Controversa continua: care e mai bun, „Harry Potter” sau „Fratia inelului”? Copiii il prefera pe primul, adultii si criticii de film – pe al doilea. In aceasta chestiune, nu ma simt critic de film: si eu prefer „Harry Potter”!
Ecranizarea lui Peter Jackson dupa J.R.R. Tolkien incepe ca o derulare rapida pe 2000 de ani de pregeneric, continua bine, cu o pogorare in micuta lume a hobbitilor, dupa care da semne ca ar intra, in fine, in subiect. Dar nu intra; pur si simplu, iese din mai multe… La capatul a 3 ore, te-ntrebi daca ce-ai vazut nu e cumva pregenericul desfasurat si daca atata padure de povestiri si parapovestiri nu sta totusi mai bine intr-o carte – unde te poti intoarce la ce n-ai inteles -, decat intr-un film, unde uiti la ce te uiti?! Efectele speciale sunt spectaculoase, hobbitii simpatici, Ian McKellen impresionant, Cate Blanchett ireal de diafana si Viggo Mortensen viguros de macho, dar Elijah Wood, din clipa-n care situatia devine naspa, pastreaza aceeasi expresie tot filmul… Ca-n hitul Holografilor: „Ti-am dat o expreeeesie” – caci inelul, o sa vedeti, are mai multe.
„O minte sclipitoare” trebuie vazut in primul rand pentru Russell Crowe. El il interpreteaza pe John Forbes, un geniu caruia, ca oricarui geniu, ii fileaza o lampa; daca va inchipuiti ca puternicul Crowe nu poate juca fragilitatea psihica, vulnerabilitatea si labilitatea emotionala – mergeti sa vedeti acest film, in care e genial! Oscarul s-a dus degeaba la „Gladiator”: asta e rolul pentru care il merita. Regia lui Ron Howard rateaza finalul… Ei, si? Crowe e „cool”!