După ce a condus mai multe guverne olandeze de coaliție în ultimii 13 ani, Rutte, în vârstă de 57 de ani, a acumulat o bogată experiență, abilități diplomatice și contacte atât în Europa, cât și în întreaga lume, fiind cunoscut ca un politician pragmatic care este foarte conștient de importanța legăturilor transatlantice.

Dar, deși este favorit pentru acest post, numirea lui Rutte este încă departe de a fi sigură, deoarece aproximativ o treime din cele 31 de state membre ale alianței nu îl susțin încă pe olandez, iar Ungaria chiar a transmis public că „nu poate” să sprijine candidatura acestuia.

Și chiar dacă ar avea succes, liderul olandez are mult de lucru. Rutte ar prelua mandatul într-un moment critic pentru alianță, confruntându-se cu o multitudine de provocări, de la menținerea sprijinului NATO pentru Ucraina – în ciuda costurilor tot mai mari și a oboselii acumulate din cauza războiului – și protejarea alianței de o confruntare directă cu Rusia, până la potențiala confruntare cu o revenire la Casa Albă a lui Donald Trump, care a criticat vehement țările NATO pentru că au cheltuit prea puțin pentru apărare.

„Până acum, candidatura lui a stârnit reacții pozitive în întreaga Europă de Vest, iar acum rămâne de văzut dacă va reuși să aibă un ecou mai larg”, a declarat Gorana Grgic, cercetător senior în cadrul echipei de securitate elvețiană și euroatlantică de la Centrul pentru studii de securitate al ETH Zurich.

Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania s-au pronunțat public în favoarea nominalizării lui Rutte la șefia NATO – un stimulent puternic pentru ceilalți aliați să se alăture consensului. Oficialii de la Washington l-au lăudat pe cel mai longeviv prim-ministru olandez ca fiind „excelent” pentru această funcție, în timp ce biroul cancelarului german Olaf Scholz a lăudat „experiența imensă, expertiza vastă în domeniul politicii de securitate și abilitățile sale diplomatice profunde”.

În teorie, secretarul general poate fi din orice țară NATO, dar poziția a fost ocupată în mod tradițional de o personalitate politică europeană, în timp ce șeful militar al NATO, comandantul suprem aliat al Europei, a fost întotdeauna din SUA.

Șeful NATO, care are în mod normal un mandat de patru ani, este numit prin consens obținut prin consultări diplomatice, mai degrabă decât printr-un proces formal de alegere.

La sfârșitul mandatului, titularului i se poate oferi posibilitatea de a rămâne în funcție. Acesta a fost cazul actualului șef al alianței, Jens Stoltenberg, un fost prim-ministru norvegian, al cărui mandat a fost prelungit de mai multe ori începând din 2014, când a preluat postul.

Experții spun că astfel de prelungiri reflectă adesea o dorință de continuitate în conducerea strategică a NATO. Cu toate acestea, Stoltenberg a indicat că nu intenționează să mai rămână la șefia alianței după luna octombrie, data la care se încheie actualul său mandat.

Nu este clar când va fi anunțat următorul șef, dar anticiparea este în creștere, mulți așteptându-se ca succesorul lui Stoltenberg să fie dezvăluit la următorul summit NATO, care va avea loc la Washington în iulie.

„Acest summit, care coincide cu cea împlinirea a 75 de ani de la înființarea alianței, are o semnificație nu doar în ceea ce privește aniversarea, ci și în stabilirea următorului lider care va ghida traiectoria organizației”, a mai arătat Gorana Grgic.

Rutte, care în prezent ocupă funcția de premier interimar în Olanda în timp ce negocierile pentru realizarea unei coaliții continuă în urma alegerilor din noiembrie, se pare că are sprijinul a aproximativ două treimi din țările NATO, inclusiv a celor care cheltuiesc cel mai mult.

Cu toate acestea, numirea lui nu este o afacere încheiată. Ca în cazul tuturor deciziilor majore din cadrul NATO, este necesar un consens, ceea ce înseamnă că un candidat nu poate fi numit decât dacă are acordul tuturor statelor membre.

„Exemplul recent al întârzierii aderării Suediei la alianță din cauza opoziției Turciei și Ungariei – în ciuda susținerii celorlalte 29 de țări NATO – este o dovadă a modului în care preferința majorității poate fi «faultată» de unul sau doi actori reținuți”, a declarat James Black, director adjunct al grupului de cercetare în domeniul apărării și securității de la Rand Europe.

