Comentează„Final Fantasy: Spiritele ascunse” se vrea „primul film realizat integral in imagini de sinteza fotorealiste”. Ma rog; doar transcriindu-l m-a luat somnul… Cum clona asta are ambitia de a „revolutiona” Cinematograful, trimitandu-i la pensie pe actori, e cazul sa i se strige-n fata ca e plicticos ca o scoica! Hironobu Sakaguchi (autorul videojocului si al filmului derivat) are idei, dar n-are imaginatie. Caci o idee poate fi proasta (chestia cu actorii creati pe computer) si nu-ti garanteaza ca, la capatul ei, vei da de imaginatie. Asa ca dam la o parte „povestea” (concentrat greoi de „Alien”, „Al cincilea element” si „Camp de lupta: Pamantul”) si ramanem cu efectele digitale, iar daca uitam si de ele, ramanem cu un joc video pentru marele ecran. Vrem jocuri video pe marele ecran cu „actori” digitali? Atunci ne asteapta vremuri radiofonice, in care nu-i vom mai vedea pe Alec Baldwin, James Woods, Donald Sutherland sau Ving Rhames, ci doar ii vom auzi. Ca in „Spiritele ascunse”.
Din fericire, „Shrek” soseste la timp pentru a ne consola ca viitorul nu-i chiar atat de anost. Basmul-fabula creat de necunoscutii Andrew Adamson si Vicky Jenson, folosindu-se (tot) de imagini digitale si (tot) de vocile unor actori reali (Mike Myers, Eddie Murphy si Cameron Diaz), este cel mai inteligent, mai insolent si mai amuzant film de animatie vazut in ultimul timp! Da, este mai inteligent decat „Furnicutza”. Si da, este mai insolent decat „Toy Story 2”. Si mai amuzant decat amandoua la un loc! Pentru ca „Shrek” nu se multumeste sa imagineze un Disneyland pe dos, cu un Capcaun OK si o printesa balcaza, ci ia peste picior intreaga „filozofie” a filmuletelor pentru copii. Nu cu rautate (finalul este dulce), ci cu… greutate! Cine rade la „Shrek”, rade mai bine: e chiar o capodopera!