Atacul a avut loc în momentul în care inginerii părăseau zona de cazare din cadrul perimetrului. Ei se îndreptau spre un alt perimetru, atunci când au fost răpiți. Au fost luați cu o mașină, iar vehiculul lor a fost găsit abandonat la locul răpirii. În total, patru persoane au fost răpite – trei libieni și un român. Două au fost eliberate, ulterior. Românul și un alt libian ar fi încă în mâinile răpitorilor, despre care nu se știu încă prea multe lucruri.

Ali E, care lucrează în Tripoli, la una dintre companiile care extrag petrol din perimetrul Sharara, unde lucra și românul, susține că nu este vorba despre o grupare teroristă, ci despre infractori. Cu toate acesta, scopul lor nu este clar și nici ce au făcut cu ostaticii.

Cine este românul răpit în Libia

Libianul care a stat de vorbă cu Libertatea susține că românul lucra pentru această companie de 10 luni. Potrivit acestuia, românul se numește Valentin. El a fost răpit alături de colegul său libian, pe nume Ashraf.

Ali a descris că munctiorii răpiţi au fost urcaţi într-o maşină 4×4 care a demarat în trombă. Potrivit unor surse, vehiculul a plecat în direcția orașului libian Ghat, aflat în sud-vestul țării.

Sursa citată mai precizează că răpitorii ar putea avea legătură cu gruparea rebelă locală care nu are conexiuni cu organizaţii teroriste, ci sunt simpli tâlhari în cautare de influenţă şi bani.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

“Sper că nu este un grup terorist. Pentru că am fost şi eu  reținut  odată cu doi tipi sârbi și un  englez.   Cred că acest grup este legat de rebeli din Libia”, spune Ali.

Alte surse, citate de Digi24, spun că românul răpit în Libia este din Ploiești și lucrează pe continentul african de 15 ani.

Ali E. susține că zona din care a fost răpit românul nu este una periculoasă și că acolo nu sunt grupări teroriste active. Cu toate acestea, vineri, alți doi ingineri libieni au fost răpiţi din acelaşi perimetru, dar au fost eliberaţi în cursul aceleiaşi zile.

Deși soarta românului este încă sub semnul întrebării, un lucru este cert. Producția în zonă a fost oprită, ceea ce înseamnă pierderi de 160.000 de barili pe zi.

Totodată, forțele de securitate libiene au lansat o operațiune în zonă, în timp ce, la București, MAE a activat Celula de Criză.

Ministrul Afacerilor Externe Theodor Meleșcanu a declarat că acest caz este în atenția Ambasadei române de la Tripoli.

„A fost activată Celula de criză care, în regim de urgenţă, a demarat în primul rând efectuarea de verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt. Având în vedere specificul operaţiunilor şi situaţia din Libia, procedurile de verificare pot avea o anumită durată”, a declarat șeful diplomației române.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

„Prima noastră prioritate este să verificăm dacă într-adevăr cetăţeanul român a fost răpit. A doua prioritate – care dintre grupările destul de numeroase în Libia îl au în garda lor”, a continuat ministrul.

Nu este pentru prima oară când în Africa sunt răpiți români. Unul dintre ei este prizonier al grupării teroriste Al-Qaida de mai bine de trei ani. A fost luat ostatic în Burkina Faso, iar autorităţile nu au reuşit să îl elibereze nici până acum. Recent, a ieșit la iveală că acesta se află acum în Mali.

Nu este singurul caz. În anul 2013, tot islamişti al-Qaida au luat sute de ostatici printre care şi români într-un complex de exploatare a gazelor din Algeria. Cei mai mulţi au fost eliberaţi, însă doi români și-au pierdut viața în timpul asaltului dat de trupele speciale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI