Pe tiparul – bine infipt in istoria genului – al dublurii de personalitate, cu ,,teenagers,, super-anosti, o instructoare super-enervanta si-o supercalatorie la Roma in care se bifeaza – pe muzica – toate cliseele (Trevi, Tibrul, Coloseumul…), ,,Pop Star,, reuseste sa nu aiba pic de personalitate si sa fie – de la un capat la altul – o groaznica pierdere de timp.
Pe acelasi calapod, ,,Ce-si doreste o fata,,, in regia lui Dennie Gordon, are macar cativa actori buni (Colin Firth, Eileen Atkins, Jonathan Pryce), ceea ce face siropul mai suportabil. Caci este – fireste – acelasi sirop, scurs sanatos din stravechea frunza a Sfintei Telenovela ce se sarbatoreste in fiecare dupa-amiaza. Ce-si doreste fata din titlu – si filmul cu-acelasi titlu – de la noi? S-avem rabdare sa ne povesteasca, batraneste, cum s-a dus de la New York la Londra, in cautarea tatalui-sau-pe-care-nu-l-a-cunoscut-niciodata-si-simte-cum-ii-lipseste-jumatate-din-ea… Tatal e Lord Dashwood, cu o traditie multiseculara in spate si-o promitatoare cariera politica in fata. In plus, e pe punctul de a se casatori cu o carierista – fiica eminentei lui cenusii – si are deja o fiica vitrega, care nu e doar vitrega, ci o adevarata scorpie. Va ganditi la ,,Cenusareasa,,? Nu trebuie sa va ganditi prea mult: filmul bate apropouri din doua-n doua replici. Si, vorba fetei – aruncata peste umar rivalei sale vitrege – ,,Sa-ti vand un pont: Cenusareasa castiga!,,
Nu si spectatorul.