Narcis Bogdănescu tocmai venise din Anglia și locuia împreună cu familia în comuna Râșca din Suceava. Prietenii spun că tânărul se întorsese în țară pentru a face școala de șoferi profesoniști. Voia să obțină categoria D pentru a putea conduce autocare sau autobuze.
Sâmbătă noaptea, Narcis a plecat cu mașina lui, un autoturism marca Ford Focus, alături de alți patru prieteni, la o discotecă din altă localitate, notează observator.tv.
După ce a petrecut împreună cu prietenii săi, Narcis s-a urcat la volan pentru a se întoarce acasă. Duminică, în jurul orei 2:30, tânărul a pierdut controlul autoturismului, cel mai probabil, din cauza vitezei excesive.
În zona localităţii Vadu Moldovei, mașina în care se aflau cei cinci tineri s-a ciocnit violent de un camion înmatriculat în Turcia.
Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul s-a rupt în două. Narcis Bogdănescu a murit pe loc, împreună cu cei patru prieteni ai săi.
Echipajele de pompieri și medicii chemați la locul accidentului i-au mai putut salva. Prietenii lui Narcis care au avut parte de o moarte violentă sunt trei adolescenți de 17 ani și un tânăr de 18 ani.
Citește și REPORTAJ/ Orfanii crescuți de bunica Tania, caz prezentat de Libertatea în septembrie, au fost vizitaţi de Moş Nicolae. Au primit în ghetuţe 50 de lei şi un lego
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro