Editura Euristica, specializată potrivit propriului site în editarea de carte școlară (manuale și auxiliare pentru toate disciplinele de învățământ) în special pentru ciclul primar, a fost înființată în 2001. De-a lungul anilor și-a diversificat oferta iar editura a tipărit și manuale pentru gimnaziu.
Afacerea a fost înființată de Dumitru Pârâială. Numele său este legat de activitatea școlii nr. 11 “Otilia Cazimir” din Iași, una dintre cele mai renumite din localitate. Tot acolo s-a organizat în aprilie 2017 și simpozionul județean Euristica, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Tema simpozionului de anul acesta a fost “tradiție și modernitate în învățământul românesc: abordări euristice, abordări inter/intra/transdisciplinare ale situațiilor de învățare”.
În nota de final, din informarea transmisă unităților de învățământ din Iași, se menționează că “vor fi apreciate aplicațiile, nu teoretizările”. Coordonatorii proiectului au fost prof. înv. pr. Dumitru Pârâială și prof. înv. pr. Cristian-George Pârâială. Aceleași nume apar și pe manualul care a strârnit consternarea unor părinți cu privire la experimentul expus. Pe lângă cei doi, cartea este semnată și de Florina Pârâială și Bogdan Pârâială.
Euristica este și numele unui concurs interdisciplinar de cultură generală, organizat cu girul Inspectoratului Județean, tot la școala nr. 11 “Otilia Cazimir” din Iași. Asta în contextul în care, în urmă cu doi ani, Ministerul Educației a interzis competiții precum “Cangurul” sau “Euclid”, după mai multe scandaluri în care o serie de profesori au fost acuzați că îi obligau pe elevi să se înscrie la astfel de activitați, plătite de părinți.
În cazul de față însă, potrivit datelor tehnice ale concursului publicate pe site-ul școlii, la “resursele financiare ale proiectului” este menționat că “școala organizatoare a încheiat un acord de sponsorizare cu editura “Euristica” pentru tipărirea revistelor cu probele de concurs, a fișelor grilă și a lucrării metodico-științifice”.
Potrivit Ministerului de Finanțe, editura este din 2014 pe pierderi. Anul trecut, la o cifră de afaceri netă de 437.337 lei și opt angajați, a declarat o pierdere de 220.978 lei. Editura Euristica este controlată de același profesor Dumitru Pârâială.
Suplimentarul de “Matematică și Explorarea Mediului, clasa a II-a” face parte din așa numita categorie a manualelor auxiliare. Din luna august a acestui an, printr-un ordin al Ministrului Educației, Liviu Pop, acestea au fost interzise în școlile din România. Cazul, care i-a revoltat pe părinți în mediul on-line, arată că acestea încă mai sunt folosite.
Reporterii Libertatea au luat legătura cu reprezentanții Euristica, însă până la această oră proprietarii editurii nu au transmis niciun punct de vedere cu privire la controversa creată de auxiliarul de clasa a IIa.