Mihai Goțiu a ajuns în Parlament, pe listele USR Cluj, iar înainte de alegeri a fost jurnalist. A lucrat la Ziarul Clujeanu, la Clujeanu și Viața Clujeanului, și a fost analist-comentator la Vox Publica.
Între 2011 și 2013 a fost peședinte al Asociației Profesioniștilor din Presa Cluj și este membru al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj.
Senatorul Mihai Goțiu a devenit celebru după ce a fost surprins dormind în timpul unei ședințe importante a Parlamerntului, în care se dezbătea bugetul de stat pe 2017. Acesta s-a justificat, afirmând că a fost foarte obosit, după dezbaterile prelungite pe buget, iar toată procedura de vot era una la fel de obositoare astfel că a ațipit.
„Atât în semn de mulţumire pentru sprijin, cât şi de penitenţă, am decis să mă auto-sancţionez cu indemnizaţia pe o săptămână. O parte din această sumă o voi dona pentru susţinerea unui proiect de dotare cu echipamente a saloanelor pentru tratarea copiilor bolnavi cronic din patru spitale regionale, pentru care, în ciuda promisiunilor electorale, actuala Putere n-a găsit fonduri în legea bugetului”, a anunțat după incident Mihai Goţiu.
Ulterior, acesta a recidivat. A fost din nou susprins dormind în plen. De data aceasta, senatorul a afirmat că poza i-a fost făcută în timp ce clipea și a argumentat că era în pauză. ”Nu dorm. Poza e un png, adică un print screen în momentul în care clipesc”, a spus senatorul. ”Nu mai poate să clipească omul în Parlament că devine știre? Ori trebuie să stăm trepți 10 ore pe zi?, a mai comentat el atunci.