CINE-OCHI: „Amen” si-un praz verde

„Amen” povesteste drama ofiterului SS Gerstein (excelentul Ulrich Tukur), care – afland despre exterminarea evreilor in lagare – incearca sa convinga Vaticanul sa ia atitudine; i se alatura Riccardo Fontana (Mathieu Kassovitz), un tanar prelat aflat in misiune la Berlin, al carui conte de tata este in preajma Papei… Filmul lui Costa-Gavras a fost prezentat la Festivalul de la Berlin, unde a trecut ca gasca prin apa: nu s-a lipit de nici un premiu. Ion Caramitru il joaca pe conte cu o perfecta inexpresivitate, din galeria actorilor romani detasandu-se doar Horatiu Malaele (in rolul unui subofiter SS) si Marcel Iures (in rolul lui Pius al XII-lea): toti ceilalti (Dorina Chiriac, Dorina Lazar, Marin Moraru, George Ivascu, Zoltan Butuc, Andrei Gheorghe, Mihai Calin) sunt figuranti, iar unii sunt figuranti jalnici. Filmul inepe nervos, in tipica factura Costa-Gavras, apoi isi pierde din suflu pe masura ce spectatorul isi pierde rabdarea: exista un moment foarte bun – atunci cand Gerstein priveste, printr-un vizor, atrocitatile din lagar si vedem pe chipul lui toata oroarea -, dar imediat dupa aceea povestea devine repetitiva si conflictul tot mai previzibil. Pentru un film facut de un regizor candva faimos pentru necomplezenta cinema-ului sau, „Amen” este destul de conventional, semanand de multe ori cu teatrul filmat (ce-i drept, la originea scenariului sta o piesa de teatru). La aceasta se adauga un final extrem de dezamagitor, care-l sacrifica pe Gerstein pe altarul unei incheieri abrupte ce s-ar fi vrut naucitoare, dar care nu e decat in coada de peste. „Amen” e primul film important turnat la studiourile Buftea; ii putem pune cruce.

Urmărește-ne pe Google News