În cazul lui Rutte, Ungaria a anunțat marți că nu va susține nominalizarea acestuia. Refuzul Budapestei vine după ce Rutte a denunțat anumite politici adoptate de guvernul premierului Viktor Orban, pe fondul îngrijorărilor legate de regresul democratic din Ungaria.

În plus, mai mulți alți candidați s-au prezentat public pentru acest rol. Printre cei mai recenți se numără și est-europeni, printre care premierul estonian Kaja Kallas și președintele român Klaus Iohannis.

Au existat presiuni în cadrul NATO pentru a căuta un nou șef în Est, deoarece controlul europenilor occidentali asupra funcției civile de vârf a persistat chiar și după încheierea Războiului Rece. Dacă va fi numit, Rutte ar deveni al patrulea olandez în această funcție, devansând toate celelalte naționalități.

„Mulți est-europeni își doresc un secretar general din regiunea lor, având în vedere accentul geopolitic și strategic actual al NATO”, a declarat Jamie Shea, fost secretar general adjunct adjunct pentru provocări de securitate de urgență în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

Țări precum Polonia și alte țări de la Marea Baltică au avertizat de mult timp asupra amenințării din partea Rusiei și acum își aduc o contribuție supradimensionată la sprijinirea Ucrainei. Prin urmare, mai multe dintre ele rămân neconvinse de candidatura lui Rutte, adăugând și mai multă incertitudine la planul de succesiune.

Un domeniu de critică a fost reprezentat de cheltuielile relativ scăzute ale Olandei pentru apărare sub conducerea lui Rutte.

„În ciuda faptului că este o țară relativ bogată – deși mică -, cheltuielile militare ale Olandei au fost mult sub ținta NATO de 2% din produsul intern brut – scăzând până la 1,1% chiar și după invazia rusă din Crimeea din 2014′, a arătat Black.

Acest lucru, a adăugat el, ridică unele întrebări incomode într-un moment în care NATO încurajează toți membrii să atingă urgent ținta și când există o presiune reînnoită asupra europenilor pentru a juca un rol mai mare în propria apărare, nu în ultimul rând din partea SUA, în special din partea lui Trump și a Partidului său Republican.

Mulți au cerut, de asemenea, ca următorul șef al NATO să fie o femeie, pentru a promova egalitatea de gen și pentru a se rupe de modelul de nominalizare doar a bărbaților din Europa Occidentală.

Așadar, de ce l-ar susține majoritatea țărilor NATO pe Rutte? Analiștii susțin că liderul olandez este considerat de mulți ca fiind un om de stat cu experiență, un atlanticist dedicat, unul dintre liderii europeni cu cele mai bune relații, precum și „o pereche de mâini sigure”, după ce a condus Olanda, a cincea economie a Uniunii Europene, din 2010 încoace.

Acestea sunt abilități esențiale pentru un post care se concentrează pe gestionarea unei organizații mari și pe crearea de consens. Aceste cerințe explică, de asemenea, de ce șefii NATO au ocupat anterior poziții guvernamentale de top.

„Stilul diplomatic, pragmatic și relativ discret al lui Rutte sunt, de asemenea, considerate posibile beneficii în navigarea prin sensibilitățile politice ale postului, inclusiv orice întrebări dificile despre NATO și împărțirea sarcinilor transatlantice care ar putea apărea în urma unei a doua președinții a lui Trump”, a explicat Black.

Liderul olandez este cunoscut pentru că are canale bune de comunicare cu Washingtonul și se spune că a stabilit o relație de lucru mai bună cu Trump decât mulți alți lideri europeni în timpul președinției acestuia din urmă.

„El știe cum să vorbească cu Trump (la fel cum a făcut Stoltenberg) despre împărțirea sarcinilor și bugetele de apărare în cadrul NATO”, a spus Shea.

„Sunt sigur că aceste legături transatlantice strânse, inclusiv cu republicanii, împreună cu scepticismul lui Rutte în ceea ce privește un organism european de apărare independent de SUA, explică de ce este văzut ca o alegere bună pentru acest post”, a adăugat expertul.

Alți experți, precum Paal Sigurd Hilde, de la Institutul Norvegian pentru Studii de Apărare, spun că există și alți factori care explică de ce candidații vest-europeni sunt favorizați de mulți în contextul politic actual.

