Alexandra, tânăra polițistă aflată în timpul serviciului, a oprit o mașină în zona Unirii, fără să știe că șoferul era un medic proaspăt ieșit din tură, au povestit întâmplarea reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.
„Ea este Alexandra, polițista care a avut acea reacție admirabilă față de medicul pe care l-a oprit în trafic.
Era în jur de 7 când a oprit un autoturism pentru control. Prin geamul ușor întredeschis, de la o distanță sigură, Alexandra i s-a adresat celui de la volan:
– Bună dimineața! Vă rog să-mi prezentați adeverința sau declarația pe proprie răspundere și documentul de identitate! Vă rog, să le ridicați la nivelul geamului pentru a le putea vedea.
– Bună dimineața! Uitați cartea de identitate, iar aceasta este legitimația. Sunt medic, acum am ieșit din gardă și merg spre acasă” se arată pe pagina de Facebook a MAI.
A urmat reacția polițistei, prezentată în acest mod publicului. Reprezentanții MAI au prezentat-o acum pe tânăra agent în vârstă de 21 de ani.
„În acel moment, Alexandra a făcut un pas în spate, cât să poată fi văzută mai bine, a luat poziția drepți și a dus mâna la caschetă.
– Am onoarea să vă salut, domnule doctor! Noi vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți. Vă asigurăm de toată prețuirea noastră! CU RESPECT!
– Vă salut și eu, a spus medicul, făcând același gest. Vă rog frumos să aveți grijă de dumneavoastră. O zi ușoară!
Alexandra este promoția 2019, iar duminică, pe 5 aprilie, împlinește 21 de ani.
Acum, însă, are un singur regret: medicul pe care l-a oprit nu a văzut că, pe sub masca de protecție, salutul ei a fost însoțit și de un zâmbet.
Domnule doctor, Alexandra vă salută, de data aceasta cu zâmbet!”
Ce a povestit doctorul pe Facebook
Întâmplarea a devenit virală în urmă cu câteva zile, după ce a fost povestită pe rețeaua de socializare de către doctorul oprit de tânăra polițistă.
“Am scos legitimația pe geam și i-am spus că sunt medic… a luat poziție de drepți și m-a salutat militărește cu mâna la chipiu!!!” “Am simțit nevoia și am salutat-o și eu militărește!!!”, ne-am urat zi bună și am plecat… respectul începe să reapară… cel puțin pentru aceste două categorii de oameni care sunt inventate pentru a ajuta… Doamne ajută!”. “Nu era nevoie de epidemie pentru asta… am simțit să vă spun… poate merită spus lumii… ne ajută pe toți… și pe cei de acasă și pe cei din linia frontului” a scris medicul pe Facebook, postarea sa fiind apreciată și comentată de zeci de ori.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro