Poliția Capitalei s-a autosesizat după apariția în presă a informațiilor despre primul caz al unui pacient care a suferit arsuri, despre care nu s-a aflat până acum. Cercetările se desfășoară pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

„În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii cu privire la faptul că o persoană a suferit răni provocate de arsuri, anul trecut, în urma unei intervenţii la un spital din Sectorul 1, facem precizarea că poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestui eveniment”, au comunicat reprezentanții Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Victima, despre care s-a aflat de abia după accidentul din decembrie, este un bărbat de 66 de ani, care a suferit arsuri tot în timpul unei intervenții chirurgicale desfășurate în martie 2019. Acesta a supraviețuit, potrivit unor surse judiciare.

Pe 22 decembrie, o femeie a fost operată la Spitalul Floreasca, în urma unei hemoragii suferite după o intervenție anterioară. Femeia suferea de cancer pancreatic. Corpul de Control al Ministerului Sănătății a stabilit că incendiul a pornit de la folosirea bisturiului electric în combinație cu un biocid pe bază de alcool, care nu trebuia utilizat decât la dezinfectarea mâinilor. Femeia a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului și a decedat câteva zile mai târziu, pe 29 decembrie.

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei
Recomandări
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

Șeful secției de chirurgie, profesorul Mircea Beuran, a fost demis, dar acesta a anunțat că va contesta decizia. Spitalul a fost amendat cu 30.000 de lei, iar un alt control este așteptat de miercuri.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
FANATIK.RO
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI