Potrivit site-ului personal, Siegfried Mureșan s-a născut în Hunedoara. În 2004 a absolvit Academia de Studii Economice din București. A continuat studiile cu un Master în Științe Economice și Management la Universitatea Humboldt din Berlin. În 2006, a primit o bursă din partea Parlamentului Germaniei și a făcut parte din programul internațional de stagii al Bundestag-ului.

Ulterior, a activat timp de trei ani în această instituție ca și consilier al președintelui Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului german, Gunther Krichbaum.

În 2009 s-a mutat la Bruxelles, unde a lucrat inițial în Parlamentul European.

În 2011, a obţinut prin concurs postul de consilier politic pentru probleme economice și sociale în cadrul Partidului Popular European.

În ianuarie 2014, a devenit consilier politic principal al PPE. 

În 24 noiembrie 2016, Siegfried Mureșan este desemnat de Comisia pentru bugete a Parlamentului European raportor al Parlamentului pentru proiectul de buget al Uniunii Europene din anul 2018, devenind astfel primul român ales ca negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul anual al UE. Siegfried Mureșan susține că obiectivele sale în cadrul viitoarelor negocieri vizează continuitatea finanțării priorităților de creștere economică ale Uniunii Europene, cu accent pe investiții în infrastructură, cercetare, inovare, locuri de muncă pentru tineri, dar și întărirea securității cetățenilor europeni.

Responsabilitățile sale în PPE PPE au inclus coordonarea întâlnirilor miniștrilor PPE înainte de consiliile ECOFIN, Competitivitate, Ocupare și Afaceri Sociale și Afaceri Generale. Scopul acestor reuniuni ministeriale este de a articula poziții comune ale miniștrilor PPE înaintea reuniunilor Consiliului Uniunii Europene. Am coordonat de asemenea activitatea Grupului de Lucru pe Afaceri Economice şi Sociale al PPE.

Siegfried Mureșan a fost ales prim-vicepreședinte al Partidului Mișcarea Populară în cadrul Congresului formațiunii din data de 8 februarie 2015

 
 

Urmărește-ne pe Google News