochii pe autoritățile poloneze

Când Gonzalez a fost informat de soția lui cu privire la această vizită, a revenit în Spania. Însă, după ce a izbucnit războiul, a plecat din nou în Polonia. „Este jurnalist, așa își câștigă existența”, a declarat Goiriena. Prietenii săi au mai spus că acesta credea, de asemenea, că ucrainenii îi vor permite să se întoarcă pe teritoriul lor. 

Organizația neguvernamentală internațională Reporteri fără Frontiere urmărește îndeaproape acest caz. 

„Autoritățile poloneze trebuie să fie mai transparente în ce privește dovezile pe care le dețin împotriva lui, pentru că până acum informațiile sunt puține, iar reținerea unui jurnalist, luni de zile, fără proces, este foarte gravă”, a declarat un purtător de cuvânt al organizației, adăugând că drepturile acestuia trebuie respectate. 

Luna trecută, Gonzalez a împlinit 40 de ani și și-a serbat aniversarea în detenție. 

Bartosz Rogala, avocatul jurnalistului, a mai spus că va cere instanței să-l elibereze sau să-l scoată pe cauțiune săptămâna viitoare. Audierile vor avea loc cu ușile închise.

 
 

Urmărește-ne pe Google News