Marius Nica este un apropiat al Rovanei Plumb. A fost director de cabinet al ministrului Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb (2012-2013), preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Loteria Română (2013-2014) şi secretar general în Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (2013-2014), respectiv în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (2014-2015).

La 27 martie 2015, Marius Nica a fost propus de prim-ministrul Victor Ponta să preia mandatul de ministru al Ministerului Fondurilor Europene, și a stat la minister în perioada 30 martie 2015 până la 17 noiembrie 2015.

Marius Nica a absolvit Facultatea de Informaţii din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii din Bucureşti (2003), aobţinut diplome de master în urma cursurilor absolvite la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (2005) şi în Administrarea Afacerilor (MBA), la Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană, din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice (2009).

În plus, a absolvit un program de management al mediului urban şi industrial, organizat de guvernul din Singapore (2013), conform CV-ului publicat pe site-ul https://old.fonduri-ue.ro/.

A fost ofiţer în cadrul Ministerului Apărării Naţionale (2003-2008); consilier colaborator la cabinetul europarlamentarului Rovana Plumb, la Bruxelles (2008-2012); administrator al societăţii comerciale Holding Group Trading International SRL (2011-2013).

Marius Nica a fost numit, temporar, în funcţia de secretar general al Ministerului Fondurilor Europene, printr-o decizie semnată de premierul Dacian Cioloş şi publicată la 20 ianuarie 2016 în Monitorul Oficial. A exercitat această funcţie până la 16 august 2016, potrivit Agerpres.ro

La 14 februarie 2017, Marius Nica a fost numit în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului Sorin Grindeanu, printr-o decizie a premierului.

În declaraţia sa de avere, postată pe site-ul Ministerului Muncii şi datată 4 aprilie 2014, Nica menţionează, de asemenea, un teren intravilan în suprafaţă de 400 de metri pătraţi şi două case – ambele cumpărate în 2011 – în localitatea natală, precum şi un apartament în Bucureşti, dobândit în 2010.

În declaraţia de avere este menţionată şi soţia sa Sorina Nica, angajată a Unităţii Militare 472 Bucureşti, de unde a încasat venituri în valoare de 39.307 lei, la care s-a adăugat şi un supliment de inserţie de 3.500 de lei.

În 2010, Sorina Nica a contractat un credit în valoare de 45.000 de euro, scadent în 2040.

Citește și: VIDEO | Motocicleta zburătoare, prezentată în Dubai. Cum s-a robotizat micul emirat

 
 

Urmărește-ne pe Google News