Guenadiy Vatachki este chirurg la Institutul Clinic de Boli Digestive și Transplant Hepatic Fundeni. Înainte să fie numit director, medicul specialist a fost timp de trei ani consilier în cadrul compartimentului de transplant organe la Agenția Națională de Transplant.
Ministerul Sănătății organizase două concursuri pentru ocuparea funcției de director executiv al ANT. La cel mai recent concurs, finalizat la începutul lunii decembrie 2022, cei doi candidați care au parcurs toate etapele au fost declarați respinși cu punctaje foarte mici: 31,71, respectiv 23,21 puncte (din 100).
Numele candidaților sunt anonimizate pe site-ul ministerului, dar Vatachki spune că nu participase la acest concurs. La rândul lui, Rafila a declarat, pentru Libertatea: „Am scos de două ori postul la concurs. Nu s-a ocupat. Îl scoatem acum a treia oară. Trebuie să existe un director interimar, angajat al agenției.”
Întrebat cum l-a selectat pe dr. Vatachki, Rafila a răspuns, într-un mesaj: „Nu credeți că e potrivit un medic? Eu cred că da.” Ministrul sănătății nu a dorit să facă și alte comentarii.
Cine este Guenadiy Vatachki
Medicul Vatachki are 36 de ani și este de naționalitate bulgară. A făcut primii doi ani de liceu în Elveția, dar ultimele două clase în București, la Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță”. Apoi a urmat cursurile Facultății de Medicină la UMF „Carol Davila”.
În perioada 2012-2018, Vatachki și-a făcut rezidențiatul în chirurgie generală la Institutul Clinic Fundeni.
Din 2018 lucrează ca medic specialist tot acolo, unde face și gărzi. Din același an, chirurgul coordonează echipa de prelevare hepatică din cadrul institutului. El și-a completat formarea în România cu masterclassuri și traininguri în chirurgia de transplant în Istanbul, Milano și Rotterdam.
În 2019, a obținut, prin concurs, postul de consilier expert compartiment „organe” la Agenția Națională de Transplant.
Conform CV-ului său, publicat recent pe site-ul ANT, Vatachki a efectuat peste 200 de prelevări de organe ca prim chirurg. Are, de asemenea, atestate în chirurgie oncologică și chirurgie hepato-bilio-pancreatică.
Practica numirii la ANT
Vatachki nu este primul om numit direct în fruntea Agenției Naționale de Transplant. Și ultimii doi directori executivi ai ANT au fost desemnați direct, nu câștigaseră concursurile pentru ocuparea acestei funcții.
În martie 2019, Sorina Pintea l-a numit director interimar pe Radu Zamfir, medic primar chirurgie generală și cercetător științific. Acesta a ocupat funcția timp de trei ani.
În 2022, după încetarea mandatului chirurgului Radu Zamfir, ministrul Rafila îl numise director executiv pe Andrei Nica, consilier pe țesuturi la Agenția Națională de Transplant. Nica părăsește funcția după mai puțin de un an, pentru că ar urma să coordoneze banca de țesut care va fi înființată la Spitalul Clinic Colentina.
Ce spune Guenadiy Vatachki despre numirea sa
Contactat de ziar, dr. Vatachki a comentat numirea sa astfel: „A fost o chestie tehnică. Domnul dr. Nica a trebuit să plece din agenție, pentru că el va fi coordonatorul băncii de țesut. Nimeni nu a reușit să ocupe postul prin concurs și atunci a trebuit o chestie provizorie. De fiecare dată când pleacă un interimar, trebuie să facă o sugestie ministrului până la ocuparea prin concurs a postului”.
Vatachki spune că, având experiență de numai trei ani în ANT, nu a participat la concursul din octombrie-decembrie. „Dar ultimii directori mi-au fost mentori, deci sunt oameni cu care mă pot consulta oricând și pot ajuta, în această perioadă, până se ocupă prin concurs de altcineva.”
Ce atribuții are directorul ANT
Printre atribuţiile directorului executiv al ANT se numără reprezentarea Agenţiei în relaţiile cu organele statului, precum şi cu persoane fizice sau juridice din țară şi din străinătate, aprobarea regulamentului de ordine interioară şi normele privind disciplina tehnologică şi administrative, acreditarea şi reacreditarea centrelor de transplant, autorizarea importului şi exportului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană destinate transplantării la om sau supravegherea sistemului de calitate, securitate sanitară şi trasabilitate a organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană destinate transplantării.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro