Legenda Meșterului Manole  face trimitere la unul dintre miturile fundamentale ale poporului român, acela că nimic nu se poate cladi şi nimic nu poate dăinui dacă nu are la bază un sacrificiu. În spatele acestei legende stau o serie de adevăruri istorice.

Potrivit legendei, Meșterul Manole a zidit-o în pereții Mănăstirii Curtea de Argeș pe soția sa, Ana. Sacrificând-o pe Ana, Manole face „Mănăstirea naltă/ Cum n-a mai fost altă” , aşa cum își dorise domnitorul Neagoe Basarab.

Despre Ana, soția Meșterului Manole, se spune că ar fi fost sora de lapte a domnitorului Neagoe Basarab.

“Legenda culeasă de Vasile Alecsandri nu este singura care vorbeşte despre Meşterul Manole şi sacrificiul său suprem pentru ridicarea Mănăstirii. Există multe alte variante ale baladei Mănăstirii Curtea de Argeş care, puse cap, creează o imagine mai detaliată a Anei lui Manole. Ştim că personajul acesta a existat. Ana a fost sora de lapte a lui Neagoe şi fiica din flori a lui Pârvu Craiovescu şi se pare că a fost soţia acestui Manole”, spune istoricul Ştefan Dumitrache, potrivit adevarul.ro.



Urmărește-ne pe Google News