Individul a primit mandat de arestare
de 30 de zile pentru că a refuzat să le spună polițiștilor
motivul pentru care se afla pe stradă, i-a luat la bătaie pe
aceștia și a încercat să fugă. Marius Pândaru a fost acuzat de
ultraj cu circumstanța agravantă și aplicarea ordonanțelor
militare, urmând să fie anchetat și judecat pentru faptele sale
care presupun un spor de pedeapsă.
Individul este din localitatea Stănilești, județul Vaslui, și a agresat doi polițiști, după ce oamenii legii i-au cerut să prezinte declarația pe propria răspundere, arată publicația Vremea Nouă.
Echipajul de Poliție a vrut să îl legitimeze, iar el a reacționat agresiv.
Nervos, individul i-a înjurat pe
oamenii legii, și a încercat să fugă, dând unuia dintre ei un
pumn în fată, arată sursa citată.
Instanța a admis arestarea preventivă
a acestuia, astfel că bărbatul din Stănilești va sta după gratii
pentru următoarele 30 de zile.
„O patrulă din cadrul Secției 4
Poliție Rurală Huși, ce se afla în exercitarea atribuțiilor de
serviciu pe raza satului Stănilești, a depistat și oprit pentru
legitimare un bărbat de 39 de ani, domiciliat în aceeași
localitate, ce se deplasa pe un drum public. Persoanei i s-a
solicitat să prezinte un document de identitate în vederea
legitimării, să precizeze locul și motivul deplasării, conform
ordonanțelor militare în vigoare, prezentând declarația pe
proprie răspundere sau adeverința de la angajator, după caz.
Bărbatul a refuzat să se legitimeze, devenind agresiv verbal și
fizic, proferând amenințări și expresii jignitoare la adresa
unuia dintre polițiști. Încercând să își asigure scăparea, a
împins unul dintre polițiști, iar pe al doilea l-a lovit în zona
fetei”, au transmis reprezentații IPJ Valsui.