„Motivul este complex, dar și simplu: Candidații din aceste țări sunt, în general, acceptați de majoritatea sau de toți aliații”, a spus el, subliniind că, de exemplu, ar fi dificil pentru Turcia să accepte un candidat grec și viceversa.

Dar ce ar putea însemna numirea lui Rutte pentru NATO și Asia?

În calitate de lider olandez, Rutte a încercat să dezvolte legături diplomatice, economice și de securitate mai strânse cu țările din Indo-Pacific, elaborând în același timp una dintre primele strategii europene pentru această regiune și făcând presiuni pentru dezvoltarea unei strategii similare de către UE.

Mirna Galic, analist principal de politici pentru China și Asia de Est la Institutul pentru Pace al Statelor Unite, afirmă că, la fel ca Stoltenberg, Rutte înțelege importanța partenerilor asiatici ai NATO, atât pentru alianță, cât și pentru securitatea europeană – un indiciu că ar putea dori să dezvolte și să cultive legături cu aceste țări.

Acestea fiind spuse, este puțin probabil ca numirea unui nou secretar general, oricine ar fi el sau ea, să aibă un impact decisiv asupra politicii NATO de creștere a angajamentului cu Indo-Pacificul, a spus Black.

Este de așteptat ca angajamentul dintre cele două părți să continue indiferent de situație, deoarece reflectă „o dinamică mai largă, cum ar fi provocarea tot mai mare din partea Chinei și influența politică, economică și militară tot mai mare a altor țări din regiune”, a adăugat el.

Critici tot mai mari pe plan intern

În august 2022, Rutte a devenit cel mai longeviv prim-ministru din istoria Olandei, o dovadă a rezistenței sale politice și a abilităților de supraviețuire perfecționate de-a lungul mandatului său, notează Reuters.

Rutte a condus Partidul Popular Conservator pentru Libertate și Democrație (VVD) timp de 18 ani, Olanda trecând prin nenumărate crize și printr-o înăsprire a politicii de imigrație, stimulată de revitalizarea partidelor de dreapta care cereau închiderea granițelor țării.

„Are multă energie. Nu știu cum reușește”, a spus cândva, despre Rutte, Geert Wilders, un rival politic pe termen lung și lider al Partidului Libertății, un partid anti-islam. „Așa că îl felicit pentru că este foarte muncitor”, mai afirma Wilders.

Rutte a fost poreclit „Teflon Mark” pentru abilitatea lui de a supraviețui problemelor politice, dar în ultimii ani s-a confruntat cu critici tot mai mari în legătură cu modul în care a gestionat politica agricolă și schimbările climatice, precum și cu un scandal legat de asistența socială și cu o criză legată de câmpul de gaz Groningen.

El a atribuit cea mai recentă furtună politică din Olanda unei „ciocniri de valori” în cadrul coaliției guvernamentale cvadripartite privind imigrația. Partidele mai mici din coaliție au insistat asupra faptului că copiii și părinții care cer azil în Olanda au dreptul de a se reuni, în timp ce VVD-ul său a încercat să impună restricții.

„Cea mai bună slujbă din lume”

Un număr tot mai mare de alegători au declarat că s-au săturat de conducerea lui Rutte, dar nu până acum nu a existat o alternativă evidentă.

În ciuda suișurilor și coborâșurilor sale acasă, Rutte a fost o prezență neobosită pe scena politică europeană. Dintre actualii lideri naționali europeni, doar Viktor Orban din Ungaria se află în funcție de mai mult timp.

Rutte, care nu este căsătorit, locuiește în aceeași casă din Haga pe care a cumpărat-o împreună cu prieteni studenți în urmă cu zeci de ani și poate fi văzut mergând pe jos sau pe bicicletă la întâlnirile de cabinet sau la vizitele de stat, mâncând câte un măr.

De-a lungul carierei sale politice, el a continuat să predea ore de studii sociale la un liceu din Haga și declarase că ar dori să se apuce de acest lucru cu normă întreagă după ce va părăsi politica.

Deși a fost deseori propus pentru poziții internaționale la nivel înalt în cadrul UE sau NATO, Rutte a numit funcția de prim-ministru „cea mai bună slujbă din lume” și nu a dat niciodată de înțeles că ar vrea să părăsească politica olandeză.

„Simt că mă apropii de jumătatea drumului”, a glumit el, în 2022, în fața jurnaliștilor.

Citiți și:

Foto: Profimedia Images

 
 

Urmărește-ne pe Google News