UPDATE 12.30. Ziarul Krone scrie că ministrul austriac de Interne, Karl Nehammer, a confirmat identitatea atacatorului din Viena: Kujtim F., 20 de ani, cu cetăţenie austriacă şi nord-macedoneană.

În aprilie 2019, individul fusese condamnat la un an și 10 luni de închisoare pentru intenția de a adera la o organizație teroristă. În decembrie, el fusese eliberat condiționat.

Susținătorul ISIS, care era înarmat cu o pușcă de asalt ilegală AK-47, a fost împușcat de unitatea specială WEGA, la nouă minute după ce a declanșat atacul.

Potrivit informațiilor din ”Krone”, Kujtim a depus un jurământ de loialitate față de noul lideral al organizației teroriste ISIS, Abu Ibrahim al-Hashimi al-Quraishi, cu puțin înainte de vărsarea de sânge de la Viena. Asasinul a postat pe rețele sociale o fotografie care îl înfățișa înarmat cu o macetă, un pistol și o pușcă de asalt Kalașnikov. Aparent, o pușcă de asalt automată a fost folosită și în atacurile din centrul Vienei.

______________________________________________________________________________

Potrivit lui Florian Kenk, 47 de ani, avocat austriac, jurnalist de investigație și autor de cărți, teroristul împușcat ar fi fost monitorizat de poliție fiindcă număra printre cei 90 de austrieci care ar fi vrut să plece în Siria pentru a lua parte la război de partea organizației teroriste ISIS.

El ar fi fost împiedicat să plece în Siria, iar autoritățile nu au crezut că poate organiza un atac terorist.

https://twitter.com/florianklenk/status/1323525909920555008?ref_src=twsrc%5Etfw

https://twitter.com/florianklenk/status/1323525911250173954?ref_src=twsrc%5Etfw

Marți de dimineață, ziarul german Bild a publicat o imagine despre care a susținut că este a teroristului împușcat de autorități. Potrivit ”Bild”, individul ar fi postat pe contul său de Instagram imagini din momentul în care a depus un jurământ de credință față de liderul organizației teroriste ISIS, Abu Ibrahim al-Hashimi al-Quraishi

Chiar în ziua atacului de la Viena, el ar fi trimis clipuri video cu măcelul de la redacția Charlie Hebdo, din Paris, din 2015, către doi prieteni de pe Instagram, posibili complici.

În trecut, el a mai postat fotografii în care apare cu mai multe arme automate, exact modelul folosit în atacul terorist comis luni seară.

Potrivit Krone, teroristul ucis, ”un refugiat”, ar avea 30 de ani și a fost împușcat de unitatea specială WEGA.

”Luni, la 20:09, un atacator a fost ucis de forțele WEGA”, a declarat, marți dimineață, șeful poliției din Viena, Gerhard Pürstl. Cu puțin timp înainte, ministrul de interne Karl Nehammer anunțase deja într-o actualizare a situației că asasinul ucis, care, împreună cu un alt făptuitor, aparent fugar, a provocat o baie de sânge în centrul Vienei, era simpatizant ISIS.

Mai mulți atacatori au deschis focul asupra oamenilor, luni seară, în Viena. Aceștia au lovit în șase locuri distincte din centrul capitalei Austriei. Până la ora redactării acestei știri, autoritățile raportaseră că au murit patru civili și un atacator, iar alți 17 oameni au fost răniți.

 
 

Urmărește-ne pe Google News