Loturile 3 și 4 din autostrada Lugoj-Deva, deschise peste două săptămâni
Sorin Scarlat, fost director general adjunct al Direcției Generală Dezvoltare Infrastructură Rutieră, este director al Companiei Naționale de Administrare a Insfrastructurii Rutiere (CNAIR). El a fost numit în locul lui Narcis Neaga care și-a dat demisia marți.
Sorin Scarlat (foto) este absolvent al Facultăţii de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, doctorand în instalaţii şi inginerie civilă.
Scarlat a lucrat la companii precum Romstrade, Asociarea UMB Spedition – PA&CO-Euroconstruct Trading 98, Asocierea Astaldi – Euroconstruct Trading 98 – Astalrom, dar şi pentru CNADNR, devenită CNAIR, ca inginer, manager proiecte sau coordonator de activitate, notează Mediafax.
Viorica Dăncilă a spus că CNAIR, condusă de Narcis Neaga, şi-a asumat termene nerealiste şi a dezinformat cu privire la stadiul proiectelor de infrastructură.