Marius Petrescu, schimbat de la șefia ORNISS după mai bine de 20 de ani

Marius Petrescu, directorul general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, a fost schimbat după 23 de ani. El fusese numit în 2002. În locul lui, premierul Ciolacu l-a numit la șefia ORNISS pe Nicu Marcu, fost președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Înlocuitorul lui Petrescu, Nicu Marcu, a primit o mulțime de funcții la stat din 2001 încoace

Nicu Marcu are acum 56 de ani. Potrivit CV-ului, care este extrem de încărcat, se observă că, începând cu 2001, atunci când nu împlinise 33 de ani, Nicu Marcu a primit o sumedenie de funcții și a ocupat mai multe posturi plătite de la bugetul de stat, uneori timp de numai câteva luni.

Doar în 2007, adică într-un singur an, Nicu Marcu a ocupat nu mai puțin de 6 funcții de șef în instituții precum Loteria Română și ANAF.

Funcții ocupate în decurs de numai 10 ani:

  • 2001-2003: economist-șef la Direcţia Silvică Dolj
  • 2003-2004: director economic la Romsilva, București
  • 2004-2005: director economic la Direcţia Silvică Craiova
  • 2005-2006: director economic la Romsilva
  • februarie 2006-august 2006: director economic la Romsilva – Direcţia Silvică Craiova
  • august 2006-martie 2007: consilier tehnico-economic la Loteria Română
  • martie 2007: director executiv la Loteria Română
  • martie 2007-mai 2007: director general la Buget-Finanţe în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării
  • mai 2007-august 2007: director la ANAF
  • august 2007 – aprilie 2009: secretar general la ANAF
  • 2009-2010: inspector guvernamental în Secretariatul General al Guvernului
  • 2010-2011: secretar general adjunct în Ministerul Mediului şi Pădurilor
Senatorul POT Paul-Ciprian Pintea a scris în CV că urmează cursurile unui site de matrimoniale
Recomandări
Senatorul POT Paul-Ciprian Pintea a scris în CV că urmează cursurile unui site de matrimoniale

În plus, în perioada 2007-2011, a fost președinte al Consiliului Național de Integritate.

În paralel, a desfășurat și activitatea didactică. A fost pe rând cadru asociat la Facultatea de Ştiinţe Economice la Craiova, Lector universitar, Conferenţiar universitar, apoi Profesor universitar (2012-2015) la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor în Craiova. În perioada 2015-2017 a fost Profesor universitar la Universitatea București, iar din 2017 este Profesor la ASE, în București.

CV-ul stufos al lui Nicu Marcu poate fi citit mai jos:

City Insurance și Euroins au intrat în faliment în mandatul lui Nicu Marcu la ASF

Între octombrie 2017 și iunie 2020, Nicu Marcu a fost vicepreședinte al Curții de Conturi. Apoi a preluat conducerea ASF, cu sprijinul PSD și PNL. În timpul mandatului la ASF, două mari companii de pe piața RCA, City Insurance și Euroins, au intrat în faliment, ceea ce a dus automat la creșterea prețurilor RCA pentru milioane de șoferi.

Când era președinte al ASF, Nicu Marcu a încasat într-un singur an 15 salarii de câte 12.500 de euro. Mai mult, Libertatea a scris în iulie 2023 că Nicu Marcu și-a crescut leafa cu peste 30% în 2022, mai mult decât dublu față de mărirea cu 15% a salariului angajaților. Mai precis, fostul șef al ASF a primit în 2022 un salariu anual de 990.000 de lei, adică 82.500 de lei pe lună, echivalentul a 16.500 de euro.

Val Kilmer a murit la 65 de ani. Actorul, celebru pentru rolurile sale din „Batman Forever” și „Top Gun”, a pierdut lupta cu boala
Recomandări
Val Kilmer a murit la 65 de ani. Actorul, celebru pentru rolurile sale din „Batman Forever” și „Top Gun”, a pierdut lupta cu boala

Ce este ORNISS, instituția condusă de Nicu Marcu

ORNISS (Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat) este instituția responsabilă cu protecția informațiilor clasificate. Practic, orice demnitar care prin fișa postului are acces la informații clasificate trebuie să aibă certificat ORNISS.

ORNISS se află în subordinea Guvernului și este coordonată de premierul Marcel Ciolacu.

Principalele atribuții ale ORNISS:

  • îl informează imediat pe premierul României dacă cineva nu respectă legea privind secretele de stat
  • organizează evidența informațiilor secrete de stat, a termenelor de clasificare și a personalului autorizat să lucreze cu astfel de informații
  • elaborează reguli și proceduri pentru protejarea informațiilor clasificate naționale și ale NATO, cu respectarea standardelor NATO
  • aprobă eliberarea certificatelor de securitate pentru acces la informaţii naţionale clasificate
  • eliberează certificate de securitate pentru acces la informaţii NATO clasificate şi pentru participarea la activităţi organizate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice
  • eliberează autorizaţii speciale pentru fotografierea, filmarea, cartografierea sau executarea de lucrări de arte plastice, în obiective sau locuri care conțin secrete de stat.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

Ttyy   •   30.03.2025, 10:34

Demnitarul bugetar de lux are acces prin natura jobului. Institutia nu are nici un cuvant de spus, nu se parcurge provedura de verificare si autorizare. Orice coafeza are acces la documente si spatii clasificate ca a pus-o partidul pe post.

CostelMC   •   30.03.2025, 09:05

Deci, ca să ne-ntelegem, ești numit politic la ASF, habar n-ai, dar îți iei bani frumoși și în același timp falimenteaza doua firme mari de asigurări ale căror datorii le plătește statul si prostii care trebuie sa-ai asigure mașinile și bunurile. Tu stai un pic la umbra pana trece scandalul și apoi te propune Marcel "opt clase" șef în alta parte. Care Marcel și Bolovan se plâng ca avem deficit mare și ca nu mai avem bani, dar numai pentru săraci n-avem. Încep sa-nțeleg pe cei care i-au preferat pe aia de la AUR sau pe CG. Și ăia sunt vai de mama lor, dar oamenii pur și simplu s-au saturat de PSD, PNL, USR și de toți incompetenții și pilele ajunse la stat.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Operațiile estetice l-au transformat total! Fernando Colunga, actorul din "Esmeralda", e de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate la 57 de ani / FOTO
Unica.ro
Operațiile estetice l-au transformat total! Fernando Colunga, actorul din "Esmeralda", e de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate la 57 de ani / FOTO
Ce s-a aflat acum despre trecutul lui Cristian Popescu Piedone. Șeful ANPC a terminat liceul la 32 de ani cu note foarte mici, însă ce a mai ieșit la iveală i-a uimit pe toți
Viva.ro
Ce s-a aflat acum despre trecutul lui Cristian Popescu Piedone. Șeful ANPC a terminat liceul la 32 de ani cu note foarte mici, însă ce a mai ieșit la iveală i-a uimit pe toți
Doamne, cum a apărut Tania Budi la ziua fostului iubit, Dan Bittman! Și-a pus cea mai scurtă și decoltată rochie. Uite-i cum dansează și cum se privesc!
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, cum a apărut Tania Budi la ziua fostului iubit, Dan Bittman! Și-a pus cea mai scurtă și decoltată rochie. Uite-i cum dansează și cum se privesc!
„Haosul privilegiază un scenariu violent, suntem în cea mai proastă situație”. Avertismentul lui Armand Goșu pentru România ANALIZĂ
Adevarul.ro
„Haosul privilegiază un scenariu violent, suntem în cea mai proastă situație”. Avertismentul lui Armand Goșu pentru România ANALIZĂ
Anunțul făcut de Diana Dumitrescu după 6 ani de căsătorie cu Alin Buroi, cu care are un băiețel. Ce a mărturisit actrița: „Avem momente când nu ne vorbim, este ceva…”
Elle.ro
Anunțul făcut de Diana Dumitrescu după 6 ani de căsătorie cu Alin Buroi, cu care are un băiețel. Ce a mărturisit actrița: „Avem momente când nu ne vorbim, este ceva…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Ce înseamnă strategia de investiţii TDF. Iancu Guda: Gândiți planul financiar pe termen lung
Observatornews.ro
Ce înseamnă strategia de investiţii TDF. Iancu Guda: Gândiți planul financiar pe termen lung
Horoscop 1 aprilie 2025. Capricornii sunt mai înclinați către plăceri, ceea ce poate fi un lucru bun, pentru că îi îndeamnă să facă ceea ce le place
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2025. Capricornii sunt mai înclinați către plăceri, ceea ce poate fi un lucru bun, pentru că îi îndeamnă să facă ceea ce le place

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI