Procurorii DIICOT îi acuză pe Traian Cercea, zis ‘Ianu’, şi pe Rodica Marcela Grito de trafic de minori, lovire sau alte violențe, în formă continuată, pornografie infantilă, viol şi complicitate la viol.
Bărbatul și concubina sa sunt acuzați că au sechestrat o adolescentă de 15 ani din Mediaș. Fata a fost biciuită și obligată să joace în filme pentru adulți, susțin anchetatorii.
Potrivit procurorilor din Sibiu, cei doi sunt acuzați că au răpit o fată de 15 ani din zona gării CFR Mediaș și au dus-o în locuința lor, unde au exploatat-o aproape două săptămâni. Minora a fost ținută împotriva voinței sale în locuința celor doi inculpați, unde a fost bătută în mod repetat, mai ales că încerca să evadeze. Din acest motiv, fetei i-a fost restricționată libertatea de mișcare.
Anchetatorii susțin că adolescenta a fost forțată să care lemne și să facă diverse munci prin gospodărie. De asemenea, fata de 15 ani a fost obligată să întrețină relații sexuale, în vederea producerii de materiale pornografice.
După mai multe zile de chin, adolescenta din Mediaș a reușity să fugă și, ajunsă în stradă, a sărit în fața mașinii conduse de un tânăr, căruia i-a cerut ajutor.
„După ce a luat-o la ocazie, minora i-a spus că a fost răpită în urmă cu două săptămâni, timp în care a fost ţinută sechestrată şi bătută. În timp ce maşina în care se afla martorul şi victima se afla staţionată la o intersecţie semaforizată din mun. Mediaş, s-au apropiat de maşină cei doi inculpaţi, au tras-o cu forţa afară pe victimă şi au luat-o cu ei (aspect confirmat şi de imaginile surprinse de camerele de luat vederi din zonă), timp în care minora încerca să opună rezistenţă. Ulterior, după ce minora a fost luată cu forţa de către cei doi inculpaţi şi transportată din nou la locuinţa acestora, a fost din nou agresată cu pumnii şi picioarele în zona abdomenului şi lovită de cu un bici”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Alertați de tânărul care a încercat să o salveze, polițiștii au găsit-o pe adolescentă în locuința celor doi suspecți. Fata abuzată a fost transportată la spital, unde medicii au stabilit că ea re nevoie de cel puţin 30-35 de zile de îngrijiri.
Sursă foto: observator.tv
Citește și Ultramaratonist la 70 de ani: Stan Turcu s-a apucat de alergat după o vizită la medic. În 10 ani a adunat 6.000 de kilometri în competiţii
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro