„Ultima misiune pentru Roberta…

Astăzi, în timp ce se afla în serviciu, în dreptul localității Pădurea Bogați din județul Brașov, o semiremorcă a intrat pe contrasens lovind autospeciala marca Logan condusă de colega noastră, Roberta. Lovitura a fost fatală, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic. Au constatat decesul colegei noastre în vârstă de 21 de ani. Din păcate, gradul de protecție pe care „autospeciala” de poliție îl poate asigura în cazul unor astfel de coliziuni este minim… Drum lin către îngeri, Roberta!”, a transmis Sindicatul Europol.

Roberta visa la o carieră în poliție, iar după finalizarea liceului, a urmat Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, pe care a absolvit-o în noiembrie 2023. În prezent, tânăra era studentă la Universitatea din Craiova, la Relații Internaționale.

Cum s-a produs tragedia

Accidentul rutier în care și-a pierdut viața polițista s-a produs pe DN 13. Primele verificări indică faptul că autospeciala a fost acroşată de remorca unui TIR care a derapat într-o curbă, în condiţii de carosabil umed.

„Primele date obţinute de la faţa locului indică faptul că, într-o curbă la dreapta, pe fondul carosabilului umed, semiremorca a derapat, ceea ce a condus la pătrunderea acesteia pe sensul opus de mers, unde a acroşat autospeciala la volanul căreia se afla o tânără agent, în vârstă de 21 de ani. Din nefericire, colega noastră a suferit leziuni incompatibile cu viaţa”, au transmis oficialii IPJ Braşov. 

FOTO: Facebook Sindicatul Europol

Urmărește-ne pe Google News